UCIS PENTRU CĂ A REFUZAT SĂ-ŞI DEA JOS CRUCEA DE LA GÂT 23 mai 2016 Vietile Sfintilor

SFÂNT LA 19 ANI – EVGHENI RODIONOV, UCIS PENTRU CĂ A REFUZAT SĂ-ŞI DEA JOS CRUCEA DE LA GÂT

23 mai 2016   Vietile Sfintilor

Evgheni Rodionov s-a născut în satul Satino-Russkoye, în apropiere de Moscova. Când avea 11 ani, Evgheni a primit de la bunica lui o cruciuliţă de argint. A vrut să o poarte la şcoală, dar mama lui, atee convinsă, i-a interzis, mai ales că putea avea probleme din cauza autorităţilor comuniste. Totuşi, Evgheni a purtat cruciuliţa şi nu a dat-o jos niciodată. Când a crescut, s-a înrolat ca soldat în armata rusă. Avea 19 ani când a fost luat ostatec de rebelii ceceni. Aceştia l-au ţinut legat de mâini într-o pivniţă, l-au lăsat să sufere de foame şi de sete timp de peste trei luni şi l-au bătut cumplit. Musulmanii i-au ordonat lui Evgheni şi camarazilor lui să-şi nege credinţa şi să se convertească la islam. Spre deosebire de majoritatea celorlalţi prizonieri, Evgheni a refuzat să se lepede de Hristos şi a fost decapitat în data de 23 mai 1996.

După ce a plătit 4.000 de dolari americani torţionarilor, mama lui Evgheni a reuşit să recupereze trupul fiului ei. L-a găsit într-o groapă comună, unde zăcea alături de camarazii lui. Deşi decapitat, avea încă la gât cruciuliţa de argint. Ucigaşul, Ruslan Khaikhoroyev, i-a spus femeii: „Fiul tău ar fi putut rămâne în viaţă, dar a refuzat să-şi scoată crucea de la gât”. Capul băiatului a fost recuperat mai târziu.

Pentru tatăl lui, durerea de a-şi înmormânta copilul a fost prea mare şi a murit câteva zile mai târziu. Mama lui Evgheni, Lyubov, care nu pusese niciodată piciorul într-o biserică, a devenit o femeie credincioasă.

Procesul canonizării este lung şi dificil şi poate fi realizat numai de Biserică. Uneori, însă, o figură simbolică reuşeşte să atragă dragostea credincioşilor şi astfel devine un fel de „sfânt popular”, fapt care s-a dovedit uneori a fi primul pas spre canonizarea oficială. Prin cântecele, poemele, adresele de internet sau predicile care îi sunt consacrate, povestea soldatului Rodionov a devenit o parabolă a devoţiunii religioase şi a naţionalismului rus. „Tânărul de 19 ani, Evgheni Rodionov, a trecut prin suferinţe incredibile, însă nu a renunţat la credinţa ortodoxă şi a confirmat asta prin moartea sa”, se afirmă într-un mesaj postat pe un site naţionalist. „El a dovedit că acum, după atâtea decenii de ateism acerb, după atâţia ani de nihilism, Rusia este capabilă, ca în vremurile de demult, să dea naştere martirilor întru Hristos, ceea ce înseamnă că este de necucerit”, continuă mesajul.

Oamenii vin din cele mai îndepărtate părţi ale Rusiei pentru a se ruga la mormântul acestui martir, unde se întâmplă minuni. Unii veterani şi-au pus medaliile pe mormânt, în semn de omagiu, iar credincioşii au pus mici bileţele în care cer intervenţia Sfântului. Într-o biserică de lângă St. Petersburg, imaginea sa în mărime naturală este pictată în altar lângă cea a Fecioarei Maria, a Arhanghelului Mihail, a lui Iisus Hristos şi a lui Nicolae al II-lea, ultimul ţar, canonizat în urmă cu câţiva ani. Mama lui Evgheni şi alţi credincioşi afirmă că, uneori, icoanele lui Evgheni răspândesc o mireasmă plăcută şi chiar izvorăsc mir, un semn, spun ei, al sfinţeniei celui reprezentat acolo.

