joi, 22 februarie 2018

Puțini știu acest detaliu! Uite când se tămâie casa – ce se tămâie, care e forma și cine poate tămâia?


Puțini știu acest detaliu! Uite când se tămâie casa – ce se tămâie, care e forma și cine poate tămâia?




Tămâierea se face acasă odată cu începutul rugăciunilor. Se aprinde tămâie și se pot tămâia și sfintele icoane; aceasta se face de către un bărbat cu credință, dacă nu este se poate face și de o creștină curată în acel timp. Este bine să se tămâie toate camerele. De asemenea, se mai pot tămâia vase, haine sau mâncare de pomană, înainte de a le împărți, cum e cazul la sâmbăta moșilor; și se mai poate tămâia sâmbăta sau duminica, dimineața, la mormintele morților, până se începe slujba la biserică.
Tămâia însoțește, de asemenea, orice act de cult, orice slujbă sau rugăciune săvârșite la biserică, la casa credinciosului sau în oricare alt loc. Tămâierea, înălțarea și răspândirea unor miresme binemirositoare prin arderea de tămâie, reprezintă mărturisirea credinței și a supunerii noastre față de Dumnezeu, prin fumul binemirositor care se înalță spre cer că semn al jerfei noastre, al gândului nostru și al inimii noastre deschise către Dumnezeu cu mulțumire și încredere.
În același timp, tămâia binemirositoare este semn al prezenței lui Dumnezeu, a Duhului lui Dumnezeu, a cărui prezența se face simțită ca aducătoare de pace, de liniște, de bucurie. Această dublă semnificație a tămâierii, ca semn al jertfei omului care se înalță spre Dumnezeu și ca semn al prezenței harului lui Dumnezeu care coboară din cer, este foarte frumos ilustrată de rugăciunea prin care preotul binecuvântează tămâia înainte de a tămâia: Tămâie îți aducem Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh.
Tămâia alungă forţele răului.
Ca semn al prezenţei Sfântului Duh dar şi ca mărturisire printr-un semn văzut, material, a credinţei noastre în Dumnezeu şi a faptului că ne supunem şi ne închinăm Lui, respingând orice alt stăpân şi orice altă putere, mirosul şi fumul de tămâie are puterea de alungare a oricăror forţe ale răului, de oriunde ar veni acestea, din partea oamenilor sau din partea vrăjmaşului diavol, dar mai ales, are menirea de a îndepărta prezenţa şi lucrarea diavolului şi a duhurilor rele. De aceea în popor se spune „fuge ca dracul de tămâie”.
Cum se aprinde tămâia?
Pentru aprinderea tămâiei se foloseşte un cărbune special, prezentat sub formă de praf sau pastile, care se aprinde uşor şi ţine mult. Acesta se poate procura de la mănăstiri sau biserici, iar în ultimul timp chiar de la magazine de obiecte bisericeşti. La ţară se folosesc de obicei, cărbuni aprinşi. Orice altă soluţie, cu multe beţe de chibrit sau cu vată îmbibată în spirt nu este recomandată şi nu este deloc eficientă. Aşa cum ne îngrijim de atâtea lucruri pentru nevoile noastre, mult mai puţin însemnate decât tămâierea casei, putem să ne îngrijim puţin şi de cele necesare rugăciunii şi sfinţirii casei noastre.
Ne vorbeşte Biblia despre folosirea lumânării şi a tămâiei?
Folosirea lumânărilor şi a tămâiei are temei în Sfânta Scriptură, în viaţa şi tradiţia Bisericii dintotdeauna. Să ne amintim numai pilda celor zece fecioare care aşteptau pe Mirele Hristos cu candele aprinse (Matei 25, 1-8), pe creştinii din Troa, adunaţi în jurul Sfântului Pavel într-o cameră de sus „unde erau multe lumini” (Fapte 20,8); „şi cele şapte sfeşnice de aur care înconjurau pe Fiul Omului în Liturghia cerească (Apocalipsa 1, 12-20). Tămâia este foarte obişnuită în cultul vechi-testamentar. Avem chiar reguli stricte privind folosirea tămâii la locul sfânt (Levitic 16,12…). În Vechiul Testament se vorbeşte despre „jertfe de tămâie pentru numele lui Dumnezeu” (Maleahi 1,11). Tămâia este asociată cu rugăciunea. „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta”, citim în psalmi (Psalm 140, 2). În Apocalipsă avem o imagine din Liturghia cerească parcă luată din Liturghia noastră de duminica: „Şi a venit un înger şi a stat la altar, având cădelniţa de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor” (8, 3-4).
Extras din Părintele Coman Constantin, Casa creștinului, Editura Bizantină, București, 1997

