sâmbătă, 14 iulie 2012

speranta noastra

După cum vedeți există o teamă nebună a lui Băsescu că vom fi sancționați de UE. Și băsescienii suferă de aceeași teama: Mihai Răzvan Ungureanu: Viitorul este în mâna unora care nu au nimic în comun cu civilizaţia europeană, anunţând totodată că sâmbătă va fi alături de preşedintele Traian Băsescu.
Sancțiunile pot fi următoarele:
  • retragerea dreptului de vot: Surse europene citate de publicaţiile germane Die Welt şi Die Zeit afirmă că dreptul de vot al României ar putea fi suspendat, dacă actuala situaţie se înrăutăţeşte.
  • sancțiuni economice, probabil nu vom mai fi îndatorați cu alte împrumuturi de la FMI
  • neacceptarea în spațiul Schengen, ceea ce convine României, pentru ca românii să stea în țara lor și să ridice nivelul de trai de aici, nu din occident.
Nu cred că putem spera la o eliminarea din UE, însă prostia și mândria unora poate fi de folos în acest sens: Crin Antonescu se ratoieste la Europa: “Legile Romaniei se fac in Romania, nu primesc ordine de la nimeni… Vreau sa fie inca o data foarte limpede, presedintele Romaniei, deplin sau interimar, nu primeste ordine si dispozitii de la nimeni, cu exceptia Parlamentului in unele cazuri si cu exceptia poporului roman atunci cand el se pronunta“.
Asta nu înseamnă că USL este o alternativă politică, când știm clar politica pro-americană, pro-europeană și pro-globalistă a ucenicilor lui Ilici. În niciun caz nu ne punem nădejdea în vreun politician sau partid, însă Dumnezeu le poate întoarce planurile spre binele țării, în caz că mai merităm așa ceva.
Alternativa trebuie să fie anti-politică, din oameni de valoare morală și profesională, patrioți și creștin-ortodocși. Poate chiar și o monarhie, un uns al lui Dumnezeu, dar fără vreo legătură cu vreo casă regală actuală, ci un nou început de regalitate, un fiu al poporului român creștin ortodox, care și-a dovedit buna credință până acum.
Cât despre extrema cealaltă, bolșevica Rusie, nici nu trebuie să mai amintim cât rău ne-au făcut și ne fac în continuare “frații” noștri ortodocși.
România trebuie să aibă un destin al ei, separat de aceste mari puteri dictatoriale, care la fel ca Imperiile Roman și Otoman au furat grânele și aurul țării cât au putut de mult. Noi avem din ce trăi și cu ce ne descurca, căci Dumnezeu a binecuvântat acest pământ. Nu e naivitate, ci ne trebuie credință puternică și nimeni nu va îndrăzni să se apropie de poporul lui Dumnezeu.
Iată ce ne spune despre Europa Părintele Justin în interviul revistei ATITUDINI, nr. 23:
Eu nu am crezut niciodată în salvarea Europei, şi nici a Americii [...] Europa pentru noi e mormântul Ortodoxiei, Europa pentru noi este moartea noastră şi spirituală şi materială. Noi nu avem nevoie de Europa aceasta, care s-a transformat în noul socialism. [...] Europa şi occidentalii trăiesc bine, dar pe seama cui? Tot pe seama românilor care au făcut muncile cele mai grele şi cele mai de jos în toată Europa. Dar noi alegem primari care fac investiţii europene. Nu vedeţi că este de fapt o cenzură, să nu mai putem face nimic fără acordul lor? La prefectură nu se mai face nimic fără acordul lor; hai să facem cu Europa; nu se face nimic fără avizul Europei. Păi prefectul trebuie să aibă avizul Europei, ca să fac eu ceva aici în comuna mea? Nu se interesează primarii că bătrâna aceea săracă e cu geamurile sparte. El se plimbă, aşteaptă alegeri. Aici e greşeala mare a oamenilor Bisericii care nu se bagă, chipurile, dar ei zac în indolenţă multă. Şi aşa vrăjmaşii Bisericii şi ai neamului nostru profită de indolenţa noastră. Aceste meleaguri dobrogene sunt cel mai vechi pământ românesc, sfinţit cu sângele primilor martiri ai acestui neam. Aici sunt cele mai importante mărturii istorice care atestă existenţa noastră încă din cele mai vechi timpuri, care atestă existenţa noastră de creştini încă de la începutul creştinismului. Să începem cu această zonă să reclădim neamul românesc creştin pe bazele sfintei noastre tradiţii. Aceasta nu se va putea face decât sub oblăduirea Bisericii, care ne-a format ca neam şi prin care am dăinuit până acum.
Cititi si:

