Iată-ncepe judecata.

Cititi cu atentie aceasta poezie pana la capat

Iată-ncepe judecata.
Domnul judecă-n Sion.
Nourul de martori vine
lângă strălucitul tron.

Stau în faţă acuzaţii :
milioane, mici şi mari :
se-nfioară împăraţii
între hoţi şi cămătari.

Primul suflet vine-n faţă.
– Tu, de ce nu M-ai primit ?
– Eu … aveam avere multă.
N-aveam vreme de gândit.

Şi-a chemat Judecătorul
primul martor în proces.
– Avraam ! Ce-aveai în lume
când din lume te-am ales ?

– Doamne, mii de robi şi roabe,
turme greu de numărat,
saci de aur şi podoabe
şi veşminte de-mpărat.

– Şi-ai putut primi Cuvântul,
tu, bogatule Avraam ?
– De-ar fi fost al meu pământul,
totul ţie îţi dădeam !

Se rosteşte scurt sentinţa.
Vine-al doilea-acuzat.
– Tu, de ce-ai respins credinţa ?
– Eu … eram bolnav în pat.

Şi din nourul de martori
vine unul din norod.
– Cum te-aflai tu, spune Domnul,
când Mi-ai fost întâiul rod ?

– Împărate, niciodată
ceasu-acela n-oi uita:
Mă aflam atunci pe cruce
tocmai lângă crucea Ta.
Domnul judecă pe altul.
– Pentru ce-ai respins credinţa ?
– Doamne, pe la noi atuncea
doar doi, trei urmau credinţa…

La un semn apare-un martor
cu păr alb, cu alb veşmânt.
– Spune tu, cu tine-alături
câţi credeau pe-ntreg pământ ?

– Doamne, când vesteam potopul
spune martorul cu greu,
nimeni nu urma credinţa
nimeni, Doamne, numai eu.

Şi-acum vine-o acuzată.
– Tu, de ce nu Mai primit ?
– N-aveam timp. Aveam atâţia
de cusut, de îngrijit.

– Tu, Tabita, pe câţi oare
îngrijeai ? – Parcă … vreo doi …
– Ba mai mulţi ! Spun zeci de glasuri.
– Şi pe noi ! – Ba şi pe noi !

Vine-o altă acuzată.
– Tu ? – O, Doamne Preaslăvite,
Tu ştii tot. Eram frumoasă
şi învinsă de ispite.

– Spune ! strigă Salvatorul,
Tu, Maria din Magdal,
cum erai ? – Eram frumoasă
şi, plutind pe-al lumii val,

sufletu-mi de şapte lanţuri
era prins şi ferecat.
Dar eu am venit la Tine,
şi Tu toate le-ai sfărmat !

– Tu ? alt acuzat primeşte
fiorelnica-ntrebare.
– Doamne, eu stăteam cu casa
prea departe de-adunare.

Domnul face-un semn spre martori
– juriul marelui examen –
şi se vede-un car deodată,
şi din car coboară-un famen.

– Tu, spre Templul Meu, de unde
te porneai când te chemam ?
– Eu, din Africa, Stăpâne,
din Etiopia veneam !…

Se rosteşte iar sentinţa.
Este-adus alt acuzat.
– Doamne … Tu chemai … prostimea …
eu eram un învăţat.

Domnu-alege-acum un martor.
( unul singur e deajuns ).
– Luca, ce-ai fost tu în lume ?
– Doctor ! martoru-a răspuns.

Domnul judecă-nainte.
Vine-un prinţ de mare neam.
– Tu ? De ce-ai respins credinţa ?
– Eram rege ! Nu puteam …

Şi ca martor o femeie:
– Tu, Estera cea frumoasă,
când riscai slujind credinţa
ce erai ? – Împărăteasă !…

Acuzatul se retrage.
Următorul la-ntrebare
e un avocat cu vază
– Doamne, cer o amânare !

Incidentul se respinge.
Vine-un mare proprietar.
– Doamne, vreau să vin cu martori
şi cu probe la dosar.

Vreau un avocat de seamă.
Dau oricât ! Să fie-adus !
– Prea târziu ! răspunde Domnul.
Pân-acum să ţi-l fi pus !

Voi, copii, întreabă Domnul,
avocat v-aţi pus sau nu ?
Cine v-a fost avocatul ?
Şi răspunde norul: – Tu !

Domnul judecă-nainte.
Vine-un tânăr acuzat.
– Doamne, eu eram prea tânăr,
când din lume m-ai chemat.

– Ieremia, strigă Domnul,
– Eu ! răspunde el umil.
Cum erai când ţi-am spus : vino !
– Eram, Doamne, un copil …

Şi, în rând cu Ieremia,
Vin din nourul cel sfânt :
Iosif cel frumos şi tânăr,
de ispită neînfrânt.

Samuel, ce din pruncie
Domnul l-a împrumutat.
Iosua şi Caleb ce-n ţara
cea promisă au intrat.

David, cu o praştie-n mână,
un copil cu păr bălai,
Iosia, băieţaşul rege
credincios lui Adonai,

Daniel, şcolar de frunte
ce-ntrecea orice haldeu,
şi cei trei ce-au stat în flăcări
lângă-un Fiu de Dumnezeu.

Vine dârz Botezătorul,
ce pe Domnul povestea,
vin copiii care-n templu
L-au primit cu Osana,

vine-apostolul iubirii,
tinerelul înţelept
ce şi-a sprijinit, la cină,
tâmpla pe cerescul piept,

vin cei tineri ca o rouă,
cu podoabe sfinte-n zori,
vin cântâd cântare nouă
şi cu glas şi din viori …

Acuzatul pleacă fruntea
şi se-ntoarce lăcrimând.
Domnul judecă-nainte.
Suflete vin rând pe rând …

*

Şi-acum tu, ce azi în ceruri
încă n-ai apărător,
crezi tu că la judecată
vei sta tot nepăsător ?

nu uita, umblând în viaţă
din păcat în alt păcat,
că în ultima instanţă
nu există avocat !