Aleksandr Makeyev, un ofiţer de trupe de desant care conduce o fundaţie pentru ajutorarea soldaţilor, afirmă că a văzut militari îngenunchind în faţa icoanei lui Evgheni Rodionov. „Copiii din Cecenia se simt abandonaţi de către stat şi de conducătorii lor. Nu ştiu cui să ceară ajutor, însă ştiu că Zenia (porecla lui Evgheni) e unul de-al lor”, a declarat Makeyev pentru cotidianul Moskovsky Komsomolets.

În Hankala, lângă Groznîi, s-a construit o biserică cu numele Noul Martir Evgheni Soldatul, singura biserică ortodoxă din Cecenia. Peste 26 de biserici, de la graniţa cu Ucraina până în Siberia, au icoane care îl înfăţişează în uniformă militară. Trădat de stat, care l-a uitat, de comandanţii lui, care l-au declarat dezertor, Evgheni Rodionov atrage admiraţia oamenilor chiar şi prin simplul fapt că el nu a trădat pe nimeni.

 „Doamne, martirul Tău, Evgheni, în suferinţele sale a primit de la Tine cunună veşnică pentru că având putere de la Tine, el şi-a învins torţionarii şi ura neputincioasă a demonilor. Pentru rugăciunile lui, izbăveşte sufletele noastre. Amin”.

Sursa: orthograffiti.ro

„Cer Domnului să vă întărească în zilele astea…” BY ADMIN · 8 FEBRUARIE 2016

Pr. Rafail Noica: „Cer Domnului să vă întărească în zilele astea…”

BY ADMIN · 8 FEBRUARIE 2016

 

Sa stiti ca vadit sunt ultimele vremi. Si Apostulul Ioan spunea acum 2000 de ani ca erau. Erau, in samanta, numai ca astazi, ceea ce era de necrezut candva cand se citea Apocalipsa si alte prorocii, este tehnologic realizabil. (…) Infricosatoare sunt, dar daca Dumnezeul nostru se zice atotputernic, in zilele astea vom vedea ce inseamna atotputernic si cerem Tie, Doamne, sa ne arati lucrul asta, daca noi vom traversa acele perioade. Sunt infricosatoare, dar nu vom deznadajdui caci milostiv este Dumnezeu si mare este Dumnezeu. (…) Atacurile si navalele care vin asupra omului sunt inca de acum deja de necomparat cu cele ce erau inainte. Spunea cineva aseara, un Prea Sfintit parca, ca in viata noastra, in ultimii 30 de ani lumea a devenit de nerecunoscut. Asa e … si se schimba pe ceas ce trece!

O maica imbunatatita, Sebastiana, pe care Domnul a luat-o acum cativa ani, de prin regiunea Timisoarei, de pe undeva (…) spunea unui parinte pe care il cunosc eu: „Parinte, vremi ca astea n-am apucat. Am cunoscut razboiul, am cunoscut foamete, am cunoscut prigoane, dar vremi ca astea n-am mai vazut.Ieri – zice – mi-au trebuit patru ceasuri ca sa citesc un acatist.” Intelegeti putin de ce vi se duce mintea si nu ramane la rugaciune, in biserica sau in chilie? Da, suntem pacatosi, dar sa stiti ca nu e numai pacatul nostru. Sunt si alte lucruri pe care nu le putem dovedi, dar va spun asta ca marturie a unora mai batrani si care au cunoscut alte lumi. Deja si eu ma vad ca un martor al unei alte lumi pentru cei care astazi au 30 sau 20 de ani si mai putin. Iar parintele nostru a fost si martor al lumii inainte de primul razboi mondial (…) si mi-a spus ca dupa aceea n-a mai fost niciodata acea pace de care isi amintea in tineretile lui, acea asezare a lumii care se simtea. Dupa primul fratricid mondial s-a ridicat harul de pe pamant si n-a mai venit. Dupa al doilea fratricid mondial a fost si mai rau si prin anii ‘70 ne zicea: „Daca va mai veni un razboi mondial credinta pe pamant va deveni cu neputinta“ (…)

Observ ca ceea ce numeam credinta a falimentat de multe ori in viata mea pana cand am inceput sa o vad ca nu o am si asta este o caracteristica a epocii noastre nu numai a lui Stan Patitu‘ care va vorbeste, adica “crezi ca…” si te trezesti ca… “nu”; este ca si cum stai ferm cu picioarele pe ceva solid, pe scanduri solide si cineva-ti pune o cravata pe dupa gat, cade scandura de sub tine si te trezesti ca asta-i un streang… Iertati-ma, dar asta este ce vrea sa faca vicleanul cu noi. Insa asta e partea intai a cuvantului parintelui Siluan: TINE-TI MINTEA IN IAD! Nu-ti inchipui ca lumea asta e altceva. Sa fim seriosi si sa fim treji! Dar… NU DEZNADAJDUI e partea a doua. Dumnezeu, care m-aude acuma, puternic este sa ne crute de acel streang si de acel “chepeng” care cade de sub picioare.

