FACETI SFANTA CRUCE ASUPRA A TOT CE CONSUMATI CHIAR SI ASUPRA APEI PE CARE O BETI DACA VRETI SA FITI SANATOSI
joi, 25 septembrie 2014
Icoane facatoare de minuni
- Icoana Maicii Domnului ProdromitaIstoria icoanei Maicii Domnului Prodromita o aflam din Sinaxarul zilei de 12 iulie desprins din Mineiul din anul 1910. In 12 zile ale lunii iulie praznuim pomenirea...
- Originea icoanei 'Eu sunt cu voi si nimeni...Icoana Maica Domnului Eu sunt cu voi si nimeni impotriva voastra, care s-a preaslavit de curand, isi are inceputurile in Manastirea Leusino, in veacul al XlX-lea...
- Panagia Melikiotissa - icoana impuscata cu 55...Panagia Melikiotissa este o icoana facatoare de minuni ce se afla in biserica din satul Melikis, localitate situata in regiunea Imathia, Grecia. Cu 67 de ani in urma...
- Icoana Maicii Domnului - Madona DuduIcoana Maicii Domnului, aflata in Biserica Madona Dudu, in centrul orasului Craiova, este o veche icoana facatoare de minuni. Mareata biserica, inchinata Adormirii...
- Icoana Maicii Domnului "Indrumatoarea" - SinaiIcoana Maicii Domnului "Indrumatoarea" a fost zugravita in veacul al XIII-lea și se afla in faimosul muzeu din Manastirea Sfanta Ecaterina, Sinai, Egipt. Asezata la...
- Icoana Maicii Domnului - Izbavitoarea de inecIcoana Maicii Domnului "Izbavitoarea de inec" este o icoana ruseasca pierduta. Aceasta minunata icoana a apartinut bisericii din satul Lenkovo, aflat in apropiere de...
- Icoana Maicii Domnului “cea Impuscata” -...Icoana Maicii Domnului cea numita "Pyrovolitheisa", adica "cea Impuscata", este una dintre icoanele facatoare de minuni ale Nascatoarei de Dumnezeu pastrate in...
- Icoana Maicii Domnului “Izvoratoarea de...Icoana Maicii Domnului "Elaiovrytissa", adica "Izvoratoarea de ulei", sau "Docheiarissa", adica "cea din crama", este una dintre icoanele facatoare de minuni ale...
- Icoana Maicii Domnului “Altarita” -...Icoana Maicii Domnului cea numita "Vimatarissa", adica "Altarita" sau "cea din Altar", precum si "Ktitorissa", adica "Ctitorita" sau "Intemeietoarea", este una dintre...
- Icoana Maicii Domnului “Impotriva...Icoana Maicii Domnului cea numita "Impotriva glasuitoarea" - Antiphonitria - este una dintre icoanele facatoare de minuni ale Nascatoarei de Dumnezeu pastrate in...
- Icoana Maicii Domnului “Injunghiata” -...Icoana Maicii Domnului cea numita "Esphagmeni", adica "Injunghiata", este una dintre icoanele facatoare de minuni ale Nascatoarei de Dumnezeu pastrate in Manastirea...
- Icoana Maicii Domnului "Izbavitoarea de cancer...Icoana Maicii Domnului cea numita "Pantanassa", adica " Imparateasa tuturor", este una dintre icoanele facatoare de minuni ale Nascatoarei de Dumnezeu pastrate in...
- Icoana Maicii Domnului "Mangaietoarea" -...Icoana Maicii Domnului cea numita "Paramythia", adica "Mangaietoarea" sau "Ocrotitoarea", este una dintre icoanele facatoare de minuni ale Nascatoarei de Dumnezeu...
- Icoana Maicii Domnului - Eu sunt cu voi si...Icoana Maicii Domnului cea numita "Eu sunt cu voi si nimeni impotriva voastra", pictata cu binecuvantarea Sfantului Ioan de Kronstadt, este praznuita in sambata din...
- Icoana Maicii Domnului de la TihvinIcoana Maicii Domnului de la Tihvin, praznuita pe 9 iulie/26 iunie este una cele mai cunoscute icoane facatoare de minuni din Rusia. Icoana este pastrata in prezent la...
- Icoana Maicii Domnului Panagia SoumelaIcoana Maicii Domnului "Panagia Soumela” este o icoana facatoare de minuni aflata in manastirea omonima din Vermio, Grecia. Numele "Panagia Soumela” este legat de...
- Icoana Maicii Domnului de la Manastirea HadambuIcoana Maicii Domnului de la Manastirea Hadambu este una dintre icoanele facatoare de minuni din tara noastra. Aceasta icoana este asezata intr-un baldachin de lemn, in...
- Icoana Maicii Domnului ProusiotissaIcoana Maicii Domnului Prousiotissa este o veche icoana facatoare de minuni, atribuita Sfantului Evanghelist Luca, ce se pastreaza in prezent in manastirea din satul...
- Icoana Maicii Domnului din KurskIcoana Maicii Domnului din Kursk se numara in randul icoanelor facatoare de minuni cunoscute si pretuite indeosebi in lumea slava-ortodoxa. Aceasta icoana dateaza din...
- Icoana Maicii Domnului din PhilermosIcoana Maicii Domnului din Philermos este una dintre icoanele facatoare de minuni atribuite Sfantului Apostol si Evanghelist Luca. Numele sau provine de la Muntele...
- Icoana Maicii Domnului KasperovaIcoana Maicii Domnului Kasperova (Kasperovskaia) este una dintre cele mai cunoscute icoane facatoare de minuni din Rusia. Potrivit traditiei, icoana Maicii Domnului...
- Icoana Maicii Domnului - Potoleste intristarile...Icoana Maicii Domnului numita "Potoleste intristarile noastre" a fost adusa in Moscova de catre cazaci, in vremea domniei tarului Mihail Fiodo
marți, 23 septembrie 2014
duminică, 21 septembrie 2014
Pregătirea pentru participarea la Sfînta Liturghie
În zilele de duminică şi sărbători creştinii dreptmăritori merg la biserică pentru a asculta slujba Sfintei Liturghii şi pentru a se ruga bunului Dumnezeu. Înainte de a intra în casa Domnului fiecare trebuie să-şi dea bine seama cum trebuie să se comporte în acest locaş sfînt.
Inţelegerea şi respectarea acestor lucruri izvorăşte din credinţa şi trăirea fiecărui credincios. Cel ce merge la biserică trebuie să fie curat nu numai cu trupul şi cu îmbrăcămintea, ci şi cu sufletul şi cu inima. Mîntuitorul nostru Iisus Hristos zice: «Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întîi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău» (Matei 5, 23-24)
Aşadar, pregătirea este de două feluri: trupească şi sufletească.
Pregătirea trupească
O primă condiţie de ordin fizic este ferirea de îmbuibare a pîntecelui. Stiut este că Sfînta Împărtăşanie si Anafora este oferită credincioşilor pe nemîncate. Trebuie, deci, nu numai să nu mîncăm şi să nu bem nimic în dimineaţa zilei, cînd se săvîrşeşte Sfînta Liturghie, ci din ajun să nu ne îngreunăm pîntecele. Imbuibarea pleacă trupul spre moleşeală, desfrîu şi tulbură somnul cu visuri păcătoase.
Pregătirea pentru Liturghie necesită şi o desăvîrşită curăţenie corporală. Baia din ajunul participării la slujbă este obligatorie pentru orice creştin. In acest sens Apostolul Pavel ne spune: « …să ne apropiem cu inimă curată, întru plinătatea credinţei, curăţindu-ne prin stropire inimile de orice cuget rău, şi spălîndu-ne trupul în apă curată… » (Evrei 10, 22).
Ţinuta vestimentară, de asemenea, trebuie să fie decentă.
Cei ce nu pot să se lase de urîtul obicei de a fuma, să nu fumeze cel puţin o zi înainte şi una după Sfînta Slujbă. Iar cei căsătoriţi, pentru aceeaşi perioadă, să se abţină de la împreunarea trupească.
Pregătirea sufletească
Creştinul este îndemnat să participe nu numai la Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie, dar şi la slujbele de Priveghere, premergătoare acesteia: Vecerneia, Utrenia şi Ceasurile.
Seara din ajunul slujbei se cuvine a fi petrecută în linişte, curăţenie şi rugăciune. Astfel, fiind împăcaţi cu toţi şi lăsînd la o parte toată grija cea lumească, rostim rugăciunile de seară. Iar dimineaţa se cuvine a mulţumi Domnului pentru noaptea petrecută şi a ne ruga pentru binecuvîntarea zilei ce urmează, citind rugăciunile dimineţii.
Mintea omului este precum un geam. Daca primii oameni aveau acest “geam” transparent, putand intelege usor ratiunile lui Dumnezeu, sadite in faptura creata, cu timpul insa, in urma savarsirii atator pacate, el s-a tot murdarit, devenind aproape in intregime mat.Datorita intunecarii mintii omului, ca urmare a unei vietuiri lipsite de har, multe neoranduieli au ajuns sa fie vazute ca fiind normale, iar multe lucruri firesti au ajuns sa fie vazute ca fiind anormale. “Vai de cei ce zic raului bine si binelui rau; care numesc lumina intuneric si intunericul lumina; care socotesc amarul dulce si dulcele amar! Vai de cei care sunt intelepti in ochii lor si priceputi dupa gandurile lor!” (Isaia 5, 20-21).
Asa stau lucrurile si cand vine vorba de barba, de aceasta podoaba trupeasca a barbatului, gandita si zidita de Dumnezeu, deci fireasca si “buna foarte” (Facere 1, 31). Cei care nu au insa mintea luminata de har, nu vor putea niciodata sa inteleaga de ce barba este “buna foarte”.
Barba, firescul devenit “accesoriu”
In Biserica, lucrurile sunt firesti, iar barba tine de firea barbatului. Omul purtator de barba, fie mirean, fie cleric, nu face decat sa arate ca incearca, sub toate aspectele (duhovnicesc, dar si trupesc), sa ramana in randuiala firii. “Nu va invata oare insasi firea ca necinste este pentru un barbat sa-si lase parul lung? Si ca pentru o femeie, daca isi lasa parul lung, este cinste? Caci parul i-a fost dat ca acoperamant” (I Corinteni 11, 14-15).
Din pacate insa, de cele mai multe ori, barba a ajuns sa fie asociata numai cu Taina Hirotoniei. De parca numai preotul ar trebui sa poarte barba, cand un crestin de rand isi lasa barba, sunt sanse foarte mari ca el sa primeasca intreabrea: “De ce ti-ai lasat, mai, barba? Vrei sa te faci preot?”
Indraznesc sa spun, privind prin “geamul” mintii mele, ca barbatul care nu isi lasa barba, dar mai ales preotul, este “o inventie” apuseana ce contravine traditiei bisericesti rasaritene, drept pentru care, tot barbatul, fie el crestin ori necrestin, preot ori mirean, ar trebui sa isi lase barba.
Cei care nu inteleg rostul (ratiunea) barbii, o pun pe aceasta in mana mentalitatii vremurilor. Astfel, daca lumea e de acord cu barba, ea se poarta, iar daca lumea nu este de acord cu barba, ea se da rapid jos! Referindu-se la a nu trai potrivit lumii, Sfantul Ignatie Teoforul, spunea crestinilor: “Nu voiesc ca voi sa placeti oamenilor, ci lui Dumnezeu, precum ii si placeti.”
Daca barbatii de rand se raporteaza insa la barba in mod diferit, in functie de serviciul si de familia lor, acest lucru nu poate fi valabil si in cazul preotilor. Cand omul vine la Biserica, nu este important ca preotul sa fie “la zi” cu infatisarea, adica sa placa lumii, ci mai ales sa fie “prieten al lui Hristos”, ca sa poata da sfatul potrivit, insuflat de Duhul Sfant.
De asemenea, nu avem nevoie de preoti carora sa le stea bine cu barba, ci de preoti care sa ne scoata din moartea sufleteasca, fiindu-ne cu adevarat Parinti. Iar calitatea adevarata de “parinte” nu vine din privirea in oglinda, ci din unirea cu Hristos. Dupa cum spunea un prieten, referindu-se la barba tunsa, frumusetea interioara nu se obtine cu ajutorul frizerului.
Sfintii Parinti, in rugaciunea rostita de preot la imbracarea epitrahilului, cel mai folosit vestmant preotesc, amintesc de barba preotului, ca semn al asemanarii acestui cu neamul preotesc al lui Aaron: “Binecuvantat este Dumnezeu, Cel ce varsa harul Sau peste preotii Sai, ca mirul pe cap, ce se coboara pe barba lui, pe barba lui Aaron, pe marginea vesmintelor lui” (Psalmul 132, 2).
Preotii care nu isi lasa barba, adesea pentru motive lumesti, nu inteleg si nu implinesc traditia Bisericii de Rasarit. Indraznesc sa spun asta deoarece toti sfintii hirotoniti (fie calugari, fie casatoriti) au avut barba. Acest lucru mi se pare o marturie autentica a Traditiei si un temei multumitor. Mai mult insa, daca Hristos a avut parul lung si barba netunsa, ce temei mai mare de atat mai au nevoie preotii, spre a-si lasa barba? Hristos este modelul desavarsit pentru tot crestinul, insa mai cu seama pentru preot. Preotul sa ia aminte la Hristos, iar crestinul de rand sa ia seama la ce spune Sfantul Pavel, referitor la tunsul parului (I Corinteni 11, 14-15).
Faptul ca nu am barba asemanatoare cu cea a Sfantului Vasile sau cu cea a Sfantului Nicolae nu ma indreptateste sa o indepartez sau sa o “retusez” in functie de cum imi place. Dupa mintea mea, barbile “retusate” in fel si chip, care de care mai original, cat si mustatile “cizelate” dupa gust, constituie o cadere sufleteasca parca mai mare decat cea a inlaturarii complete a barbii.
Cand i-am spus parintelui meu ca mi-as lasa barba, insa nu prea imi creste, deci nu e frumoasa si mi-e rusine, el mi-a spus: “Era frumoasa barba Sfantului Pavel?! Era frumoasa barba Sfantului Ioan Gura de Aur?! Era frumoasa barba Sfantului Efrem Sirul?!” Cand m-am gandit mai bine, mi-am dat seama ca toti acesti sfinti abia daca aveau barba, acest lucru observandu-se perfect in aproape toate icoanele lor, dar mai ales in cele mai vechi.
In cadrul Sinoadelor Ecumenice V si VI (Quinisext) s-au luat si unele hotarari privind barba preotului. La sinod era prezent si un episcop, cu barba si mustata deosebita: mustata era intr-o parte mai mare si intr-alta mai mica, iar barba invers, unde era mustata mai mica, era barba mai mare, si unde era mustata mai mare, barba era mai mica. Cativa dintre cei adunati i-au sugerat sa le tunda cumva, spre a le face deopotriva. La aceasta, episcopul cel sfant a raspuns: “Nu sunt eu mai intelept decat Ziditorul meu. Daca asa a considerat El, asa sa ramana!”
Barbierit, epilat, pensat, vopsit si cate altele asemenea “retusari” mondene. Oare nu ne dam seama ca am ajuns cu totii “mai intelepti” decat Ziditorul nostru ?! Pe cat intelege insa omul, pe atat sa faca, iar Domnul pe atat sa il masoare. Nadajduiesc ca nu il va masura Domnul pe unul mic la intelegere, cu masura mare, si nici pe unul mare la intelegere, cu masura mica.
In Biserica, lucrurile sunt firesti, iar barba tine de firea barbatului. Omul purtator de barba, fie mirean, fie cleric, nu face decat sa arate ca incearca, sub toate aspectele (duhovnicesc, dar si trupesc), sa ramana in randuiala firii. “Nu va invata oare insasi firea ca necinste este pentru un barbat sa-si lase parul lung? Si ca pentru o femeie, daca isi lasa parul lung, este cinste? Caci parul i-a fost dat ca acoperamant” (I Corinteni 11, 14-15).
Din pacate insa, de cele mai multe ori, barba a ajuns sa fie asociata numai cu Taina Hirotoniei. De parca numai preotul ar trebui sa poarte barba, cand un crestin de rand isi lasa barba, sunt sanse foarte mari ca el sa primeasca intreabrea: “De ce ti-ai lasat, mai, barba? Vrei sa te faci preot?”
Indraznesc sa spun, privind prin “geamul” mintii mele, ca barbatul care nu isi lasa barba, dar mai ales preotul, este “o inventie” apuseana ce contravine traditiei bisericesti rasaritene, drept pentru care, tot barbatul, fie el crestin ori necrestin, preot ori mirean, ar trebui sa isi lase barba.
Cei care nu inteleg rostul (ratiunea) barbii, o pun pe aceasta in mana mentalitatii vremurilor. Astfel, daca lumea e de acord cu barba, ea se poarta, iar daca lumea nu este de acord cu barba, ea se da rapid jos! Referindu-se la a nu trai potrivit lumii, Sfantul Ignatie Teoforul, spunea crestinilor: “Nu voiesc ca voi sa placeti oamenilor, ci lui Dumnezeu, precum ii si placeti.”
Daca barbatii de rand se raporteaza insa la barba in mod diferit, in functie de serviciul si de familia lor, acest lucru nu poate fi valabil si in cazul preotilor. Cand omul vine la Biserica, nu este important ca preotul sa fie “la zi” cu infatisarea, adica sa placa lumii, ci mai ales sa fie “prieten al lui Hristos”, ca sa poata da sfatul potrivit, insuflat de Duhul Sfant.
De asemenea, nu avem nevoie de preoti carora sa le stea bine cu barba, ci de preoti care sa ne scoata din moartea sufleteasca, fiindu-ne cu adevarat Parinti. Iar calitatea adevarata de “parinte” nu vine din privirea in oglinda, ci din unirea cu Hristos. Dupa cum spunea un prieten, referindu-se la barba tunsa, frumusetea interioara nu se obtine cu ajutorul frizerului.
Sfintii Parinti, in rugaciunea rostita de preot la imbracarea epitrahilului, cel mai folosit vestmant preotesc, amintesc de barba preotului, ca semn al asemanarii acestui cu neamul preotesc al lui Aaron: “Binecuvantat este Dumnezeu, Cel ce varsa harul Sau peste preotii Sai, ca mirul pe cap, ce se coboara pe barba lui, pe barba lui Aaron, pe marginea vesmintelor lui” (Psalmul 132, 2).
Preotii care nu isi lasa barba, adesea pentru motive lumesti, nu inteleg si nu implinesc traditia Bisericii de Rasarit. Indraznesc sa spun asta deoarece toti sfintii hirotoniti (fie calugari, fie casatoriti) au avut barba. Acest lucru mi se pare o marturie autentica a Traditiei si un temei multumitor. Mai mult insa, daca Hristos a avut parul lung si barba netunsa, ce temei mai mare de atat mai au nevoie preotii, spre a-si lasa barba? Hristos este modelul desavarsit pentru tot crestinul, insa mai cu seama pentru preot. Preotul sa ia aminte la Hristos, iar crestinul de rand sa ia seama la ce spune Sfantul Pavel, referitor la tunsul parului (I Corinteni 11, 14-15).
Faptul ca nu am barba asemanatoare cu cea a Sfantului Vasile sau cu cea a Sfantului Nicolae nu ma indreptateste sa o indepartez sau sa o “retusez” in functie de cum imi place. Dupa mintea mea, barbile “retusate” in fel si chip, care de care mai original, cat si mustatile “cizelate” dupa gust, constituie o cadere sufleteasca parca mai mare decat cea a inlaturarii complete a barbii.
Cand i-am spus parintelui meu ca mi-as lasa barba, insa nu prea imi creste, deci nu e frumoasa si mi-e rusine, el mi-a spus: “Era frumoasa barba Sfantului Pavel?! Era frumoasa barba Sfantului Ioan Gura de Aur?! Era frumoasa barba Sfantului Efrem Sirul?!” Cand m-am gandit mai bine, mi-am dat seama ca toti acesti sfinti abia daca aveau barba, acest lucru observandu-se perfect in aproape toate icoanele lor, dar mai ales in cele mai vechi.
In cadrul Sinoadelor Ecumenice V si VI (Quinisext) s-au luat si unele hotarari privind barba preotului. La sinod era prezent si un episcop, cu barba si mustata deosebita: mustata era intr-o parte mai mare si intr-alta mai mica, iar barba invers, unde era mustata mai mica, era barba mai mare, si unde era mustata mai mare, barba era mai mica. Cativa dintre cei adunati i-au sugerat sa le tunda cumva, spre a le face deopotriva. La aceasta, episcopul cel sfant a raspuns: “Nu sunt eu mai intelept decat Ziditorul meu. Daca asa a considerat El, asa sa ramana!”
Barbierit, epilat, pensat, vopsit si cate altele asemenea “retusari” mondene. Oare nu ne dam seama ca am ajuns cu totii “mai intelepti” decat Ziditorul nostru ?! Pe cat intelege insa omul, pe atat sa faca, iar Domnul pe atat sa il masoare. Nadajduiesc ca nu il va masura Domnul pe unul mic la intelegere, cu masura mare, si nici pe unul mare la intelegere, cu masura mica.
Teodor Danalache, www.crestinortodox.ro
dragi cititori vad ca va preocupa sfarsitul lumii (apocalipsa) dar trebuie sa ne gandim ca nu toti vom ajunge pana atunci ca -sa ne mantuim sufletele , si ce vom face daca murim inaintea sfarsitului lumii deoarece se intampla atatea accidente , atatea calamitati naturale ,posibil si razboi mondial , unde se vor duce sufletele noastre pentru ca nu toti suntem ortodocsi nu mancam trupul si nu toti bem sangele lui ca sa avem viata in noi dupa cum scrie in evanghelie sunteti oare botezati cu un botez valid prin afundare si in numele sfintei treimi. daca nu trebuie sa va botezati in biserica ortodoxa cat mai curand spre binele sufletelor voastre , nu spun asta pentru ca urmaresc un castig sau am un interes asta nu se poate pentru ca eu sunt din romania iar voi din sua sau alte tari dar as vrea ca sa ajungem toti la adevar care este IISUS HRISTOS dupa cum singur a spus EU sunt calea adevarul si viata sa nu credeti ca daca sunteti catolici ,reformati , luterani sau alte religii sunteti impreuna cu IISUS HRISTOS , va inselati ca este o singura biserica care pastreaza dogmele si aceasta este biserica ortodocsa va spun aceasta pentru ca vine apocalipsa . DACA AVETI NELAMURIRI PUNETI INTREBARI SI VA VOI RASPUNDE ,
sâmbătă, 20 septembrie 2014
Cercetarea de sine
Nu o data am infatisat atentiei ortodocsilor adevarul simplu potrivit caruia in crestinism esenta faptelor sta in asezarea inimii - in dispozitiile launtrice, altfel spus in lucrarea noastra launtrica; dar inca nu am incercat pana acum sa intru impreuna cu voi inauntrul vostru, sa supun cercetarii tot ce se intampla acolo, ca fiecare sa se deprinda astfel a deosebi binele de rau inauntrul sau si sa ia masurile cuvenite. Sa facem asta acum. “Mijiti-va" toate simturile din afara, intoarceti-va spre cele dinlauntrul vostru ochiul luarii-aminte si priviti: ce este acolo? Prima data nu veti vedea nimic - nu fiindca nu ar fi nimic acolo, ci fiindca sunt prea multe si de toate, insa strambate, si ratacesc intr-o tulburare lipsita de randuiala. Ceata desparte de noi precum un zid toate lucrurile si le ascunde in sine: si cel care priveste inauntrul sau pentru prima data vede ca toate cele launtrice parca sunt acoperite cu val de intuneric. De asta puteti sa va incredintati indata - dar nu incetati osteneala adancirii in sine. Rabdati putin, si veti incepe in scurta vreme sa deslusiti, putin cate putin, cele ce se petrec inauntrul vostru, la fel cum cel ce intra de afara intr-o odaie intunecoasa incepe, dupa ce a stat putin inauntru, sa deosebeasca lucrurile.
Deci adanciti-va luarea-aminte si priviti: iata, lucrul ce va preocupa s-a dus; in locul lui a venit altul, acesta a fost inlocuit pe data de un al treilea; nici acesta n-a apucat sa se arate bine, ca il impinge deoparte un al patrulea, care e alungat la randul sau de un al cincilea, si asa mai departe. Un gand este inlocuit in graba de un altul - si asta asa de repede, incat aproape nu putem sa ne dam seama de ceea ce a trecut prin capul nostru. Aceasta continua miscare a gandurilor nu ne paraseste nici macar intre doua indeletniciri, de pilda cand trecem dintr-un loc in altul, ci si in vremea lor, oricat de importante ar fi ele: si in vremea rugaciunii din biserica si de acasa, si in vremea citirii, si chiar in timp ce cugetam adanc. Este vorba de imprastierea mintii si de lipsa atentiei concentrate, de care avem atata de nevoie ca sa ne carmuim pe noi insine. Iata, puneti lucrul acesta ca prima trasatura a omului nostru launtric. Este ceva care seamana cu agitatia fulgilor de zapada ce cad cand sufla vantul sau cu cea a insectelor din aerul serilor de vara. Starea diametral opusa, pe care o gasim la sfinti, este luarea-aminte a mintii, care nu ingaduie sa intre ceva in cap si sa iasa din el dupa bunul plac, ci supune totul libertatii si constiintei, in care petrec Dumnezeu si persoana care Il contempla. Intre aceste doua extreme exista felurite trepte ale sufletelor care se ostenesc in lupta cu gandurile si ravnesc sa aduca pace in ele. Priviti si mai atent, si veti deosebi in voi insiva, sub aceasta invalmaseala a gandurilor din minte, din vointa, grija statornica pentru viata de zi cu zi, care, asemenea unui vierme, roade necontenit sufletul, il goneste pe om dintr-o osteneala in alta, manandu-l tot inainte prin nemultumirea fata de orice ar dobandi si infatisandu-i o suta de alte lucruri, pasamite de neocolit, atunci cand face unul.
De la cea dintai clipa cand ne trezim din somn, grija ne impresoara sufletul si nu ne lasa sa sedem locului, nici sa stam de vorba cum se cuvine, nici macar sa mancam in tihna, pana ce adanca noapte nu ne doboara cu somnul, care la randul lui este tulburat cu vise pline de griji. Aceasta boala se numeste grija de multe, ce roade sufletul cum roade rugina fierul. Pe aceasta s-o puneti ca cea de-a doua trasatura a ceea ce se petrece inauntrul nostru. Insusirea diametral opusa acesteia pe care o au sfintii este lipsa de griji desarte - care, de altfel, nu este nepasare, ci osteneala smerita, corecta, care sta in incredintarea propriei sorti in purtarea de grija atotproniatoare a lui Dumnezeu. La mijloc se afla lupta dintre ingrijirea de sine sismerita incredintare in purtarea de grija a lui Dumnezeu insotita de osteneala dupa putere.
Priviti si mai adanc, si negresit veti vedea inauntru un rob legat de maini si de picioare, tras incolo si incoace impotriva voii sale, dar care, in amagirea de sine, viseaza totusi ca se bucura de libertate deplina. Lanturile acestui rob sunt alcatuite din impatimirile fata de feluritele persoane si lucruri care il inconjoara, de care ne doare sa ne despartim singuri, precum si cand ni le rapesc altii. Pestele nimerit in undita, desi inoata, n-o poate face mai mult decat ii da voie firul de care este prins carligul; pasarea din colivie, macar ca zboara si umbla, n-o poate face dincolo de hotarele coliviei: si impatimirile lasa sufletului libertatea de a face ce vrea atata timp cat nu se atinge de obiectele lor - iar daca se atinge de obiectele lor, sufletul nu mai are deloc stapanire de sine, si cu cat sunt mai multe impatimiri cu atat este mai mic cercul libertatii. Cineva este cateodata legat cu totul si nu poate sa se miste in nici o parte fara sa-si pricinuiasca durere in alta. Omul care merge undeva prin padure si se incurca acolo si cu mainile, si cu picioarele, si cu hainele in iarba lipicioasa se simte legat, orice madular si-ar misca: tocmai asa se simte si cel impatimit de multe lucruri materiale.
Puneti aceasta ca cea de-a treia trasatura a starii noastra launtrice: impatimirea. Insusirea diametral opusa ei, pe care o gasim la sfinti, este lepadarea de toate, libertatea inimii, neatarnarea launtrica. Intre ele, mijlocul e alcatuit de osteneala slobozirii inimii de impatimiri. Imprastierea mintii, grija de multe si impatimirea - si inca n-am zis totul. Desi ele lucreaza inauntrul nostru, totusi plutesc inca la suprafata inimii. Asadar, sa patrundem si mai adanc spre inima cu luarea noastra aminte si sa tragem cu urechea: ce se intampla acolo? Ca sa va fie mai usor, iata urmatoarea comparatie: drumetind prin munti, cineva vede o pestera a carei intrare este acoperita de iarba. Inauntrul pesterii este bezna. Stand si ascultand, aude acolo suierat de serpi, ragete si scrasnete de fiare salbatice: iata zugravita aici inima noastra. Vi s-a intam-plat vreodata sa observati miscarile ei? Incercati sa faceti asta macar putina vreme, si vedeti ce se intampla acolo: ati avut neplaceri - v-ati suparat; ati suferit nereusita - v-ati intristat; v-a picat un vrajmas in gheare - v-ati aprins de pofta razbunarii; ati vazut pe cineva cu care sunteti de-o seama ocupand un post mai inalt decat al vostru - ati inceput sa invidiati; v-ati gandit la calitatile voastre - v-ati imbolnavit de trufie si dispret fata de aproapele. Iar atunci dorinta de a placea oamenilor, slava desarta, pofta, iubirea de placeri, lenea, ura si celelalte lovesc inima rand pe rand intr-un rastimp de numai cateva clipe.
Deci adanciti-va luarea-aminte si priviti: iata, lucrul ce va preocupa s-a dus; in locul lui a venit altul, acesta a fost inlocuit pe data de un al treilea; nici acesta n-a apucat sa se arate bine, ca il impinge deoparte un al patrulea, care e alungat la randul sau de un al cincilea, si asa mai departe. Un gand este inlocuit in graba de un altul - si asta asa de repede, incat aproape nu putem sa ne dam seama de ceea ce a trecut prin capul nostru. Aceasta continua miscare a gandurilor nu ne paraseste nici macar intre doua indeletniciri, de pilda cand trecem dintr-un loc in altul, ci si in vremea lor, oricat de importante ar fi ele: si in vremea rugaciunii din biserica si de acasa, si in vremea citirii, si chiar in timp ce cugetam adanc. Este vorba de imprastierea mintii si de lipsa atentiei concentrate, de care avem atata de nevoie ca sa ne carmuim pe noi insine. Iata, puneti lucrul acesta ca prima trasatura a omului nostru launtric. Este ceva care seamana cu agitatia fulgilor de zapada ce cad cand sufla vantul sau cu cea a insectelor din aerul serilor de vara. Starea diametral opusa, pe care o gasim la sfinti, este luarea-aminte a mintii, care nu ingaduie sa intre ceva in cap si sa iasa din el dupa bunul plac, ci supune totul libertatii si constiintei, in care petrec Dumnezeu si persoana care Il contempla. Intre aceste doua extreme exista felurite trepte ale sufletelor care se ostenesc in lupta cu gandurile si ravnesc sa aduca pace in ele. Priviti si mai atent, si veti deosebi in voi insiva, sub aceasta invalmaseala a gandurilor din minte, din vointa, grija statornica pentru viata de zi cu zi, care, asemenea unui vierme, roade necontenit sufletul, il goneste pe om dintr-o osteneala in alta, manandu-l tot inainte prin nemultumirea fata de orice ar dobandi si infatisandu-i o suta de alte lucruri, pasamite de neocolit, atunci cand face unul.
De la cea dintai clipa cand ne trezim din somn, grija ne impresoara sufletul si nu ne lasa sa sedem locului, nici sa stam de vorba cum se cuvine, nici macar sa mancam in tihna, pana ce adanca noapte nu ne doboara cu somnul, care la randul lui este tulburat cu vise pline de griji. Aceasta boala se numeste grija de multe, ce roade sufletul cum roade rugina fierul. Pe aceasta s-o puneti ca cea de-a doua trasatura a ceea ce se petrece inauntrul nostru. Insusirea diametral opusa acesteia pe care o au sfintii este lipsa de griji desarte - care, de altfel, nu este nepasare, ci osteneala smerita, corecta, care sta in incredintarea propriei sorti in purtarea de grija atotproniatoare a lui Dumnezeu. La mijloc se afla lupta dintre ingrijirea de sine sismerita incredintare in purtarea de grija a lui Dumnezeu insotita de osteneala dupa putere.
Priviti si mai adanc, si negresit veti vedea inauntru un rob legat de maini si de picioare, tras incolo si incoace impotriva voii sale, dar care, in amagirea de sine, viseaza totusi ca se bucura de libertate deplina. Lanturile acestui rob sunt alcatuite din impatimirile fata de feluritele persoane si lucruri care il inconjoara, de care ne doare sa ne despartim singuri, precum si cand ni le rapesc altii. Pestele nimerit in undita, desi inoata, n-o poate face mai mult decat ii da voie firul de care este prins carligul; pasarea din colivie, macar ca zboara si umbla, n-o poate face dincolo de hotarele coliviei: si impatimirile lasa sufletului libertatea de a face ce vrea atata timp cat nu se atinge de obiectele lor - iar daca se atinge de obiectele lor, sufletul nu mai are deloc stapanire de sine, si cu cat sunt mai multe impatimiri cu atat este mai mic cercul libertatii. Cineva este cateodata legat cu totul si nu poate sa se miste in nici o parte fara sa-si pricinuiasca durere in alta. Omul care merge undeva prin padure si se incurca acolo si cu mainile, si cu picioarele, si cu hainele in iarba lipicioasa se simte legat, orice madular si-ar misca: tocmai asa se simte si cel impatimit de multe lucruri materiale.
Puneti aceasta ca cea de-a treia trasatura a starii noastra launtrice: impatimirea. Insusirea diametral opusa ei, pe care o gasim la sfinti, este lepadarea de toate, libertatea inimii, neatarnarea launtrica. Intre ele, mijlocul e alcatuit de osteneala slobozirii inimii de impatimiri. Imprastierea mintii, grija de multe si impatimirea - si inca n-am zis totul. Desi ele lucreaza inauntrul nostru, totusi plutesc inca la suprafata inimii. Asadar, sa patrundem si mai adanc spre inima cu luarea noastra aminte si sa tragem cu urechea: ce se intampla acolo? Ca sa va fie mai usor, iata urmatoarea comparatie: drumetind prin munti, cineva vede o pestera a carei intrare este acoperita de iarba. Inauntrul pesterii este bezna. Stand si ascultand, aude acolo suierat de serpi, ragete si scrasnete de fiare salbatice: iata zugravita aici inima noastra. Vi s-a intam-plat vreodata sa observati miscarile ei? Incercati sa faceti asta macar putina vreme, si vedeti ce se intampla acolo: ati avut neplaceri - v-ati suparat; ati suferit nereusita - v-ati intristat; v-a picat un vrajmas in gheare - v-ati aprins de pofta razbunarii; ati vazut pe cineva cu care sunteti de-o seama ocupand un post mai inalt decat al vostru - ati inceput sa invidiati; v-ati gandit la calitatile voastre - v-ati imbolnavit de trufie si dispret fata de aproapele. Iar atunci dorinta de a placea oamenilor, slava desarta, pofta, iubirea de placeri, lenea, ura si celelalte lovesc inima rand pe rand intr-un rastimp de numai cateva clipe.
Toate acestea ies din inima si tot in inima se intorc. Nu degeaba unul dintre nevoitorii cu luare-aminte la sine a vazut inima omeneasca plina de serpi otravitori, care sunt patimile. Cand se aprinde o patima e ca si cum un sarpe ar iesi din inima si, intorcandu-se asupra ei, ar rani-o cu coltii sai. Doare si cand sarpele se taraste afara, doare si cand musca... Muscand inima, se hraneste cu sangele ei si se ingrasa; ingrasandu-se, devine mai otravitor, mai rau, tiranizand si mai mult inima in care traieste. Asa se intampla nu numai cu o patima, ci cu toate - iar patimile nu traiesc niciodata singure, ci totdeauna toate impreuna, imbrancindu-se, dar niciodata nimicin du-se una pe alta. Asa este inima omului care slujeste pacatului, oricine ar fi el. Dimpotriva, inima sfintilor e libera de patimi, altfel spus impodobita cu nepatimirea. La mijloc se afla cei ce se lupta cu patimile si cu poftele sub stindardul Domnului, ai Judecatorului luptei duhovnicesti, inarmati cu toate armele Lui.
Si, ce ziceti? S-a mai subtiat bezna care acopera launtrul nostru? Si daca s-a subtiat, spre bucurie s-a subtiat, ori spre amaraciune? Vai celor imprastiati, robiti grijii de multe, legati de cele simtite si sfasiati de patimi!... Dimpotriva, fericite sufletele cu luare-aminte la sine, care se odihnesc in Dumnezeu, care s-au rupt de toate si au curatit inima lor de patimi! Binecuvantate sunt si ostenelile celor care, lasand pierzarea celor dintai, nazuiesc sa urce la fericirea celor de-al doilea!
Sfantul Teofan Zavoratul
Si, ce ziceti? S-a mai subtiat bezna care acopera launtrul nostru? Si daca s-a subtiat, spre bucurie s-a subtiat, ori spre amaraciune? Vai celor imprastiati, robiti grijii de multe, legati de cele simtite si sfasiati de patimi!... Dimpotriva, fericite sufletele cu luare-aminte la sine, care se odihnesc in Dumnezeu, care s-au rupt de toate si au curatit inima lor de patimi! Binecuvantate sunt si ostenelile celor care, lasand pierzarea celor dintai, nazuiesc sa urce la fericirea celor de-al doilea!
Sfantul Teofan Zavoratul
Abonați-vă la:
Postări (Atom)