Pregătirea pentru participarea la Sfînta Liturghie

În zilele de duminică şi sărbători creştinii dreptmăritori merg la biserică pentru a asculta slujba Sfintei Liturghii şi pentru a se ruga bunului Dumnezeu. Înainte de a intra în casa Domnului fiecare trebuie să-şi dea bine seama cum trebuie să se comporte în acest locaş sfînt.
Inţelegerea şi respectarea acestor lucruri izvorăşte din credinţa şi trăirea fiecărui credincios. Cel ce merge la biserică trebuie să fie curat nu numai cu trupul şi cu îmbrăcămintea, ci şi cu sufletul şi cu inima. Mîntuitorul nostru Iisus Hristos zice: «Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întîi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău» (Matei 5, 23-24)
Aşadar, pregătirea este de două feluri: trupească şi sufletească.
Pregătirea trupească
O primă condiţie de ordin fizic este ferirea de îmbuibare a pîntecelui. Stiut este că Sfînta Împărtăşanie si Anafora este oferită credincioşilor pe nemîncate. Trebuie, deci, nu numai să nu mîncăm şi să nu bem nimic în dimineaţa zilei, cînd se săvîrşeşte Sfînta Liturghie, ci din ajun să nu ne îngreunăm pîntecele. Imbuibarea pleacă trupul spre moleşeală, desfrîu şi tulbură somnul cu visuri păcătoase.
Pregătirea pentru Liturghie necesită şi o desăvîrşită curăţenie corporală. Baia din ajunul participării la slujbă este obligatorie pentru orice creştin. In acest sens Apostolul Pavel ne spune: « …să ne apropiem cu inimă curată, întru plinătatea credinţei, curăţindu-ne prin stropire inimile de orice cuget rău, şi spălîndu-ne trupul în apă curată… » (Evrei 10, 22).
Ţinuta vestimentară, de asemenea, trebuie să fie decentă.
Cei ce nu pot să se lase de urîtul obicei de a fuma, să nu fumeze cel puţin o zi înainte şi una după Sfînta Slujbă. Iar cei căsătoriţi, pentru aceeaşi perioadă, să se abţină de la împreunarea trupească.
Pregătirea sufletească
Creştinul este îndemnat să participe nu numai la Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie, dar şi la slujbele de Priveghere, premergătoare acesteia: Vecerneia, Utrenia şi Ceasurile.
Seara din ajunul slujbei se cuvine a fi petrecută în linişte, curăţenie şi rugăciune. Astfel, fiind împăcaţi cu toţi şi lăsînd la o parte toată grija cea lumească, rostim rugăciunile de seară. Iar dimineaţa se cuvine a mulţumi Domnului pentru noaptea petrecută şi a ne ruga pentru binecuvîntarea zilei ce urmează, citind rugăciunile dimineţii.
Sursa: Sfînta Liturghie pe înţelesul tuturor, ASCO, Chişinău 2003, Pr. Lect. O. Moşin şi Lect. E. Onicov

cantare de lauda MAICII DOMNULUI

cîntare de laudă Maicii Domnului.
Bucură-te Taină,
care te-nfioară,
căci îl naşti pe Domnul
Şi eşti tot fecioară;
Mulţumim, Măicuţă,
că ne-ai dăruit,
întru feciorie,
Pruncul Preaslăvit;
Te rugăm: ajută
Maică, celor vrednici,
care sunt la suflet
buni şi feciorelnici.
Bucură-te , Mamă,
ce n-ai părăsit
neamul ce te cheamă,
când ai adormit;
Mulţumim, Măicuţă,
căci de la mutare,
grija pentru lume
e mereu mai mare;
Te rugăm, fierbinte,
să nu părăseşti
pe cei ce te cheamă,
neamul cel iubeşti.
Bucură-te , Crinul,
care s-a aflat
cel mai alb din lume
şi cel mai curat;
Mulţumim din suflet,
că ajuţi, Marie,
celor ce-ţi urmează
Ţie-n curăţie;
Te rugăm, Măicuţă,
ca pe fiecare,
în a Ta grădină,
să ne faci o floare.
Bucură-te , Dorul,
celor ce te cheamă
şi întotdeauna
te cinstesc ca mamă;
Mulţumim, Măicuţă,
noi, ce stăm în lume,
că ne-auzi îndată
când strigam la Tine;
Te rugăm, fierbinte,
să ne scapi de rău,
căci noi suntem, Maică,
toţi din neamul tău.
Bucură-te , Fiică,
ce ai fost aleasă,
de Cerescul Tată,
ca să-i fii mireasă;
Mulţumim, Fecioară,
Sfântă-mpărăteasă,
c-ai primit vestirea
calmă şi sfioasă;
Te rugăm, Măicuţă,
noi de pe pământ,
ca să iei aminte
la al nostru cânt.
Bucură-te , Mamă,
că Cerescul Har
a zidit în tine
Duhului altar;
Mulţumim, Măicuţă,
căci simţim mereu
mijlocirea-Ţi sfântă
către Dumnezeu;
Te rugăm, fierbinte,
Maică şi Fecioară,
pentru mântuire,
fă-te nouă scară.
Bucură-te , Maica
Domnului Hristos,
Dumnezeul vieţii,
Sfânt şi Preafrumos;
Mulţumim, că-n ceruri,
te avem ca Mamă
şi ajuţi, de-a pururi,
celor ce te cheamă;
Te rugăm, Măicuţă,
ca să nu ne laşi,
pe noi care suntem
nişte copilaşi.
Bucură-te Maică,
Pururea Fecioară,
ce întreci în farmec
orice primăvară;
Mulţumim, Măicuţă,
căci nu laşi afară,
pe cei care-Ţi cântă
şi Te cheamă, iară;
Te rugăm, fierbinte,
din adâncul firii,
să sădeşti la oameni
gândul mântuirii.
Bucură-te , Mirul
cel cu bun miros,
ce-ai primit mireasma
Pruncului Hristos;
Mulţumim, Măicuţă,
că din mirul tău,
Tu împarţi acelor
ce Ţi-l cer mereu;
Te rugăm, fierbinte,
să ne-ajuţi pe noi,
ca să nu dăm cerul
pe praf şi noroi.
Bucură-te Scară,
care urci în grabă,
lacrima din ochii
celui ce se roagă;
Mulţumim, Măicuţă,
mulţumim frumos,
că duci ruga noastră
Domnului Hristos;
Te rugăm, fierbinte,
ca să-nalţi la ceruri
şi de-acum ‘nainte
ale noastre cereri.
Bucură-te , Doamnă,
care-ai fost aleasă
pe pământ şi-n ceruri
ca Împărăteasă;
Mulţumim, Măicuţă,
că din multe valuri,
ne-ai salvat cu ruga
şi ne-ai scos la maluri;
Te rugăm, fierbinte,
ca să faci, Fecioară,
ce e val, ca valul,
repede să piară.
Bucură-te, tronul
Domnului cel Sfânt,
ce eşti înălţată
azi, de pe pământ;
Mulţumim că vrei
să ne vezi în rai
şi pe toţi urcaţi
în cerescul trai;
Roagă-te, îţi cerem,
pentru lumea toată,
căci tu eşti nădejdea,
Maică preacurată;
Bucură-te,-aleasa
Tatălui Ceresc,
care n-a uitat
neamul omenesc;
Mulţumim, Măicuţă,
fiindcă Tatăl Sfânt
a găsit în tine
vas curat şi blând;
Te rugăm, Măicuţă,
fă-ne tu în stare
ca să fim şi noi
vase de onoare;
Bucură-te,-ţi zicem
Ţie, cu dreptate,
căci te fericesc
neamurile toate;
Mulţumim fierbinte,
dulce rugătoare,
că-ţi iubeşti copiii
ce trăiesc sub soare;
Te rugăm, ai milă
de cei ce te cheamă,
ce n-au cunoscut
dragostea de mamă;
Bucură-te,-ţi zic
glasuri de popoare,
că eşti lumii scut
şi mijlocitoare;
Mulţumim Măicuţă,
că tu nu ne laşi
pradă preauşoară
celor ce-s vrăjmaşi;
Te rugăm: fii nouă,
Maică rugătoare,
şi de-aici ‘nainte
pavăză preatare;
Bucură-te, Maică,
viţă-mpărătească,
vrednică să vezi
slava cea cerească;
Mulţumim Măicuţă
că te străduieşti,
ca şi pe creştini
să-i învredniceşti;
Te rugăm, pe Tine,
unică speranţă,
ca să ne salvezi,
Maică, la instanţă;
Bucură-te, Maică,
ce eşti plină, toată,
de cerescul har
şi eşti preacurată;
Mulţumim Măicuţă,
că ai fost smerită
şi pentru salvarea
neamului, menită;
Azi te roagă, Maică,
neamurile toate
pentru fericire,
pace şi dreptate.
Bucură-te, lună,
foc prealuminos,
ce-ai primit lumina
Soarelui Hristos;
Mulţumim Măicuţă,
că a ta lumină
luminează astăzi
celor din grădină;
Te rugăm, ajută-i,
Maică, pe creştini,
ca-n ortodoxie
toţi să fim lumini !
Bucură-te-ţi zicem,
Mamă iubitoare,
căci ortodoxiei
eşti apărătoare;
Mulţumim, Măicuţă,
că ne-ai apărat
de vrăjmaşi, pe care,
Tu i-ai ruşinat;
Noi, cu Tine, Maică
vrem mereu să fim:
şi acum şi-n vecii
vecilor. Amin.