Dar, Doamne, pazeste-ne, ca… asa cum mai multi au spus si aseara si azi: ispitele sunt mai cumplite azi. Nu numai mai cumplite, ci si mult mai subtiri, mai nebagate in seama. Crezi ca esti un credincios si te trezesti ca reactiile tale sunt reactiile necredinciosului. Credinta ta te falimenteaza, te tradeaza. (…) Nu e cazul de a deznadajdui… Cand observam lucrurile astea e cazul sa ne apropiem mai mult de Dumnezeu; dar as zice mai mult: e cazul sa ne bucuram. (…) E vremea sa ne bucuram cu intristatoare bucurie, dar undeva o bucurie tainica poate exista daca avem mai multa credinta si mai multa intelegere incotro mergem: e Dumnezeu! E lumina nefacuta care e langa mine, in mine undeva si ma lumineaza si ma arata cat de pacatos sunt (…)

Cer Domnului sa va intareasca in zilele astea, zile de cernere, zile foarte dureroase, cumplite, infricosate – „tine-ti mintea in iad” – dar si… “nu deznadajdui” – zile de un deosebit har. (…) Intr-o lume care astazi, in bloc, masiv, aluneca permanent si tot mai mult catre tot ce este aparent indulcitor – oh, ce amar este pacatul, cu ‘dulceata’ lui cu tot, dar ne pacaleste cel viclean daca suntem prosti…! – catre pacatul care se afiseaza ca etica a societatii permisive, cum se spune in Apus (…) – nu are mai mare valoare faptul ca, de bine de rau, noi, prostii, ne lipsim de atatea lucruri „dulci” pe care ni le-au dat tov. Freud si altii, care ne-au invatat sa facem ce vrem… Merci, ‘tovarase’ Freud, eu fac ce vreau. Dar nu-i mai valoroasa alegerea noastra azi, decat odinioara? Dumnezeu stie cu cat mai valoroasa, dar sunt si prorocii care ne incurajeaza. Deci, sunt zile de un deosebit har si as vrea ca Domnul sa ne dea acea deosebita lumina, deosebita nadejde pe care ne-o da prin cuvantul Sf. Siluan, prin acel „si nu deznadajdui” (…)

Sa profitam de de aceste zile despre care proroceau parinti in trecut ca sunt cumplite si, in acelasi timp, ca multi ar fi dorit sa fie impreuna cu noi, sa se nevoiasca cu noi in zilele noastre. O, Doamne, da-ne lumina sa invatam cum sa ne nevoim, cum, in ce fel sa profitam de vremea asta cumplita si minunata in care suntem. Durere mare – durerile sunt legate de nastere. Toata durerea cred ca este o nastere. Deci, Doamne, ce nastere ne rezervi noua pentru zilele noastre? Invredniceasca-ne Domnul sa o vedem si pe aia.

Extras din Conferinţa susţinută la Mănăstirea Râmeţ

Sursa – rafailnoica.wordpress.com

De ce la lucrurile lumii vă gândeaţi şi la Mine nu?

De ce la lucrurile lumii vă gândeaţi şi la Mine nu?

– Sunt părinţi şi fraţi care sunt obişnuiţi să facă un anumit număr de acatiste sau para­clise şi care se simt obsedaţi dacă nu le-au citit, indiferent cum. Cum să procedăm şi cum să trăim noi înşine acest canon de mănăstire ca totuşi să şi împlinim, să nu fie o lenevire din partea noastră, dar în acelaşi timp să avem şi trezvie, o conştiinţă trează?

– „Mi-am făcut canonul! Acum dă-mi Doamne ce-am făcut!” Nu, dragii mei! Trebuie să avem o permanentă trezvie! Canonul este obligaţia călugarului. Dar daca ascultarea este de durată şi a luat posibilitatea de a face canonul, este mai mare ascultarea, tăierea voii decât canonul.