Sursa: ganduridinierusalim.com

Doi frați părăsiți de părinti crescuți de bunicul bolnav, fără pensie.. DISTRIBUIE SI TU!

in Diverse
„Impreuna pentru buzoieni” cu sprijinul Buzau.net va prezinta un caz sfasietor. Doi frați părăsiți de părinți, crescuți de un bunic bolnav, fără pensie și de o bunică blândă și luptătoare! 
Este vorba despre Robert (13 ani) și Mădălin (11 ani), doi copii puternici ce au fost nevoiți să crească de la 2 ani, respectiv o lună fără dragostea părinților, care i-au lăsat în urmă și care nici până în ziua de azi nu s-au mai interesat de ei.
Robert, fratele mai mare suferă de afecțiunea pectus excavatum (stern înfundat), malformație ce-l împiedică să alerge sau să se joace ca alți copii de vârsta lui. Noi am fost cu el la 2 controale (cardiologie și pneumologie), iar de curând bunica l-a dus la un nou control la Marie Curie să vadă dacă trebuie operat. Doctorii de acolo nu au recomandat momentan operația.
În weekend cei din grupul le-am făcut o nouă vizită pentru a le duce alimente, deoarece singurul venit este cel luat de bunica lor pentru plasament. Atunci frații mi-au împărtășit pentru prima oară dorințele lor, deși îi cunosc de anul trecut din vară. Își doresc foarte mult un laptop sau un calculator și să se mute într-o cameră unde să fie numai ei doi…
Copii dorm cu bunicii într-o cameră, unde se gătește aproape în fiecare zi pe sobă (aragzul pe care îl au nu mai e bun) și nu este aerisită corespunzător pentru ca Robert să trăiască într-un mediu propice pentruplămânii lui.
Miercuri îi voi vizita din nou, le voi duce un aragaz și parchet pentru a începe amenajarea camerei unde se vor muta. Va mai fi nevoie să turnăm o alee de ciment în curte și să punem gresie pe holul ce dă în camera lor. Dacă doriți să ajutați cu var lavabil, un șifonier, 2 paturi suprapuse, un birou, vă rog să trimiteți un mesaj privat sau să luați legătura cu bunica. Copii au nevoie de haine. Săptămâna asta mă voi întâlni cu bunica și copii în oraș să le cumpăr de îmbrăcat.
Dacă doriți să contribuiți pentru haine și încălțări sau doriți să veniți personal, vă rog să ne scrieti aici
Nițu Aurica – 0799 357 941, Sat Vârf, comuna Năeni, județ Buzău. Nu au cont bancar.
html image example
Dragi prieteni,
Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina Facebook, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici.
Fotografia postată de Magdalena Elena Alexandroaie.
Fotografia postată de Magdalena Elena Alexandroaie.
Fotografia postată de Magdalena Elena Alexandroaie.
Magdalena Elena Alexandroaie a adăugat 3 fotografii şi un clip video.
URGENT vă rog, avem nevoie URGENT de LAPTE praf MILUPA MILUMIL formula 3 pentru frățiorul nostru mic, LEMNE de FOC, HAINUTE, avem nevoie URGENT de AJUTORUL oamenilor cu SUFLET, cine dorește sa ne AJUTE si sa ne DISTRIBUIE mai departe povestea noastră de viata, număr telefon: 0721087101,sau DONAND direct in contul deschis la BCR: ALEXANDROAIE MAGDA ELENA: RO35RNCB0176153933740001.Sunt mama copiilor. FITI mai BUNI. AJUTAND faceti o FAPTĂ BUNĂ.
Avem nevoie URGENT de LAPTE praf MILUPA MILUMIL formula 3 pentru frățiorul nostru mic, LEMNE de FOC, a venit frigul si iarna, ALIMENTE, să strângem banii necesari pentru CHIRIE, RECHIZITE școlare, HAINUTE pentru frățiorul nostru mic si noi. FITI mai BUNI. ORICE AJUTOR e binevenit.DAR din DAR se face RAI. AJUTAND faceti o FAPTĂ BUNĂ.
Avem nevoie URGENT de AJUTORUL oamenilor cu SUFLET bun si nobil care CRED in NOI, ne CITESC si ne DISTRIBUIE mai departe povestea noastră de viata, suntem o familie nevoiașa, formată din 5 copii, frățiorul nostru mic, nepotica si mama noastră care ne creste singura, tatal nostru plecând de lângă noi, stam impreuna cu mama noastră cu CHIRIE, alocatiile sunt venitul nostru lunar, nu avem alt venit si alt ajutor, mergem toti la școală, mama sta cu cei mici acasă, momentan nu mai poate muncii, trebuie sa aibă grija de noi. FITI mai BUNI. MULTUMIM TUTUROR celor care ne SPRIJINA in momentele grele si ne DISTRIBUIE mai departe povestea noastră de viata. AJUTAND faceti o FAPTĂ BUNĂ. SPERANTA si CREDINTA sunt in SUFLETELE NOASTRE.FITI mai BUNI. DAR din DAR se face RAI. DOAMNE AJUTĂ!
Fotografia postată de Mântuirea sufletului.
Mântuirea sufletului
9 ore
LÂNGĂ CRUCEA PĂRĂSITĂ
La o margine de codru ,pe-o colina însorită
Lângă potecuta-ngustă, stă o cruce părăsită
Răstignit in patru cuie, prăfuit de ani și vreme
Stă Hristos uitat și singur, peste El timpul se cerne !
Doar un biet copil ce zilnic paste turma de mioare
Se oprește să se-nchine, și se-ntreaba cu mirare:
,, - Cât mai poți să rabzi, Hristoase, cuiul și singurătatea,
Nu Ți-e frica de-ntuneric când se-asterne-n codru noaptea ?
Nu Ți-e foame, nu Ti-e sete, n-ai pe nimeni lângă Tine,
Ești și Tu la fel de singur, ești orfan la fel ca mine?
Eu pasc turma de mioare ca să-mi dea un colt de pâine,
Cel ce e stăpân pe turmă...azi îmi dă...dar nu știu, mâine !
Ți-am adus un colt de pâine, e mai veche dar e bună
Sunt prea mic...nu pot ajunge, să-ți dau jos acea cunună
Și să-Ti scot din frunte spinii, care pielea Ți-au străpuns
Cum sa fac, că-s mic, Hristoase și n-ajung așa de sus?
Ți-am adus și apă rece, că Ți-o fi amar și sete
Ei Ți-au dat oțet și fiere,da' zic: Dumnezeu să-i ierte !
Că și astăzi trec grăbiți și nu vor să se oprească,
Chinul să Ți-l ușureze, setea să Ți-o ostoiască !
N-ai nici haină, n-ai nici cușmă, pentru când o fi mai rece
Dar îți las a mea cămașă, că nu știu când 'oi mai trece
N-am mai multe că aș vrea ,să-ți mai las să ai de schimb
Dar, ce vad ? Sau mi se pare? Ai în jurul Tău un nimb?
Ooo...nu pot să cred Hristoase, că-ntinzi mâna către mine
Că nici cuiul nu mai poate, răstignit a Te mai tine !"
,, -Drag copil, grăiește Domnul, Crucea mea n-ar mai fi grea,
Dacă ar veni cu toții, cu iubire lângă ea.
Și eu sunt Păstor la oi,mi-am dat viata pentru ele,
Multe au plecat din statul, eu le caut cu durere
Și le-astept sa se întoarcă, să le mân către păsune
Cu iubirea mea cea sfântă,eu le strig ca să se-adune!
Tu ești mic, da-n suflet mare și bogat cum alții nu-s
C-ai întins un colt de pâine si-ai dat apă lui Iisus
Și-ti voi da, când va fi vremea, apa vie și merinde
Viață veșnică și Raiul, pentru dragostea-ti fierbinte !"
Și i-a pus Hristos pe creștet, mâna Sa cu răni de cui,
Si-a mâncat din pâinea tare, pusă înaintea Lui
Binecuvântând orfanul și gustând din apa rece,
S-a urcat din nou pe Cruce, pentru cei ce vor mai trece !
Eliana Popa

luni, 5 februarie 2018

OTRAVA MANDRIEI, Mama tuturor pacatelor.

OTRAVA MANDRIEI, Mama tuturor pacatelor, Dumnezeu Te Iubeste





CEL MAI MARE PACAT CE OSANDESTE SUFLETUL LA  SUFERINTA SI MOARTE 

Pacatul mandriei are in dezvoltarea sa cateva stadii, si incepe cu slava desarta.

Simptomele slavei desarte: setea de laude; nesuferirea mustrarilor, moralei si reprosurilor; purtarea banuitoare si ranchiunoasa; banuirea altora, greutatea in a cere iertare, cautarea cailor usoare; omul joaca permanent teatru in prezenta altora, cu scopul de a prezenta o aparenta evlavioasa, ascunzandu-si cu multa grija patimile si neajunsurile.

Omul inceteaza sa-si mai vada pacatele, nu-si mai baga de seama defectele, incepe sa-si minimalizeze vinovatia ori sa si-o nege cu totul, ba uneori chiar s-o arunce asupra altora, si in schimb incepe sa-si exagereze si propriile cunostinte, propria experienta, propriile calitati si virtuti. Pe masura evolutiei bolii, in parerea sa despre sine el devine mare, vrednic de slava. De aceea se si cheama aceasta boala “mania grando­rii”. In starea aceasta, omul nu numai ca-i osandeste pe altii, ci incepe sa-i dispretuiasca si sa-i fie sila de ei, si chiar sa le faca rau. Izbaveste-ne, Doamne, de asta!

Iar cand bolnavului i se pare ca nimeni nu-l intelege, nimeni nu-l iubeste, ci toti il persecuta si vor sa-i faca rau, boala aceasta se numeste ma­nia persecutiei.

Mania grandorii si mania persecutiei sunt ce­le mai raspandite forme de boala sufleteasca. Aceste boli sunt legate de aprecierea excesiva a propriei persoane, atunci cand sentimentul exa­gerat al propriei valori starneste dispret si atitudine dusmanoasa fata de oameni.

Cel mandru este intotdeauna nemultumit de cei din jur si de conditiile sale de viata, si de ace­ea ajunge cateodata la deznadejde, hula, insela­re, iar uneori si la sinucidere.

In stadiul de inceput, mandria este greu de re­cunoscut. Doar un duhovnic incercat sau un psi­holog incercat poate stabili fara gres aceasta pa­tima atunci cand ea se afla in fasa.

Omul se poarta aparent normal, insa un ochi experimentat recunoaste in el inceputul bolii. Omul e multumit de sine.

 Este bine dispus: canta, zambeste, adeseori chiar rade si cateodata hoho­teste fara pricina; face pe originalul, pe spiritualul; cauta sa atraga cu orice pret atentia celor din jur; ii place sa vorbeasca mult, iar in convorbirile lui se aude la nesfarsit “Eu“, insa un singur cuvant dezaprobator face ca dispozitia lui sa se schimbe rapid, si el devine abatut, ca in urma unei laude sa infloreasca din nou. In general insa, in stadiul acesta dispozitia lui ramane luminoasa.

In continuare, daca omul nu-si da seama de pacatosenia sa, daca nu se pocaieste si nu se in­dreapta, boala lui duhovniceasca evolueaza si se acutizeaza.

In om apare convingerea sincera de faptul ca este mai presus de altii. Aceasta convingere se transforma in patima de a comanda, si el ince­pe sa dispuna dupa bunul plac de atentia, de timpul si de puterile altora. Devine obraznic: se apuca de orice, chiar daca nu face decat sa strice si sa incurce, in toate se baga, chiar si in familii­le altora.

In stadiul acesta, dispozitia omului mandru se strica, fiindca el intampina deseori rezistenta celor din jur. El devine, treptat, tot mai irascibil, incapatanat, certaret, nesuferit de nimeni. Fires­te, oamenii incep sa-l evite, dar el este convins de dreptatea sa si considera ca pur si simplu ni­meni nu vrea sa-l inteleaga, si ca atare o rupe cu toti. Rautatea si ura, dispretul si ingamfarea se instaleaza si prind radacini in sufletul lui. 
Sufle­tul ii devine intunecat si rece, mintea i se intuneca, si omul iese din orice supunere. Scopul lui este sa iasa cum vrea el, sa-i faca pe ceilalti sa se simta inferiori, sa-i impresioneze si sa-si demon­streze „dreptatea”. Tocmai trufasi de felul acesta creeaza schismele si ereziile.

In urmatoarea etapa de dezvoltare a bolii, omul o rupe si cu Dumnezeu… Tot ce are, inclu­siv calitatile si unele virtuti, si le atribuie siesi. El e convins ca-si poate aranja viata fara ajutorul al­tora si ca poate dobandi singur tot ce-i trebuie in viata. El se simte mare voinic chiar si atunci cand are o sanatate plapanda. Se ingamfa cu „intelep­ciunea” sa, cu cunostintele sale, si se mandreste cu tot ce are – iar rugaciunea lui devine nesincera, rece, fara frangere de inima, iar mai apoi ince­teaza de tot sa se mai roage. 
Starea lui sufleteas­ca se face negrait de intunecata, dar totodata el e convins ca e pe calea cea dreapta si continua sa mearga cu graba spre propria pierzare.
Cum sa recunoastem trufia din noi?

La intrebarea: „Cum sa recunoastem trufia din noi?”, arhiepiscopul Iacov al Novgorodului scrie urmatoarele:

„Ca sa o pricepi, ca s-o simti, baga de seama cum te vei simti atunci cand cei din jurul tau fac ceva asa cum nu-ti place tie, im­potriva voii tale. Daca in tine ia nastere in pri­mul rand nu gandul de a indrepta cu blandete greseala, ci nemultumirea si mania, sa stii ca esti trufas, si inca profund trufas”.

Daca pana si cele mai mici nereusite te intris­teaza si te apasa, incat nu te mai inveseleste nici gandul la Purtarea de grija dumnezeiasca, ce ia parte la treburile noastre, sa stii ca esti trufas, si inca profund trufas.

Daca esti fierbinte fata de nevoile proprii si re­ce fata de nevoile celorlalti, sa stii ca esti trufas, si inca profund trufas.

Daca atunci cand vezi restristile altora, fie aces­tia chiar si vrajmasi ai tai, te bucuri, iar cand vezi fericirea neasteptata a aproapelui te intristezi, sa stii ca esti trufas, si inca profund trufas.

Daca te jignesc chiar si observatiile moderate cu privire la neajunsurile tale, iar laudele pen­tru calitati pe care de fapt nu le ai iti fac placere, te incanta, sa stii ca esti trufas, si inca profund trufas.

Ce se mai poate adauga la aceste semne prin care omul poate recunoaste trufia din el insusi? Poate numai ca daca asupra omului cade frica, si acesta este un semn al trufiei. Sfantul Ioan Scararul scrie despre aceasta:
“Sufletul mandru e rob al fricii; nadajduind in sinesi, el se teme si de un zgomot slab, pana si de o umbra. Fricosii isi pierd adeseori mintile, si pe drept – fiindca drept este ca Domnul sa-i paraseasca pe cei mandri, ca si ceilalti sa invete sa nu se mandreasca”.
„Trufia cea mai mare sta in aceea ca omul, de dragul slavei desarte, sa arate cu fa­tarnicie virtuti care de fapt nu se afla in el.”

“Cum sa biruim mandria. Lectii de vindecare a mandriei din sfaturile Sfintilor Parinti”, Editura Sophia, Bucuresti, 2010
sursa http://www.cuvantul-ortodox.ro

sâmbătă, 3 februarie 2018

Creşterea copiilor nu rămâne nerăsplătită.

Creşterea copiilor nu rămâne nerăsplătită

 
Dacă părinţii pun o temelie bună educaţiei copiilor lor, vor primi o mare răsplată, aşa cum vor fi pedepsiţi dacă îi vor neglija.
Crescând copii, nu vom fi nerăsplătiţi, o spune Sfântul Apostol Pavel: „Dacă are mărturie de fapte bune: dacă a crescut copii...” (I Timotei 5,10). Nu e puţin lucru să-I oferi lui Dumnezeu copiii pe care El ţi i-a dăruit. Dacă părinţii pun o temelie bună educaţiei copiilor lor, vor primi o mare răsplată, aşa cum vor fi pedepsiţi dacă îi vor neglija. Eli, de pildă, şi-a pierdut mântuirea din cauza fiilor lui, pentru că trebuia să-i sfătuiască. De bună seamă că îi va fi sfătuit, dar nu aşa cum trebuia. El n-a vrut să-i supere şi s-au pierdut, şi el şi ei.
Ascultaţi, părinţilor. Educaţi-vă copiii întru învăţătura şi certarea Domnului, cu cea mai mare grijă. (...)
Sălbatică e tinereţea şi de aceea are nevoie de mulţi învăţători, su­praveghetori, pedagogi, însoţitori şi dădace. Totuşi, e plăcut s-o îmblân­zeşti. Tinereţea seamănă cu un cal sau cu o sălbăticiune nedomesticită. Dacă însă îi dăm unui copil de la cea mai fragedă vârstă reguli, mai târziu n-o să ne mai ostenim, pentru că obiceiul a devenit deja lege.
Nu trebuie nici să le dăm tot ce li se pare plăcut, dar nici să le facem rău, lipsindu-i de cele necesare, sau să le facem hatârul doar pentru că sunt copii.
(Sfântul Ioan Gură de AurPărinții și educarea copiilor, traducere de Ieromonahul Benedict Aghioritul, Editura Agapis, București, 2007, p. 37)

Pentru purtarea blândă cu soţia ta te aşteaptă răsplată de la Dumnezeu.

Pentru purtarea blândă cu soţia ta te aşteaptă răsplată de la Dumnezeu

 
Soția este parte din tine şi alcătuiţi împreună un trup. Să te gândeşti şi că pentru purtarea blândă cu soţia ta te aşteaptă răsplată de la Dumnezeu.
De vreme ce toţi trebuie să ne purtăm poverile unul altuia, cu atât mai mult soţul trebuie să poarte poverile soţiei. Dacă e săracă, să n-o înjoseşti pentru asta; dacă este nepricepută, nu te repezi la ea, ci mai bine îndrepteaz-o. Ea este parte din tine şi alcătuiţi împreună un trup.
– Dar dacă este beţivă şi certăreaţă? 
– Chiar dacă ar fi aşa, trebuie să te întristezi pentru asta, nu să te mânii; trebuie să te rogi lui Dumnezeu ca s-o îndrepteze El; trebuie s-o povăţuieşti, s-o îndemni şi să iei toate măsurile pentru a nimici aceste patimi din ea. Iar dacă vei începe s-o baţi şi s-o împilezi, prin aceasta nu vei vindeca boala, căci cruzimea se vindecă prin blândeţe, nu printr-o altă cruzime. Totodată, să te gândeşti şi că pentru purtarea blândă cu soţia ta te aşteaptă răsplată de la Dumnezeu. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
(Cum să întemeiem o familie ortodoxă, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2011, p. 123)

Duhovnicul este omul Duhului.

Duhovnicul este omul Duhului, persoana prin care lucrează Duhul lui Dumnezeu, însă lucrează asupra celorlalți atâta vreme cât mai întâi este viu și lucrător în viața lui. El devine om duhovnicesc printr-o muncă asiduă, prin efort continuu și prin modelarea propriei persoane în lumina poruncilor lui Dumnezeu, care sunt sfinte și sfințitoare.
Denumirea de duhovnic pe care spiritualitatea ortodoxă o atribuie preotului care a primit îngăduința de a săvârși Taina Mărturisirii comportă sensuri profunde. Ea presupune o stare harică deosebită, stare pe care preotul o dobândește odată cu experiența adăugată râvnei sale în slujirea preoțească. Faptul că vechile rânduieli ale Bisericii prevedeau ca duhovnicia să se dea la vârste mai înaintate este o dovadă în acest sens.
Duhovnicul este omul Duhului, persoana prin care lucrează Duhul lui Dumnezeu, însă lucrează asupra celorlalți atâta vreme cât mai întâi este viu și lucrător în viața lui. El devine om duhovnicesc printr-o muncă asiduă, prin efort continuu și prin modelarea propriei persoane în lumina poruncilor lui Dumnezeu, care sunt sfinte și sfințitoare.
Dacă puterea de a săvârși Taina Mărturisirii o primește preotul prin însuși actul hirotoniei, îngăduința de a exercita această putere se dă prin hirotesia în duhovnic. Aceasta nu este o simplă îngăduință sau o simplă dezlegare din partea arhiereului, ci mai mult decât atât. Întrucât ea se dă printr-o rânduială liturgică, creează și o stare harică deosebită, care îl ajută pe preot în lucrarea sa în cadrul spovedaniei.
Sfântul Nicodim Aghioritul spune că „prin hirotesie, duhovnicul primește duhul priceperii, ca să-și chivernisească cu vrednicie îndeletnicirea sa și să mântuiască cu înțelepciune sufletele păcătoșilor, așa cum, prin punerea mâinilor lui Moise, a primit Isus Navi duhul chibzuinței” (Deuteronom 34, 9). Prin aceasta i se dă preotului o identitate proprie între ceilalți preoți, el devenind preot duhovnic. Această realitate și distincție în același timp apare și în rugăciunea de dezlegare: „Iar eu, nevrednicul preot și duhovnic, cu puterea ce-mi este dată...”.
(Pr. Prof. Dr. Viorel SavaTaina Mărturisirii în riturile liturgice actuale, Editura Trinitas, 2004, pp. 108-109)