sâmbătă, 14 ianuarie 2017

ÎN ADEVĂR NIMENI NU E SINGUR. ÎN EREZIE NIMENI NU E FERICIT

ÎN ADEVĂR NIMENI NU E SINGUR. ÎN EREZIE NIMENI NU E FERICIT

În Adevăr nimeni nu e singur. În erezie nimeni nu e fericit

DSC06057

Preasfinția Voastră,
Subsemnatul, ieromonah ONISIM BANU, viețuitor al Mănăstirii Făgețel, județul Harghita, din Episcopia Covasnei și Harghitei, Vă anunț că începând din data de 10 ianuarie 2017 am întrerupt pomenirea Preasfinției Voastre la toate sfintele slujbe. În ultimele șase luni, după desfășurarea pseudo-sinodului din Creta, am stăruit în analizarea celor hotărâte acolo și am constatat cu mâhnire și cu durere sufletească că sunteți de acord cu ele, le aplicați în activitatea pastorală din Eparhia pe care o cârmuiți, deși ele au un vădit caracter eretic, iar consecința aplicării lor în Episcopia Covasnei și Harghitei este răspândirea ereziei papistășești și înșelarea celor pe care ar trebui să îi călăuziți ”la tot adevărul.”
Conștiința mea de ortodox a trecut prin multe frământări până în acest moment, iar hotărârea întreruperii pomenirii ierarhului meu vădit ecumenist nu am luat-o în mod pripit, ci bazându-mă pe argumente de ordin practic, adică pe fapte concrete ale Preasfinției Voastre, săvârșite într-o lungă perioadă de timp (adică din anul 1997 încoace, incluzând perioada în care Preasfinția Voastră ați fost starețul Mănăstirii Făgețel, precum și după ce ați fost ales ca ierarh eparhiot al Covasnei și Harghitei).
Toate aceste fapte ale Preasfinției Voastre, prin care ați aplicat, de-a lungul ultimilor 19 ani, teoriile eretice filo-papistașe și ecumeniste în viața Mănăstirii Făgețel și apoi a întregii Eparhii a Covasnei și Harghitei, m-au condus la singura și cea mai eficace și mântuitoare soluție, atât pentru Preasfinția Voastră, cât și pentru mine, de a întrerupe pomenirea la sfintele slujbe.
Menționez că această soluție-atitudine este recomandată și aplicată de ieroschimonahul Iulian Prodromitul însuși, ca unul care V-a fost chiar și Preasfinției Voastre un apropiat și bun povățuitor duhovnicesc mai ales în perioada de studii post-universitare pe care le-ați făcut în Grecia. În data de 10 ianuarie 2017, în ziua de prăznuire a Cuviosului Antipa de la Calapodești, unul dintre ocrotitorii Schitului Prodromu, am simțit un îndemn lăuntric mai puternic decât orice teamă de vreo sancțiune lumească și astfel am hotărât ca din acea zi să întrerup pomenirea.
Câteva dintre motivele cunoscute de mine personal pentru care trebuia să întrerup pomenirea Preasfinției Voastre la sfintele slujbe, cu nădejdea că Vă veți îndrepta și veți călăuzi spre mântuire turma încredințată de Hristos, sunt următoarele:
1. Înainte de anul 2000, pe când eu eram doar frate începător de mănăstire, ați primit, un ”preot” catolic în sfântul altar, la Mănăstirea Făgețel, neluând în seamă faptul că respectivul nu avea Sfântul Botez ortodox, nici harul preoției; i-ați îngăduit să se apropie de Sfânta Masă (am fost martor ocular, de la strană, la cele întâmplate).
2. În aceeași perioadă, dar și după anul 2000, ați primit, în calitate de stareț al Mănăstirii Făgețel, doar prin Mirungere pe ereticii papistași la Ortodoxie, nerespectând astfel învățătura Sfinților Părinți și canoanele Bisericii, în fapt recunoscând validitatea botezului eretic papistaș și blasfemiind dogma Sfintei Treimi prin faptul că ați fost de un cuget cu aceștia (am fost de față la cele petrecute, mâhnindu-mă profund, iar acum nu mai pot sta deoparte și trebuie să iau atitudine, pentru că observ continuarea neîntreruptă a acestei lucrări diabolice, pe care o săvârșiți, în dauna Dreptei Credințe).
3. La începutul activității arhierești ca întâi-stătător al Episcopiei Covasnei și Harghitei ați afirmat în mod public, într-un interviu transmis la un post de radio, că nu sunteți numai episcopul ortodocșilor din cele două județe, ci și al greco-catolicilor. Această afirmație este suficientă pentru ca Dvs. să fiți pasibil de caterisire imediată, iar în ceea ce mă privește pe mine, cele auzite au contribuit decisiv la luarea hotărârii de întrerupere a pomenirii. Cele afirmate de Dvs. la radio, le-am auzit personal înregistrate, fiind chemat de unul dintre viețuitorii mănăstirii, care auzise mai întâi cele afirmate. Cele auzite atunci mi-au fost confirmate cu câteva zile în urmă ca veridice și de actualul stareț al Mănăstirii Făgețel.
4. Ați numit, în cursul anului 2016, ca stareț al Mănăstirii Toplița pe arhimandritul Emilian Telcean asupra căruia, conform mărturiilor unor viețuitori din această mănăstire, planează suspiciunea clară că nici măcar nu a fost vreodată botezat ortodox, fiind trecut de la greco-catolici la Ortodoxie doar prin Mirungere, ceea ce este total anticanonic, chiar dacă, în spiritul eretic ecumenist contemporan, se practică tot mai mult. Consider că un om care nu este botezat ortodox nu are cum să fie nici preot, cu atât mai mult stareț al celei mai mari mănăstiri ortodoxe din jurisdicția Episcopiei Covasnei și Harghitei. Mai mult, conform membrilor obștii monahale toplițene, pe vremea păstoririi ÎPS Ioan Selejan, arhimandritul Emilian a primit în biserica Mănăstirii Toplița (pe vremea când încă nu era numit stareț, dar coordona activitatea mănăstirii), pe un cardinal papistaș, i s-a cântat acestuia imnul arhieresc Pe stăpânul… și i s-au deschis ușile împărătești, iar acest eretic a intrat în sfântul altar prin ele. Consider că cele petrecute atunci au fost o blasfemie, căreia mă opun cu tot sufletul meu. Chiar dacă cele relatate mai sus nu s-au petrecut în timpul arhipăstoririi Preasfinției Voastre, nu ați ținut cont de ele și l-ați numit stareț pe un om care a încălcat grav învățătura Bisericii și rânduielile ei canonico-liturgice.
5. De asemenea, în perioada în care am avut ascultarea de duhovnic al Mănăstirii Doamnei de la Moglănești-Toplița, sus-numitul arhimandrit Emilian a trecut doar prin Mirungere la ortodoxie un copil eterodox, adus la Mănăstirea Toplița de maicile mănăstirii Doamnei în ascuns, fără știrea mea, ca duhovnic al lor.
6. Am aflat de curând și de circulara emisă acum câțiva ani de Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe Române, prin care se recomandă primirea la Ortodoxie a eterodocșilor doar prin Mirungere, în fapt recunoscându-se astfel validitatea botezului eretic. Deoarece sunteți membru al Sinodului, este clar că Vă asumați total această hotărâre sinodală, iar din practică se vede că o aplicați în mod constant.
7. Am fost martor la încercarea unui preot din subordinea Preasfinției Voastre de a săvârși Botezul ortodox nu prin întreita afundare, ci prin turnare; în situația respectivă m-am văzut nevoit să iau atitudine și să botez eu însumi pruncul așa cum prevede învățătura Bisericii lui Hristos, adică prin întreită afundare.
8. Există un număr de eleve din Eparhia noastră care urmează cursurile Liceului Pedagogic din Odorheiul Secuiesc și sunt cazate la internatul acestuia, aflat în proprietatea maicilor catolice din zonă. Fetele respective sunt obligate să treacă la catolicism, sunt private de cărțile de rugăciune ortodoxe și de sfintele icoane, sunt supuse la diverse umilințe și obligate să participe la slujbele papistășești, spunându-li-se că, devreme ce au ajuns la acel Liceu, ele sunt deja catolice, nu mai sunt ortodoxe. Sunt forțate să ajute preotul papistaș la serviciul religios. Toată această situație este acceptată de Preasfinția Voastră, care susțineți material acel internat catolic și nu luați nici o măsură pentru apărarea propriei turme, a unor copile nevinovate care vor să își facă studiile, dar sunt puse în fața apostaziei.
9. În afară de multe alte posibile cauze vrednice de întrerupere a pomenirii, pe care nu le mai menționez în această scrisoare, am aflat cu stupoare că, după un proces lipsit de orice coerență dogmatică, patristică și canonică intentat părintelui Ciprian-Ioan Staicu, de fapt pentru lupta lui împotriva ecumenismului și a hotărârilor eretice ale pseudo-sinodului din Creta (iunie, 2016), ați hotărât să îl caterisiți, membrii Consistoriului nefiind în stare să aducă vreun răspuns la argumentele prezentate de părintele Ciprian la proces. Consider că în aceste condiții cugetul neortodox care Vă caracterizează, împreună cu colaboratorii Dvs, V-a făcut să vă pecetluiți căderea, prigonind pe cei care luptă împotriva minciunii și a ereziei.Prin urmare, mie mi se întărește convingerea că întreruperea pomenirii a fost o hotărâre după voia lui Dumnezeu și întru frica Lui.
Sunt convins că în perioada următoare vor fi și alți preoți din Eparhia noastră care vor întrerupe pomenirea, pentru că abaterile de la învățătura Bisericii Ortodoxe pe care le săvârșiți sau le încurajați au depășit orice limită, iar conștiința noastră nu se poate face părtașă la așa ceva, căci ne-am pierde mântuirea.
Întreruperea pomenirii are ca temei Canonul al XV-lea al Sinodului I-II Trulan, deci nu fac vreo schismă în Biserică, nu voi pomeni vreun alt ierarh, ci mă voi ruga lui Dumnezeu să Vă dea pocăință, să vă lepădați de erezia ecumenistă, de toate abaterile menționate mai sus, înainte ca judecata lui Dumnezeu să Vă oprească.
Miercurea-Ciuc, 13 ianuarie 2017
Ieromonah Onisim Banu
Preasfinției Sale,
Preasfințitului ANDREI, Episcopul Covasnei și Harghitei

marți, 13 decembrie 2016

De ce îi este frică diavolului cel mai mult (citiți și răspândiți!)



RO_HD_Almas_Saliste_52
Odată, pe când fericitul Ioan Bostrinul se afla cu treburi în Antiohia Siriei, au fost duse la el 4 femei demonizate, care spuneau multe, fiind înrâurite de diavoli.
Ioan, ascultându-le, le-a întrebat despre diferite lucruri, cum ar fi căderea demonilor din rai, despre fructul pe care l-a mâncat Adam, despre şarpe şi altele, pe care nu le vom spune aici, din pricina slăbiciunii multora. Însă, pe două dintre acestea, care sunt spre zidirea sufletului, le vom povesti în continuare.
– Vă e frică de rugăciunea împărătească „Tatăl nostru”, de Psalmul 90 „Cel ce locuieşte întru ajutorul Celui-Preaînalt” şi de „Cu noi este Dumnezeu” al proorocului Isaia?
– Da, au răspuns femeile demonizate, pentru că rugăciunile acestea sunt de folos.
– Dar de „Să învie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii…” (rugăciunea Sfintei Cruci)?
– Încetează, nu mai spune cuvintele astea, au strigat demonii. În toată Scriptura nu este vreun alt cuvânt care să ne zădărnicească puterile precum acesta!
– De care lucruri ale creştinilor vă temeţi?
– Aveţi, într-adevăr, trei lucruri mari: unul ce-l purtaţi la gât, cu unul vă scăldaţi în biserică, şi altul cel pe care îl mâncaţi la Liturghie.
Se refereau la Sfânta Cruce, la Sfântul Botez şi la Sfânta Împărtăşanie.
– Din acestea trei, de care vă temeţi mai mult?
– Dacă păziţi bine lucrul cu care vă împărtăşiţi, nimeni dintre noi nu va putea face rău vreunui creştin.
Cuviosul Ioan L-a slăvit pe Dumnezeu pentru cele auzite şi a întrebat iarăşi:
– Ce religie iubiţi mai mult dintre cele care există pe lume?
– Le iubim pe cele care n-au niciunul din cele trei lucruri pe care le-am spus şi care nu-L mărturisesc ca Dumnezeu sau Fiu al lui Dumnezeu, pe fiul Mariei.
– Dar voi cum de L-aţi mărturisit ca Fiu al lui Dumnezeu atunci când I-aţi spus: „Ce ai cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?”
Atunci demonii au tăcut pentru puţin şi după aceea au răspuns:
– Am spus că este Fiul lui Dumnezeu nu pentru că am vrut, ci pentru că ne-a silit puterea Lui. Şi asta pentru a-i ruşina pe iudeii, care-L huleau şi-L numeau nelegiuit.
Pe acestea şi multe altele le-au descoperit diavolul prin gura demonizaţilor în faţa multora, care au spus şi altora ce-au văzut şi au auzit.

miercuri, 7 decembrie 2016

Fotografia postată de Constantin Tuta.

IN ORCE ZI LA CEAS DE TIHNA ,PRIVESC ,LA CHIPU-TI DIAFAN,SI-ATUNCI TE ROG ,SCUPA REGINA,AI MILA SI N-DURARE .BINECUVINTEAZA-NE SI IN ACEASTA ZI DE SIMBATA ,CU TIHNA SI IUBIRE,CU TOT CE-I SFINT SI PUR,MAICA A DUMNEZEULUI NOSTRU.DOAMNE AJUTA -NE LA SFINTELE LACRIMI PE CARE SFINTA TA MAMA LE MAI VARSA PENTRU NOI PACATOSII SI ACUM.AMIN .

luni, 5 decembrie 2016

FRATILOR .HAI SA DAM O LECTIE CLASEI POLITICE PE 10 DECEMBRIE LA VOT .SA VOTAM DOAR PE CANDIDATII INDEPENDENTI S-AU SA VOTAM CEL PUTIN DOUA FORMATIUNI POLITICE CA SA SE ANULEZE VOTUL SI SA NU POATA VOTA IN LOCUL NOSTRU
Fotografia postată de Vasile Bratileanu.
Fotografia postată de Vasile Bratileanu.

duminică, 23 octombrie 2016


Fotografia postată de Anotimpurile.

De ce sunt mai multe femei în iad ?

De ce sunt mai multe femei în iad ?

 


images 8
Se povesteşte într-o carte bisericească numită Patericul, că un sfânt părinte l-a legat pe un diavol ce venise la el să-l ispitească, să nu poată pleca până nu-i va spune unele amănunte; printre altele l-a întrebat sfântul părinte pe diavol, de care suflete sunt mai multe în iad, de femei sau bărbaţi?
Diavolul i-a spus că sunt mai multe femei. Şi l-a întrebat sfântul: Dar pentru ce sunt mai multe femei în iad, căci la biserică sunt femei mai multe? Iar diavolul i-a răspuns: sunt într-adevăr la biserică mai multe, dar degeaba, deoarece pentru trei feluri de păcate sunt mai multe femei în iad.
În primul rând pentru păcatul mândriei, căci ele sunt cele mai bune curse ale noastre cu care lucrăm şi le învăţăm cum să se împodobească şi cum să atragă bărbaţii în păcatul desfrânării. În al doilea rând, pentru că ele sunt foarte bune de gură şi prin ele facem noi cele mai bune certuri, pârâciuni, spargeri de case şi tot prin ele lucrăm şi farmecele, spurcând sufletele şi trupurile oamenilor; adevărat este că femeile se ocupă mai mult cu descântatul, cu vrăjile, cu ghicitul, aleargă pe la aceste ghicitoare.
În al treilea rând, după ce au făcut fără frică şi ruşine toate acestea, când se duc la spovedanie nu se spovedesc cu sinceritate şi nu spun păcatul aşa cum l-au făcut. Se spovedesc spunând păcatele ca şi când n-ar fi ele de vină, aruncă vina ori pe bărbaţii lor, ori pe vecinii lor, sau pe copii ori pe altcineva, pentru că aşa le învăţăm noi, zice diavolul şi le dăm ruşine ca să rămână nespovedite cum trebuie, cu păcatele neiertate, sau chiar dublate. Iar când le iese sufletul, vin în ghearele noastre căci nu s-au spovedit cum trebuie. Iată de ce sunt mai multe femei în iad, a zis diavolul. Fraţi creştini, să luăm aminte să nu ne înşelăm singuri, că dacă ne-am pierdut sufletul, am pierdut tot.
141-1

Duceți copiii de timpuriu la Biserică, la Sfântul Potir…

 8
Dragi părinţi, să ştiţi că dacă vă veți duce copiii de timpuriu la Biserică, la Sfântul Potir, aceasta va pune o temelie trainică pentru zidirea vieţii lor de mai târziu. Cu timpul, în ei se va naşte nevoia să meargă mai des la slujbele bisericeşti.
Cum se vor bucura şi se vor linişti copiii noştri, văzând lumina domoală a candelelor şi a lumânărilor de ceară curată şi simţind aroma de tămâie din candelă!
Părinţii le vor explica simplu învăţătura de credinţă copiilor care merg pe calea Bisericii, pe înţelesul lor, ca ei să se simtă întăriţi şi să afle mântuirea, ca să se deprindă să caute rezolvarea problemelor cu care se confruntă.
Nu prin alte mijloace (ceea ce pare întotdeauna mai uşor), ci în Biserică, unde primesc binecuvântare, iertare, întărirea nădejdii în mântuire.
Din Preot Maxim Kozlov, Spovedania copiilor. Sfaturi practice pentru preoţi, părinţi şi copii, Editura de Suflet, Bucureşti,