Uite, ca să mă înţelegeţi, vă dau un exemplu. S-a însurat un băiat cu o fată, Nicu cu Ioana. Şi după nuntă Ioana a trecut la bucătărie şi Nicu s-a dus la lucru. Şi fata a afumat mâncarea. „Auleu! Ce-o să zică Nicu?”. Se perpelea, săraca! „O să mă certe: «Nici atâta n-ai învăţat?»”. Ea, conştiincioasă mititica. Şi a venit Nicu: „Dragă Nicule, iartă-mă, am afumat mâncarea!”. „Lasă, dragă, nu mă interesează! Dar, de ce nu te-ai gândit la mine toată ziua? Asta mă interesa pe mine!”.

O să ne întrebe pe noi Dumnezeu: „Eu v-am făcut şi v-am înzestrat cu atâtea haruri, cu pază mare, îngeri păzitori. Cerurile erau în mâna voastră. Dumnezei după har puteaţi să fiţi, de ce nu vă gândeaţi şi la Mine? De ce vă împrăştiaţi? De ce la lucrurile lumii vă gândeaţi şi la Mine nu?”.

Din Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 2, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 70

Sfinții - suporteri înfocați în lupta noastră pentru mântuire

27 MAI 2016 ARHIMANDRITUL EUSEBIU GIANNAKAKIS CUVINTE DUHOVNICEŞTI

 

l-aţi văzut pe suporteri, cu câtă pasiune îşi urmăresc echipa favorită când joacă pe stadion! Ne gândim noi că şi sfinţii, acolo sus, în Cer, urmăresc lupta noastră de pe pământ şi se roagă pentru noi. Şi cât de mult se bucură când câştigăm!

Foto: Bogdan Zamfirescu

Nu poate concepe mintea noastră ce rugăciuni fac sfinţii pentru noi, cei care trăim aici, în valea plângerii, deoarece şi ei au călcat pe aceste locuri pe care călcăm noi şi au întâlnit greutăţile, ispitele şi obstacolele pe care le întâlnim noi şi vor să ne ajute. Aşadar, să ne refugiem întotdeauna la sfinţi şi să Ie cerem mijlocirile. 

l-aţi văzut pe suporteri, cu câtă pasiune îşi urmăresc echipa favorită când joacă pe stadion! Ne gândim noi că şi sfinţii, acolo sus, în Cer, urmăresc lupta noastră de pe pământ şi se roagă pentru noi. Şi cât de mult se bucură când câştigăm!

(Părintele Eusebiu Giannakakis, Să coborâm cerul în inimile noastre!, Editura Doxologia, Iaşi, 2014, p. 33)

Citește alte articole despre: rugăciune, rugăciune de ajutor, sfânt, ajutor, mijlocire, bucurie, greutate, ispită, luptă, război duhovnicesc, rugaciune la sfinti, sfintii mijlocitori, sfintii mijlocesc pentru noi, sfintii se roaga pentru noi

Despre Arhimandritul Eusebiu Giannakakis

Calea către Împărăţia Cerească este strâmtă şi spinoasă

9 MAI 2016 SFÂNTUL IOSIF DE LA OPTINA CUVINTE DUHOVNICEŞTI

 

Dacă nu vom răbda necazurile, şi chiar dacă le vom răbda, dar cu cârtire, cu mânie, cu supărare şi cu ceartă, ce răbdare este aceasta? Este numai înrădăcinarea în noi a răutăţii, a mâniei, iar de aici vine mândria.

Foto: Oana Nechifor

Ocările trebuie să le răbdăm, căci pentru păcate trebuie să îndurăm ceva, dacă nu aici, atunci în viaţa viitoare. Numai că în viața viitoare necazurile sunt cumplite. Să ne izbăvească Domnul de ele cu harul şi cu iubirea Sa de oameni.

