FACETI SFANTA CRUCE ASUPRA A TOT CE CONSUMATI CHIAR SI ASUPRA APEI PE CARE O BETI DACA VRETI SA FITI SANATOSI
duminică, 29 ianuarie 2017
duminică, 22 ianuarie 2017
Un calugar de la muntele Athos raspunde la intrebarile care macina omenirea! Te vor pune pe ganduri!
Călugărul Simeon de la muntele Athos răspunde la întrebarile existențiale ale omului.
Cine este cel mai bun profesor?
- Suferința.
Iar cel mai rău profesor?
- Plăcerea.
Care este abilitatea cea mai rară?
- Capacitatea de a da.
Cea mai bună abilitate?
- Capacitatea de a ierta.
Care este cea mai dificilă abilitate?
- Abilitatea de a tăcea.
Care este cea mai importantă abilitate?
- Abilitatea de a cere.
Care este cea mai necesară abilitate?
- Capacitatea de a asculta.
Care este cea mai periculoasă luptă?
- Cea fanatică.
Care este obiceiul cel mai neplăcut?
- Cheful de ceartă.
Care este obiceiul cel mai nociv?
- Vorba multă.
Care persoană este cea mai puternică?
- Oricine este capabil să înțeleagă Adevărul.
Care persoană este cea mai slabă?
- Oricine se simte mai puternic.
Care este persoană cea mai inteligentă?
- Cea care își urmează inima.
Ce afecțiune este cea mai periculoasă?
- Atașamentul de corpul fizic
Cine este cel mai sărac?
- Cine iubește cel mai mult banii.
Cine este mai aproape de Dumnezeu?
- Cel milostiv.
Cine este cel mai slab?
- Care Invinge pe alții.
Cine este cel mai puternic?
- Care învinge pe sinele său.
Cum să te lupți cu problemele?
- Cu bucurie.
Iar cu suferința?
- Cu răbdare.
Care este semnul unui suflet sănătos?
- Credința.
Care este semnul unui suflet bolnav?
- Disperarea.
Care sunt semnele acțiunilor greșite?
- Iritarea.
Care sunt semnele faptelor bune?
- Pacea sufletească.
Read more: http://ortodoxia.rol.ro/un-calugar-de-la-muntele-athos-raspunde-la-intrebarile-care-macina-omenirea-te-vor-pune-pe-ganduri--969056.html#ixzz4WWGJrWSy
marți, 17 ianuarie 2017
marea inselare
”ADEVĂRUL va fi spus în curând, guvernele LUMII se pregătesc DEJA”! Misterul MARILOR ALBI a fost DESCOPERIT!
Un fost militar al armatei americane a făcut o serie de dezvăluiri de-a dreptul cutremurătoare, prin care a demonstrat existența extratereștrilor pe pământ.
Potrivit acestuia, chiar în timpul unei misiuni în Las Vegas a putut observa niște ființe extrem de înalte și de albe, cu aspect asemănător oamenilor. Militarul a mai spus că acești extratereștri dețin o tehnologie impresionantă. Există și suspiciunea potrivit căreia armata americană ar colabora cu aceste entități pentru un schimb tehnologic.
Chiar și celebrul Edward Snowden a dezvăluit o serie de documente oficiale în care se vorbește despre existența „marilor albi”. Se pare că aceștia au intervenit de foarte multe ori în istorie pentru a schimba cursul omenirii.
Militarul mai spune că guvernele lumii se pregătesc pentru ceea ce se numește „faza finală”, adică acel moment crucial în care oamenilor li se va dezvălui adevărul despre existența acestor extratereștri.
Dar, iată cum ne avertizează Arhimandritul Gavriil- Urghebadze (1929 -1995) despre cele relatate mai sus:
„În perioada vremurilor de pe urmă nu vă uitaţi la cer, aţi putea fi înşelaţi de minunile ce se vor petrece acolo – puteţi să greşiţi şi să vă pierdeţi.Diavolul are 666 de mreje. În timpurile lui antihrist oamenii vor aştepta salvarea din cosmos.Aceasta va fi cea mai mare înşelare (momeală) a diavolului: omenirea va cere ajutor de la extratereştri, neştiind că aceea sunt demoni. Acum se încep evenimente importante. Astfel de pericol n-a fost pe pământ de la facerea lumii. Este ultimul… Imaginaţi-vă mama a cinci copii: cum poate să-i hrănească, fără a primi pecetea lui antihrist? Vedeţi ce curse întinde antihristul oamenilor? La început aceasta se va face benevol. Dar când antihristul se va înscăuna şi va deveni stăpânul lumii, le va impune tuturor să primească această pecete. Pe cei care nu o vor primi îi va declara trădători. Atunci va trebui să plecați în păduri; grupuri a câte zece-cincisprezece oameni. Însă nu vă duceţi câte unul sau doi: nu vă veţi salva… Veţi fi păziţi de Duhul Sfânt. Niciodată să nu vă pierdeţi nădejdea. Dumnezeu vă va da înţelepciune cum să procedaţi. La sfârşitul vremurilor oamenii se vor mântui prin dragoste, smerenie şi bunătate. Bunătatea va deschide porţile Raiului, smerenia îi va duce încolo, iar dragostea îl va arăta pe Dumnezeu.”
duminică, 15 ianuarie 2017
despre blesteme
Persoana blestemată, dacă este nevinovată, nu se alege cu blestem, ci dimpotrivă, primeşte după credinţă şi blagoslovenie (foarte util, citiți și răspândiți!)
Am scris mai înainte cât de urât este înaintea lui Dumnezeu obiceiul de a blestema, mai ales când se face pentru nişte lucruri de nimic şi fără nicio căinţă. Pentru că sunt unii care socotesc blestemul obişnuit ca o hula împotriva Duhului Sfânt, eu voi căuta, după putere, să lămuresc ce înseamnă blestemul.
Deşi mulţi dintre dascăli spun că blestemul se înrudeşte cu hula, aceasta nu înseamnă că orice blestem este hulire împotriva Duhului Sfânt.
Adevărat este că atât blestemul, cât şi hulele odrăslesc din rădăcina mâniei, deci din aceeaşi rădăcină. Pentru aceasta, blestemul şi hula stau pe acelaşi cântar şi amândouă poartă venin de moarte, după cum şi maica lor, patima mâniei, are locul de cinste între cele şapte păcate de moarte. Cine se obişnuieşte să blesteme, uşor alunecă şi la hulă. Blestemul este un cuvânt potrivnic blagosloveniei. Şi după cum blagoslovenia arată o dorinţă spre bine şi spre mântuire, tot aşa blestemul arată o dorinţă spre paguba cuiva şi spre pierzare.
Am putea zice că şi blestemul este o rugăciune, însă nu spre folosul omului, ci spre paguba lui. De aceea legea creştină opreşte întrebuinţarea blestemului. El poate să fie folosit numai de păstorii duhovniceşti, ca o legătură pentru duhurile cele necurate sau ca o pedeapsă pentru cei nepocăiţi, care fac sminteala poporului. Cei care blestemă la orice supărare, dau dovadă că nu au mintea sănătoasă, ori n-au credinţă curată. Blestemele cele nesocotite sunt ca nişte picături de otravă, care izvorăsc din inima celui mânios si mai ales din inima necredinciosului. De obicei, blestemele sunt roadele mâniei şi semne de pricopseală a celor pătimaşi. Ca să ne încredinţăm cât de mult urăşte Domnul blestemul, voi aminti un paragraf din Sfânta Evanghelie.
Înainte de Sfintele Patimi, mergând cu Sfinţii Apostoli spre Ierusalim, Domnul a trimis pe câţiva dintre ucenici mai înainte într-un sat de-al samarinenilor să vestească despre venirea Lui. Însă necredincioşii samarineni n-au voit să-L primească pe Domnul. Pentru aceasta Apostolii Iacob şi Ioan s-au tulburat şi au zis către Domnul: „Doamne, vrei să zicem să se pogoare foc din cer să-i mistuie, cum a făcut şi Ilie?“ Domnul însă i-a mustrat pentru socoteala lor, zicând: „Nu ştiţi ai Cărui Duh sunteţi? Căci Fiul Omului n’a venit să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască“, şi au trecut în alt sat (Luca IX 54, 55).
După cum se vede, Sfinţii Apostoli Iacob şi Ioan s-au mâniat împotriva samarinenilor, care nu voiau să-L primească pe Domnul, şi pentru asta voiau să-i pedepsească. Deci au cerut voie de la Domnul ca să rostească un fel de blestem, adică să-i ardă focul pe necredincioşi. Domnul însă i-a mustrat, căci nu voia să cheme pe nimeni la credinţă cu sila şi nici nu voia să facă răzbunare asupra cuiva. Căci El a venit pentru iertarea oamenilor, iar nu pentru pedeapsă. Cum ar fi putut îngădui Domnul blestemul, când El învăţa pe toţi, zicând: “Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi vă rugaţi pentru cei ce vă nedreptăţesc şi vă prigonesc ca să fiţi fiii Tatălui vostru care este în ceruri” (Matei 5, 44-45)?
Vedeţi cum i-a oprit Domnul pe Sfinţii Apostoli de a rosti vreun cuvânt greu, deşi ei cereau aceasta din râvna cea mare pentru credinţă şi din dragostea lor către Dascălul şi Stăpânul lor?
Acum gândiţi-vă cât de vinovaţi sunt cei care uneltesc blestemul pentru orice nimic. Mulţi folosesc cuvintele: “arde-l-ar focul” sau “mânca-l-ar moartea” ca şi cum ar zice: “bună ziua”. Obişnuinţa îi face să nu se mai sfiască de greutatea blestemului.
Dar vă rog, pe cei care aveţi obiceiul de a blestema, să deschideţi Psaltirea la Psalmul 108, stihurile 16-18 şi 27. Iată cum îl împodobeşte Sfântul Prooroc David pe cel care blestemă, căci zice: “Şi au iubit blestemul şi-i va veni lui, şi nu a voit blagoslovenia şi se va depărta de la dânsul! Şi s-a îmbrăcat cu blestemul ca şi cu o haină şi a intrat ca apa în maţele lui şi ca untuldelemn în oasele lui.” Iar mai departe zice: “Blestema-vor ei şi tu vei binecuvânta!” Pentru aceasta şi Sfântul Apostol Pavel ne porunceşte tuturor creştinilor, zicând: “Binecuvântaţi şi nu blestemaţi!”, căci: “Cei ce binecuvântează vor moşteni pământul, iar cei ce blestemă vor pieri!” (Psalmi 36, 22).
Sunt unii care rostesc cuvinte de blestem şi de afurisenie, în chip de glumă, pentru a face haz.
Desigur că aceste blesteme nu se lipesc de nimeni, însă cei care fac aceasta nu rămân fără de păcat, mai cu seamă dacă sunt clerici. Mi-a povestit un ieromonah, că în vremea când era egumen la Sfântul Spiridon, în Ierusalim, mereu venea la dânsul o arăboaică şi se ruga să-i citească o molitvă pentru pruncul ei, care avea duh necurat. Egumenul nu voia cu nici un chip, căci femeia era turcoaică. Dar ea avea evlavie la Sfântul Spiridon şi la rugăciunea egumenului.
Într-o zi, când egumenul nostru era foc de supărat, a venit iarăşi femeia cu pruncul bolnav, rugându-l ca de obicei. Atunci evlaviosul părinte a rostit o înjurătură grecească, lungă şi răspicată. Biata femeie a luat înjurătura lui drept molitvă şi s-a bucurat, rugându-l ca să facă şi semnul crucii asupra bolnavului. Egumenul s-a mâniat şi mai tare şi, făcând mai mult în batjocură semnul crucii, a rostit totodată şi un puişor de blestem asupra copilului, zicându-i în greceşte: “Să piei de-aici, arătare, să nu te mai văd!” Sărmana femeie, neştiind ce a zis el, i-a mulţumit cu lacrimi în ochi şi s-a dus acasă, cu deplină nădejde a se face bine copilul pentru rugăciunea egumenului. Şi, într-adevăr, din ziua aceea pruncul s-a făcut sănătos, iar femeia venea adeseori la Biserică cu daruri şi povestea la toţi minunea care s-a făcut prin blagoslovenia cuviosului egumen. S-a speriat şi el singur de puterea credinţei, dar neavând curajul să mărturisească ce fel de rugăciune a făcut, s-a lipit de el duhul cel rău, care-l necăjea pe copil şi până în ziua de azi îl tulbură, după cum singur mărturiseşte.
Din pilda aceasta putem înţelege că blestemul cel nesocotit, adică nedrept, sau rostit în batjocură, se întoarce la cel care îl rosteşte, iar persoana blestemată, dacă este nevinovată, nu se alege cu blestem, ci dimpotrivă, primeşte după credinţă şi blagoslovenie.
Un lucru însă trebuie ştiut: că de la cel care are obiceiul blestemului se depărtează blagoslovenia, după cum zice Sfântul Prooroc David, şi niciodată nu se pricopseşte, căci blestemul nu este altceva decât izgonirea darului.
Drept dovadă că blestemul cel rostit pe nedrept nu se lipeşte de nimeni, ci se întoarce de unde a ieşit, vă amintesc o întâmplare minunată, care a avut loc în ţara noastră, pe vremea când era domnitor Cuza Vodă, iar la Episcopia de Râmnic păstorea Sfântul Episcop Calinic.
Într-o duminică Sfântul Ierarh Calinic mergea cu trăsura de la Râmnicu Vâlcea spre Mânăstirea Frăsinei. Era pe la sfârşitul lui aprilie, când se terminase cu aratul şi semănăturile începeau să înverzească. Însă mare i-a fost mirarea Sfântului Episcop când a văzut pe un om arând în ziua de Duminică. Din râvna lui cea mare pentru lege, episcopul s-a tulburat cu duhul şi a zis în gândul lui: “Blestemat să fie cel care necinsteşte ziua Domnului!”, cum zice la Sfânta Scriptură. În clipa când a cugetat Sfântul acestea, un diacon, care era cu el în trăsură, a văzut cum a ieşit o limbă de foc din gura Preasfinţitului. Şi, privind cu mirare, a observat că limba cea de foc a zburat asupra omului care lucra pe ogor, l-a înconjurat de trei ori şi pe urmă s-a întors iarăşi în gura Sfântul Calinic.
Diaconul n-a îndrăznit ca să spună chiar atunci cele văzute, ci mai târziu, când au ajuns la mânăstire. Auzind Sfântul despre vedenia diaconului, a înţeles îndată că aceasta s-a făcut pentru cugetarea lui. Cuvintele care le-a rostit în mintea lui au fost ca o legătură pentru creştinul care lucra în zi de sărbătoare. Dar pentru că limba de foc nu s-a oprit la ţăran, ci s-a întors înapoi, pentru aceasta Sfântul a socotit că omul este nevinovat. Deci a trimis imediat după o slugă ca să cheme la mânăstire pe ţăran, căci nu era departe ogorul lui. Ţăranul a venit cu multă frică şi, căzând la picioarele Episcopului, se ruga ca să-l ierte. Atunci sfântul episcop l-a întrebat ce nevoie mare l-a silit ca să lucreze duminica. Bietul creştin a mărturisit cu lacrimi că n-a făcut aceasta din defăimare sau din necredinţă, ci din multa lui strâmtorare şi sărăcie. Căci zicea el: “Cât a fost vreme de arat, nimeni nu s-a îndurat să-mi dea plugul cu boi ca să-mi ar şi eu ogorul meu. Abia astăzi, când toţi sătenii au terminat treaba şi dobitoacele sunt slobode, am putut găsi şi eu un plug cu o pereche de boi, fără plată, la un vecin, şi pentru asta am ieşit la treabă, căci trecea vremea aratului şi am casă grea, neavând cu ce plăti lucrul”. Acestea le zicea bietul ţăran cu lacrimi de umilinţă şi se vedea că avea frica lui Dumnezeu în inimă şi multă căinţă.
Din povestirea lui a cunoscut Sfântul Calinic că Dumnezeu, pentru multa lui sărăcie, nu i-a socotit păcatul şi pentru aceasta nici blestemul nu s-a lipit de el, ci s-a întors înapoi, ca o pasăre care nu află adăpost.
