Nerecunoscătorul se amăgeşte şi se consumă, urăşte binefacerea primită pentru că va trebui să o înapoieze, şi se vlăguieşte, în vreme ce sporeşte şi exagereazăvătămările primite. Cine este mai nefericit decît omul care uită de binefaceri şi îşi aminteşte de schingiuiri? Înţeleptul, în schimb, exaltă splendoarea oricărei binefaceri, o măreşte şi se bucură să şi-o aducă mereu în amintire. Plăcerea celor răi este una singură, şi de scurtă durată: momentul în care primesc binefacerea; înţeleptul însă păstrezaă o bucurie persistentă şi care durează. Pentru înţelept este o plăcere nu doar să primească, ci şi faptul că a primit, iar plăcerea aceasta este veşnică şi neîncetată. Nu îşi face griji pentru schingiuirile îndurate, le uită – nu din delăsare, ci cu bună ştiinţă.
Nu întoarce totul în rău şi nici nu caută pe cineva căruia să-i reproşeze necazul său, ci preferă să pună necazurile oamenilor în seama sorţii. Nu se simte atins cu vorba sau cu privirile; ia uşor tot ce i se întîmplă, dîndu-i o interpretare favorabilă. Nu îşi aminteşte vătămările mai intens decît binefacerile; dacă amintirea de dinainte este mai bună, încearcă să o păstreze cît de mult poate, nu îşi schimbă sentimentele faţă de cel ce i-a făcut un bine nici măcar dacă îi făcuse mult rău înainte şi dacă deosebirea nu-i sare în ochi lui, care e hotărît să nu o vadă; dar chiar şi atunci, după ce a îndurat o vătămare grea, încearcă să se poarte ca mai înainte de a fi primit binefacerea. De fapt, atunci cînd binefacerea este deopotrivă cu vătămarea, el păstrează în sinea sa o anumită bunăvoinţă.
Aşa cum la voturi egale împricinatul este achitat şi, dacă există vreo îndoială, omenia înclină judecata în favoarea sa, atunci cînd meritele sînt deopotrivă cu vinile, nu mai este îndatorat, dar continuă să se simtă dator şi se poartă ca aceia care şi-au plătit datoriile după ce ele au fost şterse. Ramîi cu bine.
Seneca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu