Luceferii stiintei

Mareste imaginea.

Invatatii lumii astazi
Tot se straduiesc mereu
Ca deplin sa dovedeasca
Ca "nu este Dumnezeu"!
Cu progresele stiintei
Ca si mandrul ,,Lucifer"
Dansii vreau sa se inalte
Astazi mai presus de cer.
Doua usi le stau in fata
Si raman aici mirati,
Dupa cum la poarta noua
Stau privind niste manzati.
Una este "usa vietii"
Care lor li s-a inchis,
Alta este cea a mortii
Care groaznic s-a deschis.
Cate le ajunge capul
Cauta sa nascoceasca
Ca sa fabrice viata
Si pe moarte s-o opreasca!
Orice uneltesti atee,
Viata insa nu poti da,
Iar de rafuiala mortii
Nici de cum nu vei scapa.
Daca nu cunosti in viata
Pe Prea Bunul Dumnezeu,
Vei cunoaste dupa moarte
Tirania "celui rau"!

Ioan Iacob Hozevitul                                                    

Oglinda noastra cea de obste

Mareste imaginea.

Mai opriti-va din cale
Fratilor intru Hristos
Si uitati-va cu jale
La mormantul meu de jos.
Ca si voi am fost odata
Dornic pentru bunul trai,
Iar acum in groapa... iata
Sunt pamant si putregai.
Cel cu mintea ascutita
- Capul meu cel rasfatat -
Azi ii harca scofalcita
Pentru toti de speriat.
Iata unde-au fost sarmanii
Ochii mei iscoditori,
Azi in locul lor guzganii
S-au facut locuitori!
Unde-au fost odinioara
Limba mea cuvantareata
Azi jivini otravitoare
Fara frica se rasfata!
Iar urechea mea si nasul
Care ieri se desfatau,
Azi, nici sunete placute,
Nici mirosuri nu mai au.
La picioare si la mana
Suni acum catuse noi
Si raman intepenite
Pan-la ziua cea de-apoi.
Sarguiti-va pe calea
Noului Ierusalim
Si atuncea iar cu totii
La un loc avem sa fim.
Despre multe ale vietii
Nu cunoastem ce va fi,
Dar necrutatoarea moarte
Stim precis ca va veni.
Astazi biata omenire
Desmierdari si-a faurit
Ca sa nu-si aduca aminte
Niciodata de sfarsit.
Nascocirile moderne
Fac pe omul trecator
Sa-si inchipuie ca este
Vesnic si nemuritor.
Radioul canta, lumea joaca,
Tunul bubuie mereu
Si putini mai pot pricepe
Tainele lui Dumnezeu.
Fratilor, sa nu va-nsele
Bunatatile desarte,
Fiti cu paza despre ele,
Cugetand mereu la moarte!
Viata este ca si roua,
Ca un vis inselator,
Repede se ia perdeaua
Catre veacul viitor.
Nu uitati la rugaciune
Pre cei dusi de langa voi,
Ca si voi maine-poimaine
Veti veni aici la noi!

Odinioara si acum - Ioan Iacob Hozevitul

Mareste imaginea.

Odinioara si acum
Aruncandu-ne in urma
Ochii nostri sufletesti
Catre anii din vechime
A vietii crestinesti,
Mintea noastra se uimeste
De sfintenia de-atunci,
Limba fara grai ramane,
Ne simtim ca niste prunci.
Caci vedem paganatatea
Dand razboi necontenit
Adunarile crestine
Din Apus si Rasarit.
Si aflam credinta sfanta
Ca un foc atunci arzand
Iar Biserica in culmea
Biruintelor sezand.
Adancindu-ne mai tare
In trecutul departat
Al Bisericii crestine
Gandul nostru sta mirat:
Uriasi vedem in fata
Pe strabunii credinciosi,
Noi suntem pe langa dansii
Toti, pitici neputinciosi.
Fruntea lor avand cununa
Razelor dumnezeiesti
Ni se apleaca de rusine
Ochii nostri cei trupesti.
Mici la suflet, mari la patimi,
Noi aproape nu-ndraznim
Sa mai cugetam la Slava
Noului Ierusalim!
Despre viata minunata
A celor "intai nascuti"
Lumea astazi nu mai stie,
Sfintii stau necunoscuti!
Astazi traistele stiintei
S-au umplut cu nascociri,
Iar de tainele credintei
Lumea nu mai are stiri!
Toata straduinta lumii
Este spre a dovedi
Ca "Materia e totul,
Duhul n-are unde fi"!
Cat de mult se mai inseala
Cel numit "Cuvantator"
Oare cearca numai "firea"
Nestiind pe "Facator"!

Sfantul Ioan Iacob de la Neamt

Taina Sfintei Spovedanii

Mareste imaginea.

Taina Sfintei Spovedanii
O cunoastem din predanii,
Cat de mare rol anume
Are, pentru-ntreaga lume
Pentru ea, Mantuitorul
A vorbit la-ntreg poporul,
Ca nu este mantuire
Fara de marturisire.
Pentru ca Hristos ne-nvata,
Sfintii Apostoli dau povata
Sa ne spovedim mereu
Slugilor lui Dumnezeu.
Pentru taina pocaintei
Au grait, de-asemeni sfintii
Ei canoane au fixat
Sa ne spovedim curat.
Si Biserica ne cheama,
Si ne-nvata ca o mama,
Si cu multa umilinta
Sa venim la pocainta.
Pocainta-i taina mare
Data pentru fiecare
Pentru drept si pacatos
Care crede in Hristos.
Pentru tanar si batran
Pentru sluga si stapan
Pentru cel de la amvon
Pentru cel ce sta pe tron.
Pentru turma si pastori,
Pentru cei din inchisori,
Pentru cel ce zace-n pat,
Pentru tot cel botezat.
Si precum ne-nvata Crezul
Spovedania-i botezul
Care spala, care curma
Tot pacatul, fara urma.
De voiti mai mult sa stiti
In Scriptura sa cititi;
Veti gasi exemple multe
De-ar fi cine sa le-asculte.
Oare frate, n-ai vazut
Pe David cand a cazut,
Cum s-a spovedit curat
Lui Nathan ce l-a mustrat?
Chiar si Petru, ravnitorul,
Si-a tradat Mantuitorul,
Ba si-n public s-a jurat:
"Nu-l cunosc, cu-adevarat!"
Iar cand Domnul l-a privit
Petru jalnic s-a cait
Si a plans in toata viata
Umezindu-si zilnic fata.
Apoi, Pavel, tot la fel
Nu a plans destul si el?
Cand pe multi crestini lega
si la Templu-i aducea?
Si cati sfinti si cuviosi
N-au iesit din pacatosi?
Care-au plans si-au suspinat
Pentru orisice pacat.
Tot mereu parintii nostri
Si parintii dragi ai vostri,
Post de post se spovedeau
Si mereu se-mpartaseau.
Ei nu amanau cu anii
Taina Sfintei Spovedanii,
Ci faceau cu pregatire
Sfanta lor marturisire.
Si n-aveau atunci ca noi
Viata buna, ci nevoi,
N-aveau carti de rugaciune,
Nici biserici mari si bune.
N-aveau preoti multi in sate,
Dar vezi, nici asa pacate,
Nu cantau ca noi frumos,
Ci traiau dupa Hristos.
Nu spuneau din gura multe
Ci doreau mai mult s-asculte,
Orice vorba, orice sfat
Le primeau cu-adevarat.

Sfantul Ioan Iacob de la Neamt

Nevoitorul mandru

Mareste imaginea.

La un Schit traia odata

Un monah nevoitor

Ce era cu socoteala

Cam inalt cugetator.

El fiind la trup mai zdravan

Decat fratii de la Schit

Implinea si ascultarea

Si canonul indoit.

Saptezeci si cinci de ate

Regulat el invartea,

Pe cand altii mai bicisnici

Nu putea ca el urma.

Se plangeau de slabiciune

Catre cel de sus numit,

Iara el radea de dansii

Socotind ca-i pricopsit.

Dumnezeu prea Milostivul

N-a lasat pe robul Sau

Ca sa-si piarda osteneala

Pentru cugetul cel rau.

Ii arata in uimire

Pe un Inger luminat

Cu un ciur frumos in mana

De metanii incarcat.

“Te falesti (ii zice dansul)

Inaltandu-te in gand

Pentru atele facute

Si te mangai numarand!?

Iata ciurul cu metanii

Pentru fiecare zi!”

Si zicand asa, incepe

Ingerul a ciurui.

Dupa asta ii arata

Cuviosului mirat

Ca din ciurul plin de ate

Numai trei s-au aratat!

Saptezeci si cinci de ate

Iata ce au pretuit,

Caci la ceruri dintre toate

Numai trei ti s-au primit!

Cand incepi sa faci canonul

Gandul este adunat,

Dar trecand putina vreme

Te apuci de vanturat.


Te grijesti sa numeri bine

Atele ce manuiesti,

Dar cu mintea raspandita

Tari si mari cotrobaesti!

Pentru asta din canonul

Care zilnic ai facut,

Trei metanii sunt primite,

- Cele de la inceput – !

Celelalte sunt pierdute

Ca si pulberea in vant

Caci in loc sa fii la ceruri,

Mintea zboara pe pamant!

Nu voieste Domnul numar (adica ate)

Dintru cuget raspandit,

Mult, putin, El vrea sa facem

Cu trezvire si smerit!

Iata cel bolnav (ce zice):

Trei inchinaciuni facand,

S-a primit ca implinire

A canonului de rand!

Celuia cu neputinta

De nu poate implini,

Dar facand si el ce poate,

Dumnezeu il va primi!

Iar de are ascultare

Si de boala-i chinuit

Alta jertfa nu se cere

Decat duhul multumit! (adica fara cartire)

Multumirea intru boala

Este ca un sfant prinos,

Mai primit decat canonul

Celui care-i sanatos!

Iar suspinul celui trandav

Este iarasi mai primit

Decat multa nevointa

A celui ce s-s mandrit!

Se pogoara fara roade

Mandrul cel nevoitor

Si ca cedrul se inalta

Cel smerit cugetator!

Sa primeasca fiecare

Ce-i trimite Dumnezeu

Si lucrand dupa putere

Umileasca-se mereu!

Sursa: Din Ierihon catre Sion

Sfantul Ioan Iacob de la Neamt - O, OM!

Mareste imaginea.

O, om, ce mari raspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui, in scris sau grai
De pilda ce la altii dai,
Caci ea, mereu, spre iad sau rai
Pe multi o sa indrume.

Ce grija trebuie sa pui
In viata ta in toata,
Caci gandul care-l scrii sau spui
S-a dus… in veci nu-l mai aduni
Si vei culege roada lui
Ori viu, ori mort, odata.

Ai spus o vorba, vorba ta,
Mergand din gura-n gura,
Va-nveseli sau va-ntrista,
Va curati sau va-ntina,
Rodind samanta pusa-n ea
De dragoste sau ura.

Scrii un cuvant… cuvantul scris
E-un leac sau o otrava,
Tu vei muri, dar tot ce-ai scris
Ramane-n urma drum deschis
Spre moarte sau spre paradis,
Spre-ocara sau spre slava.

Ai spus un cantec, versul sau
Ramane dupa tine
Indemn spre bine sau spre rau,
Spre curatie sau desfrau,
Lasand in inimi rodul sau
De har sau de rusine.

Arati o cale, calea ta
In urma ta nu piere,
E calea buna sau e rea,
Va prabusi sau va-nalta,
Vor merge suflete pe ea
Spre cer sau spre durere.

Traiesti o viata… viata ta
E una, numai una,
Oricum ar fi, tu nu uita
Cum ti-o traiesti vei castiga
Ori fericire pe vecie,
Ori chin pe totdeauna.

O, om! Ce mari raspunderi ai,
Tu vei pleca din lume,
Dar ce ai spus, prin scris sau grai
Sau lasi prin pilda care-o dai
Pe multi, pe multi, spre iad sau rai
Mereu o sa-i indrume.

Deci nu uita!…Fii credincios
Cu grija si cu teama
Sa lasi in urma luminos,
Un semn, un gand, un drum frumos,
Caci pentru toate, neindoios,
Odata vei da seama.

Confessio

Mareste imaginea.

Doamne, tinde-Ti patrafirul
peste fata mea de lut,
sufletu-mi neghiob si slut
sa-l albesti cu tibisirul
cand amurgu-si toarce firul
peste-un pic de gand tacut.

Sa-Ti vorbesc, ne-aud vecinii,
iar osanda e pacat;
eu stau pe-un colt plecat
si sa-mi scriu povara vinii,
pe cand Tu, la vremea cinii,
sa-mi soptesti ca m-ai iertat

Aciuiati pe-o vatra noua
vom purcede spre nou cant;
eu, o mana de pamant,
Tu, lumina-n strop de roua,
migali-vom cartea-n doua:
Tu, vreo trei, eu, un cuvant.

Si-ncaltandu-Te-n sandale
sa pornesti pe drum stelar,
intr-ale slovelor chenar
eu opri-Te-voi din cale
si-n minunea vrerii Tale
Te-oi sorbi dintr-un pahar.

(Valeriu Anania)