cantare de lauda MAICII DOMNULUI

cîntare de laudă Maicii Domnului.
Bucură-te Taină,
care te-nfioară,
căci îl naşti pe Domnul
Şi eşti tot fecioară;
Mulţumim, Măicuţă,
că ne-ai dăruit,
întru feciorie,
Pruncul Preaslăvit;
Te rugăm: ajută
Maică, celor vrednici,
care sunt la suflet
buni şi feciorelnici.
Bucură-te , Mamă,
ce n-ai părăsit
neamul ce te cheamă,
când ai adormit;
Mulţumim, Măicuţă,
căci de la mutare,
grija pentru lume
e mereu mai mare;
Te rugăm, fierbinte,
să nu părăseşti
pe cei ce te cheamă,
neamul cel iubeşti.
Bucură-te , Crinul,
care s-a aflat
cel mai alb din lume
şi cel mai curat;
Mulţumim din suflet,
că ajuţi, Marie,
celor ce-ţi urmează
Ţie-n curăţie;
Te rugăm, Măicuţă,
ca pe fiecare,
în a Ta grădină,
să ne faci o floare.
Bucură-te , Dorul,
celor ce te cheamă
şi întotdeauna
te cinstesc ca mamă;
Mulţumim, Măicuţă,
noi, ce stăm în lume,
că ne-auzi îndată
când strigam la Tine;
Te rugăm, fierbinte,
să ne scapi de rău,
căci noi suntem, Maică,
toţi din neamul tău.
Bucură-te , Fiică,
ce ai fost aleasă,
de Cerescul Tată,
ca să-i fii mireasă;
Mulţumim, Fecioară,
Sfântă-mpărăteasă,
c-ai primit vestirea
calmă şi sfioasă;
Te rugăm, Măicuţă,
noi de pe pământ,
ca să iei aminte
la al nostru cânt.
Bucură-te , Mamă,
că Cerescul Har
a zidit în tine
Duhului altar;
Mulţumim, Măicuţă,
căci simţim mereu
mijlocirea-Ţi sfântă
către Dumnezeu;
Te rugăm, fierbinte,
Maică şi Fecioară,
pentru mântuire,
fă-te nouă scară.
Bucură-te , Maica
Domnului Hristos,
Dumnezeul vieţii,
Sfânt şi Preafrumos;
Mulţumim, că-n ceruri,
te avem ca Mamă
şi ajuţi, de-a pururi,
celor ce te cheamă;
Te rugăm, Măicuţă,
ca să nu ne laşi,
pe noi care suntem
nişte copilaşi.
Bucură-te Maică,
Pururea Fecioară,
ce întreci în farmec
orice primăvară;
Mulţumim, Măicuţă,
căci nu laşi afară,
pe cei care-Ţi cântă
şi Te cheamă, iară;
Te rugăm, fierbinte,
din adâncul firii,
să sădeşti la oameni
gândul mântuirii.
Bucură-te , Mirul
cel cu bun miros,
ce-ai primit mireasma
Pruncului Hristos;
Mulţumim, Măicuţă,
că din mirul tău,
Tu împarţi acelor
ce Ţi-l cer mereu;
Te rugăm, fierbinte,
să ne-ajuţi pe noi,
ca să nu dăm cerul
pe praf şi noroi.
Bucură-te Scară,
care urci în grabă,
lacrima din ochii
celui ce se roagă;
Mulţumim, Măicuţă,
mulţumim frumos,
că duci ruga noastră
Domnului Hristos;
Te rugăm, fierbinte,
ca să-nalţi la ceruri
şi de-acum ‘nainte
ale noastre cereri.
Bucură-te , Doamnă,
care-ai fost aleasă
pe pământ şi-n ceruri
ca Împărăteasă;
Mulţumim, Măicuţă,
că din multe valuri,
ne-ai salvat cu ruga
şi ne-ai scos la maluri;
Te rugăm, fierbinte,
ca să faci, Fecioară,
ce e val, ca valul,
repede să piară.
Bucură-te, tronul
Domnului cel Sfânt,
ce eşti înălţată
azi, de pe pământ;
Mulţumim că vrei
să ne vezi în rai
şi pe toţi urcaţi
în cerescul trai;
Roagă-te, îţi cerem,
pentru lumea toată,
căci tu eşti nădejdea,
Maică preacurată;
Bucură-te,-aleasa
Tatălui Ceresc,
care n-a uitat
neamul omenesc;
Mulţumim, Măicuţă,
fiindcă Tatăl Sfânt
a găsit în tine
vas curat şi blând;
Te rugăm, Măicuţă,
fă-ne tu în stare
ca să fim şi noi
vase de onoare;
Bucură-te,-ţi zicem
Ţie, cu dreptate,
căci te fericesc
neamurile toate;
Mulţumim fierbinte,
dulce rugătoare,
că-ţi iubeşti copiii
ce trăiesc sub soare;
Te rugăm, ai milă
de cei ce te cheamă,
ce n-au cunoscut
dragostea de mamă;
Bucură-te,-ţi zic
glasuri de popoare,
că eşti lumii scut
şi mijlocitoare;
Mulţumim Măicuţă,
că tu nu ne laşi
pradă preauşoară
celor ce-s vrăjmaşi;
Te rugăm: fii nouă,
Maică rugătoare,
şi de-aici ‘nainte
pavăză preatare;
Bucură-te, Maică,
viţă-mpărătească,
vrednică să vezi
slava cea cerească;
Mulţumim Măicuţă
că te străduieşti,
ca şi pe creştini
să-i învredniceşti;
Te rugăm, pe Tine,
unică speranţă,
ca să ne salvezi,
Maică, la instanţă;
Bucură-te, Maică,
ce eşti plină, toată,
de cerescul har
şi eşti preacurată;
Mulţumim Măicuţă,
că ai fost smerită
şi pentru salvarea
neamului, menită;
Azi te roagă, Maică,
neamurile toate
pentru fericire,
pace şi dreptate.
Bucură-te, lună,
foc prealuminos,
ce-ai primit lumina
Soarelui Hristos;
Mulţumim Măicuţă,
că a ta lumină
luminează astăzi
celor din grădină;
Te rugăm, ajută-i,
Maică, pe creştini,
ca-n ortodoxie
toţi să fim lumini !
Bucură-te-ţi zicem,
Mamă iubitoare,
căci ortodoxiei
eşti apărătoare;
Mulţumim, Măicuţă,
că ne-ai apărat
de vrăjmaşi, pe care,
Tu i-ai ruşinat;
Noi, cu Tine, Maică
vrem mereu să fim:
şi acum şi-n vecii
vecilor. Amin.

marți, 10 iulie 2012

despre judecatile lui DUMNEZEU

Ce iubeşte şi ce scîrbeşte Dumnezeu ?

1 Vote

Şi astăzi îi aud pe mulţi spunând: „Dacă Dumnezeu i-ar iubi pe săraci, nu i-ar fi făcut săraci”. Iar alţii, văzând vreun om milostiv suferind de o boală grea, îi întreabă: „Unde s-au dus milosteniile tale? Unde s-au dus binefacerile tale?”. Întrebări prosteşti.
Cum Îl osândeşti, omule, pe Dumnezeu cu atâta uşurinţă şi grabă? Ar putea vreodată Dumnezeu să-i urască pe săraci, şi desigur pe virtuoşi, şi să-i iubească pe bogaţi, şi desigur pe cei răi şi nemiloşi? Ca să nu păcătuieşti prin asemenea blasfemii şi cugete nebune, îţi voi explica ce iubeşte şi ce scârbeşte Dumnezeu.
Dumnezeu îl iubeşte pe cel care păzeşte poruncile Sale. Pe acela, zice, „îl voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui” (Ioan 14, 21). Nu pe cel care are bogăţii, nu pe cel care este sănătos, ci pe cel „care păzeşte şi împlineşte poruncile Mele”. Şi pe cine scârbeşte Dumnezeu? Pe cel care nu păzeşte poruncile Lui.
Aşadar atunci când vezi pe cineva care nesocoteşte voia şi legea lui Dumnezeu, fie că-i bogat, fie că-i sănătos, să nu te îndoieşti că Dumnezeu şi-a întors faţa de la el. Dimpotrivă, pe cel virtuos şi evlavios, fie că-i sărac, fie bolnav, Dumnezeu îl iubeşte. N-ai auzit ce spune Scriptura? „Domnul îl ceartă pe cel pe care-l iubeşte şi-l bate pe fiul căruia-i poartă de grijă” (Proverbe 3, 12). Îmi vei spune, desigur, că mulţi oameni se smintesc din pricina asta. De vină e mintea lor. Pentru că nu gândesc în acest fel simplu: răsplata nu este dată în viaţa aceasta trecătoare. Aici este treapta nevoinţelor. Premiile şi cununile se vor da în viaţa de dincolo.
Nu trebuie să ne pară rău pentru cei care sunt încercaţi şi suferă, ci pentru cei care în vreme ce păcătuiesc nu sunt pedepsiţi. Pedepsele, de altfel, împiedică păcatul şi conduc la virtute. Însă dacă e aşa, îmi veţi spune, dacă într-adevăr pedepsele îndepărtează răul, de ce nu ne pedepseşte Dumnezeu pentru fiecare păcat al nostru? Vă voi răspunde: Dacă Dumnezeu l-ar fi pedepsit pe fiecare om pentru fiecare păcat al lui, omenirea întreagă ar fi pierit şi posibilitatea mântuirii s-ar fi irosit. Priveşte, de exemplu, la cazul apostolului Pavel. Dacă Dumnezeu l-ar fi pedepsit pentru prigoana împotriva creştinilor, mai mult, dacă l-ar fi omorât, cum ar fi putut să se pocăiască, să săvârşească atâtea fapte plăcute lui Dumnezeu şi să călăuzească lumea întreagă de la rătăcire la adevăr? Uită-te şi la doctori cum lucrează. Când în faţa lor se înfăţişează cineva grav rănit, aplică un tratament nu după numărul şi adâncimea rănilor, ci după rezistenţa organismului. Căci care este folosul dacă rănile se închid dar omul moare?
De aceea şi Dumnezeu nu-i pedepseşte nici pe toţi oamenii, nici după gravitatea păcatelor lor. Pedepsele Lui sunt treptate, metodice şi urmăresc un anumit scop. Deseori, pedepsind un om, îi cuminţeşte pe mulţi. În chip asemănător procedează şi doctorii, când taie un membru putred ca să asigure sănătatea trupului rămas.
Când vezi cum un beţiv devine postitor sau un obraznic psalmodiază cântări sfinte, să te minunezi de îndelunga răbdare a Domnului, să preamăreşti pocăinţa şi să rosteşti împreună cu psalmistul: „Această schimbare e a dreptei Celui-Preaînalt” (Psalmi 76, 11). Adică această minunată schimbare a fost făcută de mâna dreaptă a lui Dumnezeu, de intervenţia puternică şi lucrarea Sa.
Orice lucrare care are ca scop mântuirea sufletelor este supusă de la început atacurilor. Îndată ce s-a născut Hristos a izbucnit furia lui Irod. Şi tu, dacă te vei învrednici vreodată să-L slujeşti în vreun fel pe Dumnezeu, vei suferi mult, te vei îndurera tare, te vei afla în mari primejdii. Să nu te miri. Să nu te tulburi. Să nu-ţi spui: „Eu împlinesc voia lui Dumnezeu şi ar trebui 22
să fiu slăvit şi încununat pentru asta. Aşadar de ce să sufăr?”. Să-ţi aduci atunci aminte de Hristos, Care a fost prigonit până la moarte şi ne-a prevenit: „Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni” (Ioan 15, 20). Ne-a făcut însă şi o făgăduială: „Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui” (Matei 10, 22). Dacă cineva se îngrijeşte de mântuirea lui, este imposibil să piară. Dumnezeu nu-l va părăsi în greutăţi şi primejdii. Ce i-a spus Domnul lui Petru? „Simone, Simone, iată că Satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu; dar Eu M-am rugat pentru tine ca să nu-ţi piară credinţa” (Luca 22, 31-32).
Când Dumnezeu vede că povara ispitelor depăşeşte puterile noastre, îşi întinde mâna şi ne uşurează de greutatea prisositoare. Însă dacă vede că suntem nepăsători pentru mântuirea noastră, ne părăseşte lăsându-ne neajutoraţi.
Dumnezeu nu sileşte şi nu obligă pe nimeni. Cu cei leneşi şi nepăsători este nepăsător. Dimpotrivă, pe cei binevoitori şi bine intenţionaţi îi trage lângă El cu multă iubire. Apostolul spune: „Cu adevărat înţeleg că Domnul nu este părtinitor, ci, în orice neam, celui ce se teme de El şi face dreptate, este primit de El” (Fapte 10, 34-35).

luni, 2 iulie 2012

adevar contra minciuna

AFIRMAŢII ANTIEVOLUŢIONISTE ALE UNOR OAMENI DE ŞTIINŢĂ

„În chestiunea omului, am dat înapoi pe toată linia. Toate cercetările întreprinse în scopul de a găsi continuitatea în desfăşurarea progresivă, au rămas fără rezultat. Nu există proanthropos. Nu există om-maimuţă. Lanţul intermediar este o fantomă.”
(Rudolf Virchow, medic, profesor universitar la Würzburg şi Berlin, fondator al anatomiei patologice[1])

„Paleontologia – fără îndoială vrednică de cel mai viu interes şi emoţionantă în aspiraţia de a ţese o mare poveste şi de a o face veridică – a născocit o sumedenie de specii numai din cioburi, numai din ciuntite rămăşiţe păstrate între relicvele de muzeu, dar pe care nimeni nu le-a văzut trăind, adică nu le-a cunoscut felul de viaţă, obiceiurile, fecunditatea, etc. Corespondenţa între aceste specii ticluite la masa de lucru şi realităţile care vor fi fost e mai mult decât problematică. Ceea ce se ştie sigur e că nu există, în înţelesul strict al cuvântului, făpturi intermediare între viermi, echinoderme, moluşte sau artropode.”
(Alexandru Mironescu, doctor în Ştiinţe Fizice la Sorbona, profesor de Chimie Organică la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti[2])

„Avem datoria de a respinge doctrina transformării speciilor ca antiştiinţifică, fiindcă ea este în dezacord cu un mare număr de fapte bine stabilite. ”
(Nicolae Paulescu, medic, profesor universitar la Facultatea de Medicină din Bucureşti, descoperitorul insulinei[3])

„Prin uzul şi abuzul unur postulate ascunse, al unor îndrăzneţe şi adesea neîntemeiate extrapolări, s-a creat o pseudoştiinţă. Ea prinde rădăcini în chiar miezul Biologiei, făcând să rătăcească numeroşi biochimişti şi biologi.”
(Pierre Grassé, biolog, preşedinte al Academiei Franceze de Ştiinţe[4])

„Eu cred că într-o zi mitul lui Darwin va fi tratat ca cea mai mare înşelătorie în domeniul ştiinţei.”
(Soren Lovtrup, embriolog suedez [5])

„Cu cât urcăm pe scara complexităţii animale, cu atât scad şansele ca o mutaţie să fie compatibilă cu existenţa purtătorului – sau, şi mai improbabil să fie utilă. La vertebrate, mutaţii utile nu au fost evidenţiate nicicum. Factorii mutageni aplicaţi animalelor superioare induc mutaţii neutre, dezavantajoase sau letale.”
(Oana Iftime, Alexandru Iftime, biologi [6])
„În anul 1859, cercetătorul britanic Charles Darwin lansa o teorie care încerca să explice originea speciilor de plante şi animale altfel decât prin creaţie. Conform acestei teorii, speciile ar evolua în mod natural unele din altele, de la forme mai simple la forme mai complexe, şi astfel ar fi luat naştere toate vieţuitoarele existente astăzi, inclusiv omul, despre care se afirmă că ar proveni dintr-o specie de maimuţă.
Această teorie nu a fost demonstrată niciodată, dar unele partide politice, fiind interesate mai ales de aspectul moral al problemei (dacă omul se trage din maimuţă atunci suntem liberi să ne comportăm ca animalele), au preluat ideea şi au reuşit să o impună ca teorie oficială. Astfel s-a ajuns ca în toate şcolile din ţările guvernate de asemenea partide, să se înveţe că omul se trage din maimuţă. Multă vreme am crezut şi eu că aşa stau lucrurile, deoarece aşa învăţasem la şcoală, dar, atunci când am început să studiez mai serios problema, am descoperit numeroase probe care demonstrau netemeinicia teoriei evoluţioniste. În cele din urmă a trebuit să accept faptul că omul nu se poate trage din maimuţă, că există un Dumnezeu care a creat lumea şi deci că teoriile materialiste în care crezusem până atunci erau false. […]
Evoluţionismul este departe de a fi o teorie cu adevărat ştiinţifică, fiind de fapt o colecţie de falsuri şi ipoteze nedemonstrate. În plus, există numeroase aspecte asupra cărora nici măcar evoluţioniştii între ei nu se înţeleg, teoria unui autor fiind contrazisă de cea a altuia.”
(Firmilian Gherasim, biofizician[7])