Dacă nu vom răbda necazurile, şi chiar dacă le vom răbda, dar cu cârtire, cu mânie, cu supărare şi cu ceartă, ce răbdare este aceasta? Este numai înrădăcinarea în noi a răutăţii, a mâniei, iar de aici vine mândria. Nu este nimic de mirare în faptul că monahul rabdă necazuri de care lumea nu ştie. Calea către Împărăţia Cerească este strâmtă şi spinoasă şi pe ea a mers primul Însuşi Mântuitorul lumii. (Sfântul Iosif de la Optina)

(Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, p. 194)

Citește alte articole despre: răbdare, mândrie, Împărăția cerurilor, calea catre Împarație, cârtire, necaz, ocară, Sfântul Iosif de la Optina, staretii de la Optina, îndurarea necazurilor

Despre Sfântul Iosif de la Optina

Dacă nu vom răbda necazurile şi, chiar dacă le vom răbda, dar cu cârtire, cu mânie, cu supărare şi cu ceartă, ce răbdare este aceasta? Este numai înrădăcinarea în noi a răutăţii, a mâniei, iar 

Săracii sunt prieteni ai lui Dumnezeu

18 APRILIE 2016 SFÂNTUL IOAN DE KRONSTADT CUVINTE DUHOVNICEŞTI

 

Să nu-ți pară rău de bani, ci de săraci, ca de unii cu adevărat nevoiași și vrednici de plâns, care nu au unde să-și plece capul, care umblă până la istovire după o mică milostenie.

Foto: Oana Nechifor

Nu privi, din pricina împătimirii tale de agonosită, ca la niște vrăjmași la gloata de săraci care te urmăresc cu cerșitul lor, ci cu adevărat ca la niște prieteni ai lui Dumnezeu și ai tăi, pentru care ți se gătește răsplată veșnică, nestricăcioasă, în cer; nu-i privi ca pe niște paraziți ci, dimpotrivă, pe tine însuți privește-te ca pe un parazit, fiindcă de la mulți mănânci și bei pe degeaba, desfătându-te.

Să nu-ți pară rău de bani, ci de săraci, ca de unii cu adevărat nevoiași și vrednici de plâns, care nu au unde să-și plece capul, care umblă până la istovire după o mică milostenie. În dar ați primit, în dar să dați (Matei 10, 8).

(Sfântul  Ioan de Kronstadt, Spicul viu. Gânduri despre calea mântuitoare, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2009, pp.119-120)

Citește alte articole despre: sărăcie, cerșetorie, milostenie, prietenie, prieteni ai lui Dumnezeu, rasplata vesnica, bani, nevoiaşi,Sfântul Ioan de Kronstadt, vrăjmași, fapte de milostenie, ajutor pentru cei saraci

Despre Sfântul Ioan de Kronstadt

Sfântul Ioan din Kronstadt (n. 19 octombrie 1829 în Sura – m. 20 decembrie 1908 în Kronstadt) a fost preot și teolog al Bisericii Ortodoxe din Rusia.

Dumnezeu nu oferă niciodată unei persoane mai multe provocări decât poate duce

Dumnezeu nu oferă niciodată unei persoane mai multe provocări decât poate duce

 

Intr-o zi, un om bogat trecea pe strada cand, dintr-o data a vazut un batranel sarac, care statea pe treptele unei cladiri. Hainele ii erau murdare, incaltari nu avea in picioare, insa pe fata lui era un zambet incredibil…

A vrut sa il intrebe ceva, insa s-a razgandit si a mers mai departe. A doua zi, omul bogat l-a vazut din nou pe omul sarac… acesta era la fel de senin si pe fata lui se asternea un zambet fericit… Omul bogat nu reusea sa inteleaga motivul pentru care acest om, care nu avea nimic, este fericit… Asa ca a mers la el si l-a intrebat?:

„Cum poti sa zambesti cand esti asa? Pari foarte fericit.”

Batranelul sarac: „Chiar sunt, om bun.”

Omul bogat: „Si de ce esti fericit? Ai bani?”

Batranelul sarac: „Nu am nimic, om bun. Poate in timpul zilei primesc putina mancare de la trecatori.”

Omul bogat: „Ai casa? Ai familie?”

Batranelul sarac: „Nu am nici casa si nici familie. Sunt liber ca pasarea cerului.”

Omul bogat: „Atunci sigur esti complet sanatos.”

Batranelul sarac: „Nici vorba, om bun. Frigul noptii nu imi poate aduce sanatate… si aproape toti dintii mi-au cazut.”

Omul bogat: „Atunci nu inteleg… de ce esti fericit? Poate ca reteta fericirii este utila si pentru mine. Eu am totul, dar sunt nefericit.”

Batranelul sarac: „Dumnezeu nu ofera niciodata unei persoane mai multe provocari decat poate duce. Eu accept ceea ce sunt, unde sunt si ce se intampla cu viata mea. Sunt recunoscator pentru ca traiesc si, daca este necesar, infrunt fiecare problema cu rezistenta, rabdare si zambete. Inteleg ca Dumnezeu vrea sa ma puna la incercare. Nu am nimic, dar sunt fericit pentru ca viata nu este despre a avea ceva. Viata inseamna sa te trezesti dimineata si sa mergi mai departe orice ar fi.”

Sursa: ganduridinierusalim.com

Pr.Arsenie Boca - De ce sunt copiii bolnavi, avortul, sarcina

Incredibil ! Minuni cu Trupul si Sangele Mantuitorului Iisus Hristos in ...

De ce nu se vindecă unele boli?

De ce nu se vindecă unele boli?

 

Întreba cineva pe Sfântul Paisie Aghioritul: “Părinte, de ce nu găsesc oamenii leac pentru cancer?” Iar părintele i-a răspuns: “Dacă ar găsi leac pentru cancer, atunci ar apărea o altă boală, care nu ar avea leac”.

Asta s-ar întâmpla deoarece bolile apar datorită păcatelor, iar în starea de păcat în care trăiește lumea, este imposibil să nu existe boli grele. A încerca să vindeci unele boli fără a dezrădăcina păcatul este echivalent cu a acoperi o rană cu puroi, să o faci frumoasă pe deasupra și să spui că totul este bine. Asta ar însemna să vindeci trupul, iar sufletul nu. Este o nebunie: întreținem corpul, spunem că este frumos, iar pe dinăuntru este stricat.

Din această cauză, atunci când cineva se îmbolnăvește, înainte sa meargă la doctor i se spune să meargă la preot să se spovedească. Nu numai pentru că o operație poate să fie fatală, ci și din cauza că trebuie înlăturată o eventuală cauză a bolii, care poate fi păcatul. Pentru aceasta însă, este nevoie de o spovedanie adevărată, iar nu de o formalitate, cum din păcate fac majoritatea. Putem avea lucruri din trecut, care să ne urmărească, și de care poate noi nici nu ne dăm seama.

Afară de păcatele evidente ale desfrânării, lăcomiei și mâniei, putem să fi avut păcate prin care să fi supărat pe Dumnezeu, iar noi nici să nu ne dăm seama: poate am nedreptățit pe cineva, am supărat vreun preot, am fost blestemați de vreun părinte trupesc sau Doamne-ferește duhovnicesc, am ocărât vreo văduvă săracă, vreun copil orfan, sau alte păcate pe care trebuie să le căutam. Problema este că, odată cu trecerea mai multor ani, unii nici nu mai pot să-și amintească păcatele respective, mai ales dacă nici nu au conștientizat atunci când le-au făcut. De aceea nu le rămâne decât să-și ducă canonul prin boala ce o suferă, iar la spovedanie să spună că-i pare rău pentru cele ce a greșit, și nu și-a dat seama.

Am mai spus că o cauză a bolilor este și industrializarea lumii, schimbarea lucrurilor sănătoase făcute de Dumnezeu. De aceea, atunci când ne spovedim, să spunem că ne pare rău și pentru părtășia noastră, a tot ce se întâmplă rău în jurul nostru. Proorocul Iezechiel spune că Dumnezeu va pedepsi pe toți cei care nu plâng “din cauza multor ticăloșii care se petrec” în jurul lor (cf. Iezechiel 9, 4-6).

De aceea, să plângem pentru păcatele noastre, dar și pentru toată degradarea aceasta a lumii, și depărtarea ei de la Dumnezeu. Însă, să nu plângem arătând cu degetul, ci conștientizând că avem și noi partea noastră de vină pentru ceea ce se întâmplă în jur și conștientizând că suntem părtași cu această nebunie a modernizării lumii, prin faptul că folosim și noi produsele industrializării și ale tehnologiei noi, care va fi vinovată de distrugerea planetei .

Din: Singhel Ioan Buliga, Provocarile crestinului ortodox in zilele de astazi, Editura Egumenita, 2012