”Întâi de toate, tot felul de catastrofe tehnologice , sistemul de viaţă creat de om este, în esenţă, satanic şi, pentru că vine în contradicţie absolută cu legile lui Dumnezeu, va începe încetul cu încetul să se distrugă. Vor cădea avioane, se vor îneca corăbii, vor exploda staţii atomice, uzine chimice. Şi toate acestea – pe fundalul unor fenomene naturale, care se vor întâmpla pe tot pământul, dar, mai ales, în America. Uragane de o forţă nemaivăzută, cutremure de pământ, secete nemiloase, şi, invers, ploi torenţiale ce vor aminti de potop. Va fi ştearsă de pe faţa pământului Sodoma contemporană – New York-ul. Nu va rămâne fără răsplată nici Gomora – Los Angeles-ul.
Se pare că greu va fi de găsit pe pământ un loc unde omul se va simţi liniştit, în deplină siguranţă. Liniştea omului va fi numai în nădăjduirea în Dumnezeu, pământul nu îl va mai putea ocroti. Cele mai grele urmări ale dezlănţuirilor naturii le vor avea de suportat oraşele, pentru că ele s-au rupt cel mai mult de ea. Un singur turn babilonian distrus, o casă contemporană, un bloc, şi, iată, – sute de morţi fără pocăinţă, fără împărtăşanie, sute de suflete pierdute. Aceste case construite pe pari, care sunt, în esenţă, nişte săgeţi, care au străpuns pământul, ca şi cum s-ar îndrepta încolo, către iad; ele le vor aduce oamenilor moartea grozavă sub ruine. Şi cel care va rămâne în viaţă îi va invidia pe cei care au murit într-o clipă, pentru că soarta lui e şi mai înspăimântătoare – moartea de foame şi asfixierea.
Oraşele vor prezenta o privelişte groaznică, chiar şi cele ce vor fi ferite de o distrugere capitală, lipsite de apă şi electricitate, căldură şi aprovizionare alimentară, vor aminti nişte imense coşciuge de piatră, atâta de mulţi oameni vor muri. Bande de ticăloşi vor săvâr şi răutăţi, chiar şi ziua, în oraşe va fi greu să te deplasezi, iar nopţile oamenii se vor strânge în grupuri mari, ca împreună să încerce să ajungă până în zori. Răsăritul soarelui va anunţa nu bucuria unei noi zile, ci mâhnirea necesităţii de a trăi şi această zi.
Nu trebuie să credeţi că la sat va domni liniştea şi bunăstarea. Otrăvite, sluţite, arse de secetă sau înecate de ploi, câmpurile nu vor mai da roadele trebuincioase. În vite vor da molime nemaivăzute şi oamenii, nemaifiind în stare să le îngroape, le vor lăsa să se descompună, otrăvind aerul cu nişte miasme groaznice. Ţăranii vor suferi din cauza atacurilor orăşenilor, care, în căutare de hrană, se vor împrăştia prin sate, gata să omoare omul pentru o bucată de pâine! Da, pentru acea bucată pe care acum nu o pot înghiţi fără condimente şi sosuri, vor fi vărsări de sânge. Canibalismul va fi un fenomen frecvent ; primind pecetea antihristului, omenirea va şterge toate hotarele moralităţii. Şi pentru săteni noaptea va fi un timp al groazei, pentru că anume noaptea se vor întâmpla cele mai crunte jafuri. Dar trebuie nu doar de supravieţuit, ci şi de păstrat averea pentru lucru, altfel ameninţarea morţii de foame va fi o realitate. Înşişi oamenii, la fel ca în oraş, vor fi vânaţi.
Dintr-o parte, va părea că s-au întors vremurile de dinainte de potop. Dar, nu. Pe atunci, asupra lumii, dăinuia cuvântul lui Dumnezeu: „Creşteţi şi vă înmulţiţi”. Acum, însăşi viaţa omenirii, esenţa sa, e îndreptată spre negarea harului şi a lucrării lui Dumnezeu. Dar nici acesta nu este sfârşitul.
La începutul povestirii am rezumat tot ceea ce a precedat toate astea, şi nu întâmplător. Foarte des, iar mai bine zis, aproape întotdeauna, de după lucrurile mărunte nu le distingem pe cele cu adevărat mari. În sensul acestei povestiri, nu observăm cum un mic păcat încalcă legile fundamentale ale lui Dumnezeu. Dumnezeu a creat lumea aceasta şi, ca un Creator, a creat-o în deplină armonie cu Sine. Vă amintiţi cuvântul spus despre lumea abia creată: ”E bună!”. Dumnezeu a spus aceasta, Dumnezeu cel Atotsuficient, Atotiubitor, Atotputernic, Atotdesăvârşit, Creatorul Atotmilostiv a găsit creaţia că este bună, adică lumea se afla în armonie cu Binele, cu Dragostea, pentru că Dumnezeu este Dragoste. Omul este singura fiinţă capabilă să influenţeze existenţa lumii, cununa creaţiei, creată de asemenea după chipul şi asemănarea Binelui şi a Dragostei. Şi poruncile care i-au fost date de către Creator nu sunt nimic altceva decât nişte îndrumări pentru o viaţă liniştită şi fericită, în armonie cu El. Totul ce vine în contradicţie cu aceste porunci este pierzător pentru lume, pentru tot ce este vital pentru ea, care depinde de ea.
Toate încep parcă de la nişte fleacuri: de la o rochie mai liberă, de la învăţământul colectiv al fetelor şi al băieţilor, şi nu sub îndrumarea unei feţe duhovniceşti, ci sub cea a unui învăţător mirean. Degrabă şi acest nume se va şterge, rămânând doar unul – învăţător! Învăţător de ce şi a ce? Câţi dintre aceşti învăţători, în general, sunt din punct de vedere moral uzaţi: divorţaţi, iubitori de chefuri, neurastenici. Alţii, chiar dacă şi-au mai păstrat ceva din faţa umană, nu ştiu şi nici nu vor să ştie nimic despre regulile de convieţuire în această lume creată de Dumnezeu. Ce-i pot învăţa ei pe alţii? Îi învaţă despre lume, însă nu ca o creaţie a lui Dumnezeu, ci pentru a trăi într-o lume supusă unor duhuri diavoleşti! Iată puţinul din care reiese multul.
Pervertirea moralităţii. De câte ori a încercat satan s-o facă generală, atotcuprinzătoare, ciocnindu-se de fiecare dată de demascarea ameninţătoare a Bisericii. Dar pentru duhurile întunericului cea mai groaznică este demascarea, scoaterea la lumină. Precum hoţul se furişează în întuneric fiindu-i frică de lumină, aşa şi invaziile drăceşti sunt mai eficiente şi mai ispititoare când lipseşte lumina adevărului. Lumea e în întunericul plăcerilor unei duzini de ţări „dezvoltate”, pe care vrăjmaşul le-a ales ca sprijin în misiunea de înnebunire a întregii lumi. Arma principală în această afacere este lozinca libertăţii. Cât sânge a fost vărsat în revoluţii şi răsturnări de putere, în acţiuni sociale şi pseudoreligioase, răfuieli politice şi mistice pe altarul diavolului „libertate”! Acesta este el, diavolul răsculat şi învins, zidirea care a vrut să ia locul Creatorului – acesta este cel mai de seamă iubitor de libertate. Şi „libertatea” lui nu e capacitatea dăruită omului de a fi desăvârşit în virtuţi. Nu, „libertatea” lui sunt cele mai grele lanţuri, scopul cărora e ca, lipsindu-l pe om de orice posibilitate de a alege între bine şi rău, să-i lase liber doar drumul spre iad. Iată la ce libertate se va ajunge. Şi dacă ar fi la protestanţi; mai treacă-meargă, la timpul lor s-au luptat şi ei pentru libertate şi împotriva dictaturii catolicilor şi, prinzând la putere, aceea şi baptişti, au produs o asemenea teroare şi asemenea destrăbălări, până şi Europa s-a cutremurat! Dar ai noştri încotro o iau?! De fapt, se poate, oare, spune că noi, ortodocşii, suntem un Imperiu Ortodox?
Prima libertate de care are nevoie diavolul, fără de care toate celelalte s-ar risipi, este libertatea confesională, aşa numita toleranţă religioasă. Esenţa acestei mişcări e să facă drum, întâi de toate pentru tineri, către satan.Observaţi, părinte, un drum într-un singur sens. Încearcă să te opui – imediat vei fi stopat.
Biserica Ortodoxă, iată ce nu-i lasă pe toţi să doarmă liniştit. Toţi catolicii sunt gata pentru orice, ei primesc civilizaţia drăcească, „progresul”. Susţinând sionismul, ei spun, de fapt, „da” venirii lui antihrist.
Şi am văzut eu câte încercări face răul mondial pentru a păta Sfânta Biserică, preacurat Trupul lui Hristos! Întâi de toate o vor defăima în toate ziarele, la radio şi la televiziune. (…) Vor scoate în prăjină în fel şi chip clerul şi pe creştini, îşi vor bate joc de rânduieli, de posturi, de modul de viaţă, de tot ceea ce a fost întotdeauna baza viabilităţii poporului. Chiar în Biserică, în mediul duhovnicesc, vor pătrunde mii şi mii de distrugători catoliciţi ai Ortodoxiei. Aparent evlavioşi, duhul lor e altul, străin şi poporul va părăsi lăcaşurile lor. Vor sta restaurate şi proaspăt construite, dar pustii. Unde şi unde va străluci luminiţa adevăratei sfinţenii şi credincioşiei duhului credinţei strămoşeşti. Dar cine caută găseşte. Nimeni nu se va putea îndreptăţi spunând: „Doamne, am căutat, dar n-am găsit!”. În întunericul necredinţei şi al ateismului, pe tot pământul ard luminiţele adevărului. Şi vor fi prigoniţi şi strâmtoraţi drepţii slujitori, şi supuşi hulelor de tot felul, slugile diavolului nu se vor sfii nici să ucidă, dacă va permite Dumnezeu unui cuvios să primească cununa mucenicească. Mulţi vor fi ei, drepţii mucenici ai timpului din urmă!
Dar acei de duh străin îşi vor aştepta conducătorul, pe antihrist. Şi lor însă li se va mai oferi posibilitatea de a se salva, adică să-şi dea seama cine este el, numai că puterea şi banii multora le vor închide ochii. Cumplite vremuri!Dar toate încep de la mărunţişuri, – clerul a încetat să mai poarte hainele cuvenite cinului, de acum şi bărbile rase, după moda catolicilor şi a protestanţilor, nu mai stârnesc mirare.”

Sursa – „Stareții despre vremurile din urmă. Lumea înaintea celei de a Doua Veniri a lui Hristos” – Mănăstirea Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, Petru Vodă, 2007, pag. 400-405
staretii-despre-vremurile-din-urma.jpg