Deci i-a citit omului o molitvă de dezlegare şi, dându-i un ajutor, l-a slobozit cu pace. Însă din ziua aceea se păzea Sfântul Ierarh Calinic de a rosti sau de a cugeta vreun cuvânt de legătură. El sfătuia pe toţi clericii săi să fie şi ei cu pază despre aceasta. Iar dacă vreunul ar fi rostit cuvinte grele, de legătură, asupra cuiva, atunci el singur, adică preotul, să aibă grijă să-l dezlege cât este în viaţă. Căci, zicea Sfântul, la ziua judecăţii, din mâna lui se va cere sufletul celui care a fost legat, dacă legătura a fost pe nedrept.
Din întâmplarea aceasta se vedea cât de mare putere au cuvintele persoanelor sfinţite, când sunt rostite din râvnă pentru Dumnezeu şi pentru Sfânta Credinţă. Dacă Sfântul Calinic a gândit numai la greutatea osândei pentru cei care defăimau ziua Domnului şi îndată s-a văzut pară de foc ieşind din gura lui, să ne gândim deci cu cât mai greu cad cuvintele celor sfinţiţi, când sunt rostite asupra celor vinovaţi. Este şi mai greu când se întâmplă chiar în vremea slujbei.
De asemenea, se blestemă singuri şi cei care fac nedreptate, precum şi cei care iubesc răzbunarea şi nu lasă nici un dram nerăsplătit, faţă de cei care îi nedreptăţesc ori îi necăjesc. Aceştia, când citesc Psaltirea, se leagă singuri prin cuvintele prooroceşti care glăsuiesc: „Doamne, Dumnezeul meu, de am făcut aceasta, de este nedreptate întru mâinile mele, de am răsplătit rele celor ce-mi răsplătesc mie (adică celor ce mă asupresc), să prigonească dar vrăjmaşul sufletul meu şi să-l prindă. Să calce în pământ viaţa mea şi slava mea în ţărână s-o aşeze!” (Psalmi 7, 3-6).
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
Extras din „Sfinţi şi mari duhovnici despre exorcizare şi tămăduire”
sâmbătă, 14 ianuarie 2017
Diavolul e de acord ca să zici aproape orice cuvânt, dar „miluiește-mă” nu suportă să audă niciodată
Diavolul e de acord ca să zici aproape orice cuvânt, dar „miluiește-mă” nu suportă să audă niciodată
2806Azi-noapte am deschis o carte, deși mă culcasem decis ca să nu mai citesc. După miezul nopții mi-am zis: „Totuși, hai să deschid cartea asta, numai două pagini să citesc”. Și m-am pomenit că s-a făcut ora 7 dimineața. De două-trei nopți citesc dintr-o carte celebră, unde scrie cum unei femei credincioase i-a murit copilașul, iar femeia era disperată și plângea. Și a trecut pe acolo o femeie desfrânată, care a văzut-o pe mama aceea și i s-a făcut milă de ea când a văzut-o cum suferea. Și a început să se roage: „Doamne, tu știi cât îs de păcătoasă Dar, te rog, de data aceasta să mă asculți, cel puțin o dată ascultă-mă și pe mine: învie copilul acestei femei!” Iar copilul a înviat.
Iată, deci, că rugăciunile făcute pentru alții, dacă sunt spuse cu pocăință și cu dragoste, ajung la tronul lui Dumnezeu, indiferent de ce păcate am făcut.
Uneori ne rugăm, dar nu vedem rezultatul. Spune apostolul Iacov: „Cereți și nu primiți, pentru că cereți rău, ca voi să risipiți în plăceri” (Iac. 4, 3). Uneori cerem ceea ce este în dauna noastră sau a semenilor noștri, și Dumnezeu nu ne ascultă, așa cum un tată nu-și ascultă copilul care îi cere: „Tată, dă-mi să mă joc cu șarpele ăsta”.
Cât despre rugăciunea inimii, m-au întrebat și niște mari învățați din America, în urmă cu doi ani. Și le-am răspuns: „Părintele Cleopa a fost întrebat și el: Vorbiți‑ne despre Rugăciunea lui Iisus. Ce-a răspuns Cleopa? Eu nu știu ce‑i aia”. Rugăciunea neîncetată nu este o lucrare prea ușoară. Dar fiecare o poate face la măsura lui și este bine ca toți creștinii să încerce să spună rugăciunea minții. Există o rânduială, dar eu nu merg la rânduială. Le-am spus și celor din America și vă spun și vouă: întotdeauna când pomenim numele lui Iisus, fug toți dracii, pentru că demonii se cutremură când aud numele Domnului Iisus Hristos.
Poate că întreaga rugăciune – „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul” – e mai dificilă. Poți să zici doar: „Iisuse, mântuiește-mă pe mine, păcătosul”. Sau cum se spune în Acatist: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă”. Satana e de acord ca să zici aproape orice cuvânt, dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată.
Într-o mănăstire, unde era program foarte precis, la miezul nopții se trăgeau clopotele pentru Miezonoptică.
Dar, de câteva ori, înainte de miezul nopții cu o oră, începeau clopotele să sune. Și era o gâlceavă. Ieșeau călugării de la chilii să meargă la Miezonoptică, dar biserica era închisă. Și atunci îl certau pe clopotar:
– Măi, de ce-ai sunat mai repede?
– Dar eu n-am sunat!
– Nu ai tras tu clopotele!?
Și atunci, un cuvios, un frate curat și curajos, și-a zis în gând: „Lasă că văd eu ce se întâmplă!” Și s-a ascuns undeva, în clopotniță. A stat acolo pitit. Cu o oră înainte de miezul nopții, au început iarăși clopotele să sune. Și-a ieșit fratele și a spus celui care trăgea clopotele: „În numele lui Dumnezeu, al lui Iisus Hristos, îți poruncesc ție, duhule necurat, să rămâi pe loc!” Și, deodată, au încetat clopotele; era satana care încurca treburile Atunci părintele i-a zis diavolului: „Nu-ți dau voie să pleci de aici, până ce nu cânți și tu Sfinte Dumnezeule”. Și a început să cânte demonul, că satana a rămas cu vocea aceea de înger, nu a pierdut-o. Cânta satana, încât clocoteau toți munții, așa de puternic cânta: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte”, iar apoi se oprea. „Termină cântarea!”, îl îndemna călugărul. Și iar începea: „Sfinte Dumnezeul, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte”. Iar se oprea. A treia oară la fel. Pentru că nu voia nicidecum să zică „miluiește-ne pe noi”. Asta nu voia să zică satana. Nu voia să-I ceară lui Dumnezeu ca să-l miluiască. Și, atunci, a început diavolul să-l roage pe călugăr: „Dă-mi drumul, că vine ziua și mă prinde aici”. E o istorioară cu un mare înțeles.
Rugăciunea inimii, deci, este pomenirea numelui lui Iisus Hristos. Pomenind numele lui Iisus, te sfințești. De numele lui Dumnezeu fug toți dracii, ne spune Scriptura (cf. Marc. 16, 17). Dacă nu poți să o zici în forma dezvoltată, zi cel puțin: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă” sau doar „Doamne, miluiește-mă”. Poți începe să o rostești mai întâi mecanic, doar cu buzele: „Iisuse, Doamne, miluiește-mă; Iisuse, Doamne, miluiește-mă”. După un an, doi, te-ai obișnuit și această rugăciune scurtă îți vine de la sine. După aceasta n-o mai zici cu buzele, o zici numai în minte. Apoi, dacă te-ai obișnuit și cu aceasta câțiva ani, vine de la sine. Și, când mintea se încălzește, iar inima tresare de bucurie la numele lui Hristos, atunci e bine. Dar puțini ating această performanță.
Extras din Arhiepiscop Justinian Chira, Trăiţi frumos şi-n bucurie, Editura Nicodim Caligraful, Sfânta Mănăstire Putna 2014
ÎN ADEVĂR NIMENI NU E SINGUR. ÎN EREZIE NIMENI NU E FERICIT
ÎN ADEVĂR NIMENI NU E SINGUR. ÎN EREZIE NIMENI NU E FERICIT
Preasfinția Voastră,
Subsemnatul, ieromonah ONISIM BANU, viețuitor al Mănăstirii Făgețel, județul Harghita, din Episcopia Covasnei și Harghitei, Vă anunț că începând din data de 10 ianuarie 2017 am întrerupt pomenirea Preasfinției Voastre la toate sfintele slujbe. În ultimele șase luni, după desfășurarea pseudo-sinodului din Creta, am stăruit în analizarea celor hotărâte acolo și am constatat cu mâhnire și cu durere sufletească că sunteți de acord cu ele, le aplicați în activitatea pastorală din Eparhia pe care o cârmuiți, deși ele au un vădit caracter eretic, iar consecința aplicării lor în Episcopia Covasnei și Harghitei este răspândirea ereziei papistășești și înșelarea celor pe care ar trebui să îi călăuziți ”la tot adevărul.”
Conștiința mea de ortodox a trecut prin multe frământări până în acest moment, iar hotărârea întreruperii pomenirii ierarhului meu vădit ecumenist nu am luat-o în mod pripit, ci bazându-mă pe argumente de ordin practic, adică pe fapte concrete ale Preasfinției Voastre, săvârșite într-o lungă perioadă de timp (adică din anul 1997 încoace, incluzând perioada în care Preasfinția Voastră ați fost starețul Mănăstirii Făgețel, precum și după ce ați fost ales ca ierarh eparhiot al Covasnei și Harghitei).
Toate aceste fapte ale Preasfinției Voastre, prin care ați aplicat, de-a lungul ultimilor 19 ani, teoriile eretice filo-papistașe și ecumeniste în viața Mănăstirii Făgețel și apoi a întregii Eparhii a Covasnei și Harghitei, m-au condus la singura și cea mai eficace și mântuitoare soluție, atât pentru Preasfinția Voastră, cât și pentru mine, de a întrerupe pomenirea la sfintele slujbe.
Menționez că această soluție-atitudine este recomandată și aplicată de ieroschimonahul Iulian Prodromitul însuși, ca unul care V-a fost chiar și Preasfinției Voastre un apropiat și bun povățuitor duhovnicesc mai ales în perioada de studii post-universitare pe care le-ați făcut în Grecia. În data de 10 ianuarie 2017, în ziua de prăznuire a Cuviosului Antipa de la Calapodești, unul dintre ocrotitorii Schitului Prodromu, am simțit un îndemn lăuntric mai puternic decât orice teamă de vreo sancțiune lumească și astfel am hotărât ca din acea zi să întrerup pomenirea.
Câteva dintre motivele cunoscute de mine personal pentru care trebuia să întrerup pomenirea Preasfinției Voastre la sfintele slujbe, cu nădejdea că Vă veți îndrepta și veți călăuzi spre mântuire turma încredințată de Hristos, sunt următoarele:
1. Înainte de anul 2000, pe când eu eram doar frate începător de mănăstire, ați primit, un ”preot” catolic în sfântul altar, la Mănăstirea Făgețel, neluând în seamă faptul că respectivul nu avea Sfântul Botez ortodox, nici harul preoției; i-ați îngăduit să se apropie de Sfânta Masă (am fost martor ocular, de la strană, la cele întâmplate).
2. În aceeași perioadă, dar și după anul 2000, ați primit, în calitate de stareț al Mănăstirii Făgețel, doar prin Mirungere pe ereticii papistași la Ortodoxie, nerespectând astfel învățătura Sfinților Părinți și canoanele Bisericii, în fapt recunoscând validitatea botezului eretic papistaș și blasfemiind dogma Sfintei Treimi prin faptul că ați fost de un cuget cu aceștia (am fost de față la cele petrecute, mâhnindu-mă profund, iar acum nu mai pot sta deoparte și trebuie să iau atitudine, pentru că observ continuarea neîntreruptă a acestei lucrări diabolice, pe care o săvârșiți, în dauna Dreptei Credințe).
3. La începutul activității arhierești ca întâi-stătător al Episcopiei Covasnei și Harghitei ați afirmat în mod public, într-un interviu transmis la un post de radio, că nu sunteți numai episcopul ortodocșilor din cele două județe, ci și al greco-catolicilor. Această afirmație este suficientă pentru ca Dvs. să fiți pasibil de caterisire imediată, iar în ceea ce mă privește pe mine, cele auzite au contribuit decisiv la luarea hotărârii de întrerupere a pomenirii. Cele afirmate de Dvs. la radio, le-am auzit personal înregistrate, fiind chemat de unul dintre viețuitorii mănăstirii, care auzise mai întâi cele afirmate. Cele auzite atunci mi-au fost confirmate cu câteva zile în urmă ca veridice și de actualul stareț al Mănăstirii Făgețel.
4. Ați numit, în cursul anului 2016, ca stareț al Mănăstirii Toplița pe arhimandritul Emilian Telcean asupra căruia, conform mărturiilor unor viețuitori din această mănăstire, planează suspiciunea clară că nici măcar nu a fost vreodată botezat ortodox, fiind trecut de la greco-catolici la Ortodoxie doar prin Mirungere, ceea ce este total anticanonic, chiar dacă, în spiritul eretic ecumenist contemporan, se practică tot mai mult. Consider că un om care nu este botezat ortodox nu are cum să fie nici preot, cu atât mai mult stareț al celei mai mari mănăstiri ortodoxe din jurisdicția Episcopiei Covasnei și Harghitei. Mai mult, conform membrilor obștii monahale toplițene, pe vremea păstoririi ÎPS Ioan Selejan, arhimandritul Emilian a primit în biserica Mănăstirii Toplița (pe vremea când încă nu era numit stareț, dar coordona activitatea mănăstirii), pe un cardinal papistaș, i s-a cântat acestuia imnul arhieresc Pe stăpânul… și i s-au deschis ușile împărătești, iar acest eretic a intrat în sfântul altar prin ele. Consider că cele petrecute atunci au fost o blasfemie, căreia mă opun cu tot sufletul meu. Chiar dacă cele relatate mai sus nu s-au petrecut în timpul arhipăstoririi Preasfinției Voastre, nu ați ținut cont de ele și l-ați numit stareț pe un om care a încălcat grav învățătura Bisericii și rânduielile ei canonico-liturgice.
5. De asemenea, în perioada în care am avut ascultarea de duhovnic al Mănăstirii Doamnei de la Moglănești-Toplița, sus-numitul arhimandrit Emilian a trecut doar prin Mirungere la ortodoxie un copil eterodox, adus la Mănăstirea Toplița de maicile mănăstirii Doamnei în ascuns, fără știrea mea, ca duhovnic al lor.
6. Am aflat de curând și de circulara emisă acum câțiva ani de Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe Române, prin care se recomandă primirea la Ortodoxie a eterodocșilor doar prin Mirungere, în fapt recunoscându-se astfel validitatea botezului eretic. Deoarece sunteți membru al Sinodului, este clar că Vă asumați total această hotărâre sinodală, iar din practică se vede că o aplicați în mod constant.
7. Am fost martor la încercarea unui preot din subordinea Preasfinției Voastre de a săvârși Botezul ortodox nu prin întreita afundare, ci prin turnare; în situația respectivă m-am văzut nevoit să iau atitudine și să botez eu însumi pruncul așa cum prevede învățătura Bisericii lui Hristos, adică prin întreită afundare.
8. Există un număr de eleve din Eparhia noastră care urmează cursurile Liceului Pedagogic din Odorheiul Secuiesc și sunt cazate la internatul acestuia, aflat în proprietatea maicilor catolice din zonă. Fetele respective sunt obligate să treacă la catolicism, sunt private de cărțile de rugăciune ortodoxe și de sfintele icoane, sunt supuse la diverse umilințe și obligate să participe la slujbele papistășești, spunându-li-se că, devreme ce au ajuns la acel Liceu, ele sunt deja catolice, nu mai sunt ortodoxe. Sunt forțate să ajute preotul papistaș la serviciul religios. Toată această situație este acceptată de Preasfinția Voastră, care susțineți material acel internat catolic și nu luați nici o măsură pentru apărarea propriei turme, a unor copile nevinovate care vor să își facă studiile, dar sunt puse în fața apostaziei.
9. În afară de multe alte posibile cauze vrednice de întrerupere a pomenirii, pe care nu le mai menționez în această scrisoare, am aflat cu stupoare că, după un proces lipsit de orice coerență dogmatică, patristică și canonică intentat părintelui Ciprian-Ioan Staicu, de fapt pentru lupta lui împotriva ecumenismului și a hotărârilor eretice ale pseudo-sinodului din Creta (iunie, 2016), ați hotărât să îl caterisiți, membrii Consistoriului nefiind în stare să aducă vreun răspuns la argumentele prezentate de părintele Ciprian la proces. Consider că în aceste condiții cugetul neortodox care Vă caracterizează, împreună cu colaboratorii Dvs, V-a făcut să vă pecetluiți căderea, prigonind pe cei care luptă împotriva minciunii și a ereziei.Prin urmare, mie mi se întărește convingerea că întreruperea pomenirii a fost o hotărâre după voia lui Dumnezeu și întru frica Lui.
Sunt convins că în perioada următoare vor fi și alți preoți din Eparhia noastră care vor întrerupe pomenirea, pentru că abaterile de la învățătura Bisericii Ortodoxe pe care le săvârșiți sau le încurajați au depășit orice limită, iar conștiința noastră nu se poate face părtașă la așa ceva, căci ne-am pierde mântuirea.
Întreruperea pomenirii are ca temei Canonul al XV-lea al Sinodului I-II Trulan, deci nu fac vreo schismă în Biserică, nu voi pomeni vreun alt ierarh, ci mă voi ruga lui Dumnezeu să Vă dea pocăință, să vă lepădați de erezia ecumenistă, de toate abaterile menționate mai sus, înainte ca judecata lui Dumnezeu să Vă oprească.
Conștiința mea de ortodox a trecut prin multe frământări până în acest moment, iar hotărârea întreruperii pomenirii ierarhului meu vădit ecumenist nu am luat-o în mod pripit, ci bazându-mă pe argumente de ordin practic, adică pe fapte concrete ale Preasfinției Voastre, săvârșite într-o lungă perioadă de timp (adică din anul 1997 încoace, incluzând perioada în care Preasfinția Voastră ați fost starețul Mănăstirii Făgețel, precum și după ce ați fost ales ca ierarh eparhiot al Covasnei și Harghitei).
Toate aceste fapte ale Preasfinției Voastre, prin care ați aplicat, de-a lungul ultimilor 19 ani, teoriile eretice filo-papistașe și ecumeniste în viața Mănăstirii Făgețel și apoi a întregii Eparhii a Covasnei și Harghitei, m-au condus la singura și cea mai eficace și mântuitoare soluție, atât pentru Preasfinția Voastră, cât și pentru mine, de a întrerupe pomenirea la sfintele slujbe.
Menționez că această soluție-atitudine este recomandată și aplicată de ieroschimonahul Iulian Prodromitul însuși, ca unul care V-a fost chiar și Preasfinției Voastre un apropiat și bun povățuitor duhovnicesc mai ales în perioada de studii post-universitare pe care le-ați făcut în Grecia. În data de 10 ianuarie 2017, în ziua de prăznuire a Cuviosului Antipa de la Calapodești, unul dintre ocrotitorii Schitului Prodromu, am simțit un îndemn lăuntric mai puternic decât orice teamă de vreo sancțiune lumească și astfel am hotărât ca din acea zi să întrerup pomenirea.
Câteva dintre motivele cunoscute de mine personal pentru care trebuia să întrerup pomenirea Preasfinției Voastre la sfintele slujbe, cu nădejdea că Vă veți îndrepta și veți călăuzi spre mântuire turma încredințată de Hristos, sunt următoarele:
1. Înainte de anul 2000, pe când eu eram doar frate începător de mănăstire, ați primit, un ”preot” catolic în sfântul altar, la Mănăstirea Făgețel, neluând în seamă faptul că respectivul nu avea Sfântul Botez ortodox, nici harul preoției; i-ați îngăduit să se apropie de Sfânta Masă (am fost martor ocular, de la strană, la cele întâmplate).
2. În aceeași perioadă, dar și după anul 2000, ați primit, în calitate de stareț al Mănăstirii Făgețel, doar prin Mirungere pe ereticii papistași la Ortodoxie, nerespectând astfel învățătura Sfinților Părinți și canoanele Bisericii, în fapt recunoscând validitatea botezului eretic papistaș și blasfemiind dogma Sfintei Treimi prin faptul că ați fost de un cuget cu aceștia (am fost de față la cele petrecute, mâhnindu-mă profund, iar acum nu mai pot sta deoparte și trebuie să iau atitudine, pentru că observ continuarea neîntreruptă a acestei lucrări diabolice, pe care o săvârșiți, în dauna Dreptei Credințe).
3. La începutul activității arhierești ca întâi-stătător al Episcopiei Covasnei și Harghitei ați afirmat în mod public, într-un interviu transmis la un post de radio, că nu sunteți numai episcopul ortodocșilor din cele două județe, ci și al greco-catolicilor. Această afirmație este suficientă pentru ca Dvs. să fiți pasibil de caterisire imediată, iar în ceea ce mă privește pe mine, cele auzite au contribuit decisiv la luarea hotărârii de întrerupere a pomenirii. Cele afirmate de Dvs. la radio, le-am auzit personal înregistrate, fiind chemat de unul dintre viețuitorii mănăstirii, care auzise mai întâi cele afirmate. Cele auzite atunci mi-au fost confirmate cu câteva zile în urmă ca veridice și de actualul stareț al Mănăstirii Făgețel.
4. Ați numit, în cursul anului 2016, ca stareț al Mănăstirii Toplița pe arhimandritul Emilian Telcean asupra căruia, conform mărturiilor unor viețuitori din această mănăstire, planează suspiciunea clară că nici măcar nu a fost vreodată botezat ortodox, fiind trecut de la greco-catolici la Ortodoxie doar prin Mirungere, ceea ce este total anticanonic, chiar dacă, în spiritul eretic ecumenist contemporan, se practică tot mai mult. Consider că un om care nu este botezat ortodox nu are cum să fie nici preot, cu atât mai mult stareț al celei mai mari mănăstiri ortodoxe din jurisdicția Episcopiei Covasnei și Harghitei. Mai mult, conform membrilor obștii monahale toplițene, pe vremea păstoririi ÎPS Ioan Selejan, arhimandritul Emilian a primit în biserica Mănăstirii Toplița (pe vremea când încă nu era numit stareț, dar coordona activitatea mănăstirii), pe un cardinal papistaș, i s-a cântat acestuia imnul arhieresc Pe stăpânul… și i s-au deschis ușile împărătești, iar acest eretic a intrat în sfântul altar prin ele. Consider că cele petrecute atunci au fost o blasfemie, căreia mă opun cu tot sufletul meu. Chiar dacă cele relatate mai sus nu s-au petrecut în timpul arhipăstoririi Preasfinției Voastre, nu ați ținut cont de ele și l-ați numit stareț pe un om care a încălcat grav învățătura Bisericii și rânduielile ei canonico-liturgice.
5. De asemenea, în perioada în care am avut ascultarea de duhovnic al Mănăstirii Doamnei de la Moglănești-Toplița, sus-numitul arhimandrit Emilian a trecut doar prin Mirungere la ortodoxie un copil eterodox, adus la Mănăstirea Toplița de maicile mănăstirii Doamnei în ascuns, fără știrea mea, ca duhovnic al lor.
6. Am aflat de curând și de circulara emisă acum câțiva ani de Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe Române, prin care se recomandă primirea la Ortodoxie a eterodocșilor doar prin Mirungere, în fapt recunoscându-se astfel validitatea botezului eretic. Deoarece sunteți membru al Sinodului, este clar că Vă asumați total această hotărâre sinodală, iar din practică se vede că o aplicați în mod constant.
7. Am fost martor la încercarea unui preot din subordinea Preasfinției Voastre de a săvârși Botezul ortodox nu prin întreita afundare, ci prin turnare; în situația respectivă m-am văzut nevoit să iau atitudine și să botez eu însumi pruncul așa cum prevede învățătura Bisericii lui Hristos, adică prin întreită afundare.
8. Există un număr de eleve din Eparhia noastră care urmează cursurile Liceului Pedagogic din Odorheiul Secuiesc și sunt cazate la internatul acestuia, aflat în proprietatea maicilor catolice din zonă. Fetele respective sunt obligate să treacă la catolicism, sunt private de cărțile de rugăciune ortodoxe și de sfintele icoane, sunt supuse la diverse umilințe și obligate să participe la slujbele papistășești, spunându-li-se că, devreme ce au ajuns la acel Liceu, ele sunt deja catolice, nu mai sunt ortodoxe. Sunt forțate să ajute preotul papistaș la serviciul religios. Toată această situație este acceptată de Preasfinția Voastră, care susțineți material acel internat catolic și nu luați nici o măsură pentru apărarea propriei turme, a unor copile nevinovate care vor să își facă studiile, dar sunt puse în fața apostaziei.
9. În afară de multe alte posibile cauze vrednice de întrerupere a pomenirii, pe care nu le mai menționez în această scrisoare, am aflat cu stupoare că, după un proces lipsit de orice coerență dogmatică, patristică și canonică intentat părintelui Ciprian-Ioan Staicu, de fapt pentru lupta lui împotriva ecumenismului și a hotărârilor eretice ale pseudo-sinodului din Creta (iunie, 2016), ați hotărât să îl caterisiți, membrii Consistoriului nefiind în stare să aducă vreun răspuns la argumentele prezentate de părintele Ciprian la proces. Consider că în aceste condiții cugetul neortodox care Vă caracterizează, împreună cu colaboratorii Dvs, V-a făcut să vă pecetluiți căderea, prigonind pe cei care luptă împotriva minciunii și a ereziei.Prin urmare, mie mi se întărește convingerea că întreruperea pomenirii a fost o hotărâre după voia lui Dumnezeu și întru frica Lui.
Sunt convins că în perioada următoare vor fi și alți preoți din Eparhia noastră care vor întrerupe pomenirea, pentru că abaterile de la învățătura Bisericii Ortodoxe pe care le săvârșiți sau le încurajați au depășit orice limită, iar conștiința noastră nu se poate face părtașă la așa ceva, căci ne-am pierde mântuirea.
Întreruperea pomenirii are ca temei Canonul al XV-lea al Sinodului I-II Trulan, deci nu fac vreo schismă în Biserică, nu voi pomeni vreun alt ierarh, ci mă voi ruga lui Dumnezeu să Vă dea pocăință, să vă lepădați de erezia ecumenistă, de toate abaterile menționate mai sus, înainte ca judecata lui Dumnezeu să Vă oprească.
Miercurea-Ciuc, 13 ianuarie 2017
Ieromonah Onisim Banu
Preasfinției Sale,
Preasfințitului ANDREI, Episcopul Covasnei și Harghitei
Preasfințitului ANDREI, Episcopul Covasnei și Harghitei
Abonați-vă la:
Postări (Atom)