sâmbătă, 7 mai 2016

Rugăciunea lui Iisus

Să ne rugăm cât mai des cu Rugăciunea lui Iisus

 
Rugăciunea lui Iisus e rugăciunea cea mai folositoare pentru suflet.
Rugăciunea lui lisus se rosteşte astfel: Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. La început, ea se rostea fără adaosul cuvântului „păcătosul”, care a fost adăugat mai târziu. Acest cuvânt, ce cuprinde în sine recunoaşterea şi mărturisirea căderii – bagă de seamă Preacuviosul Nil Sorski – este potrivit nouă şi bineplăcut lui Dumnezeu, Care a poruncit să înălţăm rugăciuni către El dintru recunoaşterea şi mărturisirea păcătoşeniei noastre.
Pentru începători, făcând pogorământ neputinţei lor, Părinţii îngăduie împărţirea rugăciunii în două jumătăţi, spunând uneori: Doamne lisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul, iar alteori: Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Totuşi, aceasta e doar o îngăduinţă şi un pogorământ, şi nicidecum o poruncă şi o rânduială care cere împlinire neabătută. Este cu mult mai bine a face mereu rugăciunea întreagă, fără a ocupa şi a răspândi mintea cu grija schimbării jumătăţilor. Nici cel ce a primit această îngăduinţă neapărat trebuincioasă pentru neputinţa lui această alternare nu trebuie să şi-o îngăduie adesea. De pildă: te poţi ruga cu o jumătate a rugăciunii până la prânz, iar cu cealaltă, după prânz. Punând oprelişte asupra schimbări dese a jumătăţilor, Preacuviosul Grigorie Sinaitul spune: Nu prind rădăcină pomii care sunt resădiţi adesea dintr-o parte în alta.
(Sfântul Ignatie Briancianinov, Călăuza rugătoare. Izbăvirea de durerile ostenelilor zadarnice, Editura Sophia, pp. 29-30)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu