Chiar dacă am scăpat de iarna grea, trebuie să luptăm în continuare cu răceala și gripa. Pe măsură ce vremea se încălzește, corpul nostru devine ținta a numeroase infecții și bacterii, iar sistemului nostru imunitar îi este din ce în ce mai greu să lupte cu ele.
Putem lupta împotriva bolilor, bacteriilor și a infecțiilor cu ajutorul antibioticelor. Din nefericire, această nu este cea mai bună soluție, deoarece antibioticele pot avea o mulțime de efecte secundare, iar în unele cazuri pot deveni ineficiente, deoarece nu pot lupta împotriva virușilor rezistenți la medicamente.
Cea mai bună opțiune este, fără îndoială, consumul de remedii naturale, deoarece nu vor există efecte secundare sau reacții adverse, totodată întărindu-ne sistemul imunitar și redându-ne sănătatea.
În multe cazuri, remediile naturale au avut rezultate mult mai bune decât orice antibiotic sau alt medicament prescris.
Astăzi vreau să vă aduc la cunoștință unul dintre aceste miracole naturale, care poate fi de 10 ori mai puternic decât antibioticele în cazul astmului, tusei persistente, infecții ale organelor respiratorii, bronșitei cronice și dificultăți ale respirației.
Acest sirop conține 3 ingrediente pe care cu siguranță le aveți în gospodărie!
Ingrediente:
½ cană de miere organică
¼ cană de oțet de mere organic
Câțiva căței de usturoi
½ cană de apă
Cum se prepara:
Pentru inceput, zdrobeste sau feliaza usturoiul, apoi amesteca-l cu restul ingredientelor si depoziteaza tot amestecul intr-un borcan. Lasa-ln peste noapte pentru a se omogeniza. A doua zi de dimineata, strecoara siropul si depoziteaza-l intr-un loc racoros si intunecat.
Mod de utilizare:
Daca folosesti acest remediu pentru a-ti imbunatati sistemul imunitar, ar trebui sa iei cam 5 picaturi pe zi. Daca il folosesti pentru a trata o problema de sanatate ar trebui sa consumi o lingura din acest sirop la feicare doua ore pana cand simti imbunatatiri.
Beneficii pentru sanatate:
Mierea organica este o sursa bogata de vitamine, minerale si enzime si lupta eficient impotriva radicalilor liberi, actionand ca un antioxidant. Mai mult, ea are puternice proprietati anti-inflamatorii si antibacteriene, lucru care o face un ajutor de nadejde in cazul gripei, a recelii sau a durerilor in gat.
Otetul de mere contine, de asemenea, proprietati antibacteriene si antivirale, astfel incat intareste sistemul imunitar si ajuta in lupta impotriva virusilor si a bacteriilor. Otetul de mere este, de asemenea, bogat in minerale, enzime si bacterii care vor spori sanatatea intregului corp.
Usturoiul este un remediu popular, el fiind folosit de mii de ani in tratamentele bolilor respiratorii. Usturoiul are puternice proprietati antivirale si antibacteriene, astfel stimuland sistemul imunitar.
Mai mult decat atat, el poate preveni mutatiile virusilor, astfel incat ne ajuta si in lupta cu noii virusi aparuti in urma mutatiilor. Aceste proprietati importante se datoreaza alicinei, o componenta pe care o contine usturoiul, si care este de 10 ori mai puternica decat penicilina.
Datorita tuturor acestor calitati, usturoiul este pe buna dreptate un super-aliment. El este extrem de eficient in lupta impotriva inflamatiilor si a bacteriilor. Consumand usturoi, nu numai ca ne vom simti bine, dar ne vom spori si sanatatea, scrie andreiturcu.ro.
Read more:http://ortodoxia.rol.ro/siropul--968950.html#ixzz442GdQv7Q
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu